sâmbătă, 7 mai 2011

O idee stupidă

O idee complet stupidă s-a concretizat sub forma unei propuneri legislative, de care am auzit ieri la televizor!
Îmi este imposibil să înţeleg ce-a fost în mintea lui Socaciu când a venit cu asemenea propunere, dar e clar că sunt ceva interese aici, exprimate, printre altele şi în opiniile celor doi comici, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel care, cu acest prilej s-au făcut de tot râsul. Este ştiut faptul că Arşinel a făcut dublajul sonor la unele filme de desene animate, dar de aici până la a încuraja această idee, pe motiv că ar da de lucru unora este cale lungă. Oricum, de lucru s-ar da unor actori de mâna a şaptea, care nu au fost în stare să-şi facă o carieră pe scenă, sau pe marele ecran.

În schimb, lipsa imboldului de a învăţa să citească, transmis copiilor prin subtitrarea filmelor ar însemna încă un motiv de analfabetism, adăugat multor altora.

Nu mai vorbesc de învăţarea limbilor străine. De ce credeţi că italienii, francezii, spaniolii nu prea vorbesc decât limba maternă? Simplu, pentru că la ei, totul este dublat sonor.

De ce credeţi că nordicii vorbesc engleza de parcă a fi limba lor maternă? La fel de simplu: pentru că ei subtitrează filmele (nu este totuşi singura explicaţie).

Cunosc chiar câteva doamne care au învăţat destul de bine spaniola, doar privind printre picături, între două mestecări în oala cu mâncare, sau între două perechi de chiloţi călcaţi cu fierul, la telenovelele transmise pe numeroase canale TV!
În expunerea de motive a propunerii legislative se aduc "argumente" demne de uitatul personaj Gâgă.
Se spune, de exemplu, cum că folosirea subtitrării ar introduce cuvinte noi, care apoi ar fi asimilate de populaţie. Dar dublarea sonoră cum ar evita acest lucru? Pe de altă parte, îmbogăţirea limbii cu noi cuvinte nu e nicidecum un lucru rău, dimpotrivă.
În paragraful următor, ni se spune că avantajul dublării, faţă de subtitrare, ar fi acela că, prin dublare, expresiile din limba străină sunt înlocuite cu traducerea în limba română, ca şi cum subtitrarea nu ar fi tot o traducere ...
În sfârşit, finalul este apoteotic: prin dublare, cică mesajul filmului ar fi mai uşor receptat de public. Care public ar fi îndemnat astfel la lene şi la analfabetism.
Şi-aşa, lectura majorităţii românilor se reduce la citirea subtitrărilor şi, eventual a unui tabloid, hai să le eliminăm şi pe-astea!
E limpede, aşadar, de ce cred că propunerea legislativă este stupidă! 
Dacă doriţi să vă exprimaţi opinia, puteţi să o faceţi aici

2 comentarii:

  1. În ton cu această propunere, n-ar fi lipsit de sens să auzim inepţii de genul "dublaţi-l şi pe Joe Coker" şi cine altul ar putea s-o facă mai bine decât soţul Marinei Almăşan!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea-mi ies expunerile de motive scurte.
    Mă gândesc că o să mă ierți dacă mă întind nițel.
    Îmi pun cu greu frână să emit judecăți de valoare despre onor conducătorii care ne hotărăsc destinele. Vorba lui Patriciu de acum vreo 15-18 ani: „m-am întrebat dacă ăștia sunt proști ori rău intenționați. În cele din urmă am înțeles: sunt și una și alta!”
    După cum știi, Parlamentul României n-a prea reușit să adune marile minți ale românilor. Și asta, din păcate, se întâmplă (vorbesc doar prin prisma propriei percepții, fără să fac considerații istorice) de vreo 60-70 de ani încoace.
    După 1990, senzația aia de nou răsărit, de renaștere, impresia că, în sfârșit, poporul ăsta are o șansă s-a risipit atât de repede încât nici n-am avut vreme să ne savurăm visul, să ne consolidăm, cât de cât, iluzia. Pentru mine, momentul „niet freedom, carnaval” (știi bancul?) a fost atunci când prima lege a noului nostru parlament proaspăt votat a fost legea propriilor salarii. No coment!
    Tot spun pe unde am ocazia că regula de bază a oricărei reglementări (a se înțelege, implicit, lege) trebuie să fie aceea bunului simț. Dacă o lege, în esența ei, contravine bunului simț, e limpede că e o lege proastă. Nu contează sofismele cu care x sau y, mai mult sau mai puțin abil, încearcă să o argumenteze. Dacă dezbraci argumentația de floricele și privești tulpina vei înțelege.
    Mie mi s-au cristalizat câteva păreri în legătură cu cei din fruntea mesei.
    Cea de bază este că nici măcar unul dintre ei nu mă reprezintă. Se reprezintă pe ei înșiși și, în același timp, sunt exponenții unui grup ale căror interese nu coincid, nici cât negru sub unghie, interesului celor care i-au trimis acolo prin votul lor. Un fel de, dacă accepți enunțul, ticăloși de pe scenă reprezentând ticăloșii din culise. Spectatorii suntem noi. Participanți din ce în ce mai apatici ai jocului lor cupid.
    Din când în când se analizează prestațiile aleșilor. Sunt niște monitorizări. Se mai devoalează, cu aceste ocazii, cât de dulce a fost somnul unora. Nu tu o inițiativă legislativă, nu tu o luare de cuvânt în plen. Jenant. Ce-o să zică istoria despre ei?
    Ei, na!
    Celor mai mulți li se rupe de istorie. Nu istoria i-a trimis acolo, ci partidul, grupul. Desigur, prin intermediul votului meu, țugulan de bună credință ori etern optimist care tot votează ceea ce crede el că e răul cel mai mic.
    Istorie!... vezi de treabă! Patrie! Popor! Cu cât se vinde asta? Ce preț are Petrom? La pachet cu zăcămintele? 600 de milioane? E o glumă, nu-i așa?!
    Socaciu are o viață. În alt plan. Părea că are o viață împlinită în lumea lui. E drept, altfel arăta cerul atunci când strălucea steaua lui. Dar asta e altă poveste. Sau poate că nu? Poate că steaua lui seamănă cu o supernovă care trece în neființă printr-o ultimă explozie?!

    Mă gândesc că avem o atitudine vinovat dualistă despre aceeași problemă: blamăm intelectuali care se amestecă în mizeria politică și, totodată, deplângem lipsa valorilor din rândurile celor care ne conduc. Știi, au încercat unii dar au ieșit la repezeală. Au înțeles la ce se referă enunțul ăla: dacă tu ești deșteptul, nu încerca niciodată să te cobori la nivelul prostului. O să te învingă prin experiență.
    ...și acum, după ce am bătut atâta câmpii, revin la temă.
    Un film este ca un ou. Rotund și întreg. Are imagine și sunet. Mă gândesc că nu degeaba se dau premii și pentru nasturii de la veston. Un film are coloană sonoră, are muzică. Lumini și umbre. Are jocul actorilor, de la deplasare în cadru la priviri și tăceri. Are interpretare vocală. Amplitudine și inflexiuni. Șoapte și mormăieli semnificative. Cum le traducem?
    Cine-l „vorbește” pe Vin Diesel? Arșinel? Ori pe Joe Pesci?
    I mean: come on!
    De-aia zic: unii încearcă să iasă din anonimat. Și își asumă riscul penibilului.
    Pe de altă parte, impresia mea este că încearcă să joace cartea patriotismului. Patriotardismului.
    Vor fi fiind destui din cei care pun un vot în urnă care să confunde cioara cu porumbelul.

    RăspundețiȘtergere