Au trecut aproape trei ani de când am fost acolo și abia acum mi-am găsit timp să scriu ceva despre acest minunat loc. Dar, deși au trecut aproape trei ani, amintirile îmi sunt încă vii și de fiecare dată când ceva îmi aduce aminte de acele locuri, ele izbucnesc cu putere din străfundurile memoriei, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri.
Dacă ajungeți în Lisabona, rezervați-vă cel puțin o zi ca să descoperiți acest cartier (în opinia mea subiectivă, cel mai frumos din Lisabona) și măcar încă una pentru a-i vizita muzeele.
În cele ce urmează, am să vă conduc în descoperirea cartierului, așa cum am făcut eu, într-o zi de început de septembrie a anului 2011. În continuare, aici am să vă povestesc despre Belém fără a descrie muzeele care pot fi vizitate aici și despre care sper să vă povestesc în curând.
În prima zi, am ajuns în Belém călătorind pe platforma descoperită a unui autobuz turistic.
Ca în orice oraș care se respectă și are pretenții de oraș turistic și în Lisabona puteți face plimbări cu autobuze de tip hop on-hop off. Lisabona are două firme de acest tip, Yellow Bus (cu autobuze galbene) și Gray Line (cu autobuze roșii), operată de Cityrama. Ambele firme operează și în alte orașe portugheze și oferă și alte tipuri și mijloace de transport. Noi am mers cu autobuzele roșii, pentru că am luat biletele direct de la hotel, dar ambele firme au trasee aproape identice și punctul de plecare (stația principală) este comun: Praça do Marquês de Pombal. Traseul vestic de la Gray Line este numit chiar Linia Belém și pe acesta am ajuns și noi în acest loc minunat. Am plecat din Piața Marchizului de Pombal, am coborât pe Avenida da Liberdade până la malul fluviului Tejo, în Praça do Comércio, după care am urmat malul drept al fluviului, pe Avenida 24 de Julho și apoi pe Avenida da India, până la capătul vestic al cartierului Belém, unde am coborât în Jardim da Torre de Belém.
Primul lucru asupra căruia ne-a căzut privirea după ce am coborât din busul turistic și după ce ne-am desprins-o de imaginea uriașului Ponte 25 Abril, a fost o machetă la scară 1:1 a unui hidroavion. Era Monumentul dedicat lui Gago Coutinho și Sacadura Cabral și realizării deosebite a acestora, prima traversare aeriană a Atlanticului de Sud între Portugalia și Brazilia. Performanța a fost realizată de cei doi aviatori portughezi în 1922, ei zburând cale de peste 8300 km, între Lisabona și Rio de Janeiro, făcând 8 escale și folosind trei avioane (de același tip).
Nu am zăbovit însă prea mult lângă monumentul amplasat chiar în zona de unde a avut loc decolarea, pentru că privirile ne-au fost atrase irezistibil de Torre de Belém. Turnul cu secțiune pătrată, înalt de 30 m, își arată toată splendoarea dată de decorațiile manueline, chiar pe malul fluviului Tejo, unde se înalță încă de la începutul secolului al XVI-lea.
Contra a 5 € (și gratis, duminica până la ora 14), turnul se poate vizita, atât la exterior, cât, mai ales în interior, dar aici nu mi-am propus să vă povestesc despre ce se poate vizita în muzeele din Belém, așa că mergem mai departe, ceva mai la vest, dar tot pe malul fluviului, unde se află Forte do Bom Sucesso, un fort din secolul al XVIII-lea. Dacă sunteți amator de chestii militare, sau nostalgic după zilele de instrucție petrecute în armată, aici e locul unde trebuie să vă opriți, pentru că Fortul Bunului Succes adăpostește în prezent Museu do Combatente (Muzeul Combatanților). Dar chiar și dacă nu vă pasionează armele și chestiile militare, tot merită să-l vizitați, veți descoperi lucruri interesante.
Alături de Forte do Bom Sucesso, în 1992 a fost ridicat Memorial aos Combatentes da Guerra do Ultramar (Memorialul Combatanților în Războiul de Peste Mări). Dacă aveți noroc, puteți asista la ceremonialul schimbării gărzii, în fața acestui memorial, dar chiar dacă nu aveți timp să așteptați, vă puteți mulțumi să-i admirați pe soldații de gardă aici și să priviți flacăra eternă ce pâlpâie în bătaia vântului.
Noi am avut noroc și am prins schimbarea gărzii, după care ne-am întors spre est, de-a lungul țărmului. La câteva sute de metri distanță, un alt obiectiv, pe care îl observasem deja din busul turistic, aștepta să-l vizităm: Padrão dos Descobrimentos (Monumentul descoperirilor). Ca o paranteză, padrão nu înseamnă literalmente monument, termenul desemnând de fapt o cruce din piatră, cu stema Portugaliei, care se amplasa în locurile nou descoperite, de către navigatorii portughezi, pentru a marca faptul că acele descoperiri aparțineau Portugaliei.
Construit după planurile unui mai vechi monument, din 1940, care fiind din materiale perisabile, nu a rezistat timpului, Monumentul Descoperirilor este un omagiu adus tuturor navigatorilor, cunoscuți, sau al căror nume s-a pierdut în negura timpului și care au făcut ca lumea veche să devină mai largă, mult mai largă … El a fost inaugurat în 1960, la împlinirea a 500 de ani de la moartea celei mai importante figuri din epoca timpurie a descoperirilor, Infante Dom Henrique de Avis, cunoscut și ca Dom Henrique Navigatorul.
Monumentul, înalt de 52 de metri are forma provei unei caravele ce despică valurile, în căutarea lumilor noi. În față, în picioare, cu privirea scrutând zările spre sud, este reprezentat Dom Henrique Navigatorul. De o parte și de alta, în spatele său, pe cele două margini ale provei, stau câte 16 personaje, reprezentând navigatori, exploratori, cartografi, artiști, misionari, fiecare cu contribuția sa la realizările din Epoca Marilor Descoperiri. Numele acestora și poziția fiecăruia pe laturile monumentului se pot vedea în fotografiile de aici.
Pe latura nordică a monumentului, pe pavajul pieței de acolo, este reprezentată o Roză a vânturilor (Rosa dos Ventos), la care s-au folosit bucăți de marmură de diferite culori. Diametrul rozei este de 50 m, iar în mijlocul acesteia este reprezentat un mapamond, cu lățimea de 14 m.
Întreaga lucrare din piață este un dar din partea Republicii Africa de Sud, drept recunoștință pentru contribuția adusă de navigatorii portughezi la descoperirea de noi ținuturi, în special de Bartolomeu Diaz, cel care a descoperit Cabo da Boa Esperança (Capul Bunei Speranțe).
Renovarea din 1985 a Monumentului Descoperirilor a permis accesul publicului în balconul monumentului, de unde se poate admira întreaga zonă, dar și roza vânturilor.
Așa că, ajunși acolo, e păcat să nu urcați, pentru a admira panorama. Iar apoi, coborâți și traversți pe latura nordică a străzii, unde se află Centro Cultural de Belém, un complex ce include o sală de spectacole și congrese, săli de întâlnire și un spațiu expozițional de 7.000 m². Din 2007, aici se găsește și Colecção Berardo, o colecție de artă estimată la peste 300 de milioane de euro și administrată de Fundação de Arte Moderna e Contemporanea și care, cu siguranță merită a fi vizitată.
Centrul cultural din Belém este situat între două străzi paralele cu malul fluviului Tejo: la sud, Avenida Índia, iar la nord, Rua Bartolomeu Dias. Între aceleași străzi, pe latura de est a Centrului cultural, se află Praça do Império, o piață imensă, cu o suprafață de 3 hectare, din care jumătate este ocupată de un frumos parc, cu chiparoși și măslini.
La nordul pieței, pe cealaltă parte a străzii Bartolomeu Dias, se află bijuteria Belémului, Mosteiro dos Jerónimos. Construită în stil manuelin, a fost inclusă pe lista UNESCO în 1983, împreună cu turnul Belém și se întinde pe o suprafață foarte mare. Sunt trei structuri care fac parte din mănăstire, dar o parte din acestea au căpătat alte destinații. Cea mai mare structură, construcția vestică, de formă dreptunghiulară, cu o curte interioară foarte largă, adăpostea cândva chiliile călugărilor. În prezent, destinația este cu totul alta. Latura sudică adăpostește Museu Nacional de Arqueologia (Muzeul Național de Arheologie), fondat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe laturile vestică și nordică se află Museu de Marinha (Muzeul de Marină), despre care vă voi povesti în curând. Latura estică adăpostește Biblioteca Central da Marinha (Biblioteca Centrală a Marinei). Alăturată acesteia, se află Igreja de Santa Maria, biserica parohială a mănăstirii. Aspectul bisericii, atât la exterior, dar și în interior, îți taie răsuflarea, stilul manuelin, varianta locală a stilului gotic, atingând aici perfecțiunea. Imediat după intrare, în stânga, respectiv în dreapta, se găsesc sarcofagele în care-și dorm somnul de veci navigatorul Vasco da Gama şi poetul Luis de Camoes.
La nordul bisericii se află o a treia construcție, de formă pătrată, de asemenea cu o curte interioară foarte frumoasă și cu colonade decorate cu dantelării minunate.
Dar să nu zăbovim prea mult aici, pentru că mai sunt și alte lucruri de văzut. La est de Mănăstirea Ieronimilor, se află Jardim do Museu Agrícola Tropical, o grădină botanică cu plante tropicale. În dreptul acesteia, chiar la stradă, se află Pastéis de Belém, o patiserie celebră, unicul loc unde se pot mânca celebrele pastéis de nata, secretul rețetei acestora fiind păstrat cu sfințenie, încă din 1837. Patiseria este foarte mare și servește nu numai produse de patiserie, dar chiar și gustări și pizza, precum și o mare varietate de dulciuri, prăjituri și diverse băuturi, inclusiv bere.
Merită să vă opriți aici, mai ales că prețurile, în ciuda faimei mondiale a localului, sunt rezonabile. Puteți să luați produsele cumpărate ”la pachet”, sau și mai bine, puteți lua loc la o masă și să vă trageți sufletul savurând celebrele produse. Până vine comanda, puteți ”arunca un ochi” prin ferestrele dispuse în anumite locuri, la modul cum angajații patiseriei pregătesc produsele ce urmează a fi scoase la vânzare.
Cu foamea astâmpărată, puteți continua spre est, nu înainte de a trece strada, pentru o plimbare prin Jardim Vasco da Gama și apoi prin Jardim da Praça Afonso de Albuquerque, dominată în mijlocul său de coloana având în vârf statuia lui Afonso de Albuquerque, guvernator al Indiei portugheze între 1509-1515.
Pe aceeași parte a străzii Belém cu Pastéis de Belém, se află Palácio Nacional de Belém, reședința oficială a monarhilor portughezi de-a lungul timpului, iar în prezent reședința oficială a președintelui Portugaliei. În clădirea din stânga, cum privești spre intrare, își are sediul Museu da Presidencia da República.
În marginea estică a Palatului Național din Belém se află Museu Nacional dos Coches (Muzeul Național al Caleștilor), un loc minunat unde puteți încheia o zi minunată, de plimbare și vizită în Belém. Dar despre ce poate fi văzut aici, am să vă povestesc cu alt prilej.
Am să mai spun că, tot în Belém mai sunt și alte muzee, dintre care trebuie amintit Museu da Electricidade, situat la vreo 200 m est de Muzeul Național al Caleștilor, chiar pe malul fluviului Tejo, în clădirea în care a funcționat vechea centrală electrică din Belém.
Și închei, îndemnându-vă încă o dată ca, în cazul că ajungeți la Lisabona, să vă rezervați suficient timp pentru vizitarea cartierului Belém, pentru că aveți ce vedea și nu veți regreta timpul petrecut aici …
Vizită plăcută!
Dacă ajungeți în Lisabona, rezervați-vă cel puțin o zi ca să descoperiți acest cartier (în opinia mea subiectivă, cel mai frumos din Lisabona) și măcar încă una pentru a-i vizita muzeele.
În cele ce urmează, am să vă conduc în descoperirea cartierului, așa cum am făcut eu, într-o zi de început de septembrie a anului 2011. În continuare, aici am să vă povestesc despre Belém fără a descrie muzeele care pot fi vizitate aici și despre care sper să vă povestesc în curând.
În prima zi, am ajuns în Belém călătorind pe platforma descoperită a unui autobuz turistic.
Ca în orice oraș care se respectă și are pretenții de oraș turistic și în Lisabona puteți face plimbări cu autobuze de tip hop on-hop off. Lisabona are două firme de acest tip, Yellow Bus (cu autobuze galbene) și Gray Line (cu autobuze roșii), operată de Cityrama. Ambele firme operează și în alte orașe portugheze și oferă și alte tipuri și mijloace de transport. Noi am mers cu autobuzele roșii, pentru că am luat biletele direct de la hotel, dar ambele firme au trasee aproape identice și punctul de plecare (stația principală) este comun: Praça do Marquês de Pombal. Traseul vestic de la Gray Line este numit chiar Linia Belém și pe acesta am ajuns și noi în acest loc minunat. Am plecat din Piața Marchizului de Pombal, am coborât pe Avenida da Liberdade până la malul fluviului Tejo, în Praça do Comércio, după care am urmat malul drept al fluviului, pe Avenida 24 de Julho și apoi pe Avenida da India, până la capătul vestic al cartierului Belém, unde am coborât în Jardim da Torre de Belém.
Primul lucru asupra căruia ne-a căzut privirea după ce am coborât din busul turistic și după ce ne-am desprins-o de imaginea uriașului Ponte 25 Abril, a fost o machetă la scară 1:1 a unui hidroavion. Era Monumentul dedicat lui Gago Coutinho și Sacadura Cabral și realizării deosebite a acestora, prima traversare aeriană a Atlanticului de Sud între Portugalia și Brazilia. Performanța a fost realizată de cei doi aviatori portughezi în 1922, ei zburând cale de peste 8300 km, între Lisabona și Rio de Janeiro, făcând 8 escale și folosind trei avioane (de același tip).
Nu am zăbovit însă prea mult lângă monumentul amplasat chiar în zona de unde a avut loc decolarea, pentru că privirile ne-au fost atrase irezistibil de Torre de Belém. Turnul cu secțiune pătrată, înalt de 30 m, își arată toată splendoarea dată de decorațiile manueline, chiar pe malul fluviului Tejo, unde se înalță încă de la începutul secolului al XVI-lea.
Contra a 5 € (și gratis, duminica până la ora 14), turnul se poate vizita, atât la exterior, cât, mai ales în interior, dar aici nu mi-am propus să vă povestesc despre ce se poate vizita în muzeele din Belém, așa că mergem mai departe, ceva mai la vest, dar tot pe malul fluviului, unde se află Forte do Bom Sucesso, un fort din secolul al XVIII-lea. Dacă sunteți amator de chestii militare, sau nostalgic după zilele de instrucție petrecute în armată, aici e locul unde trebuie să vă opriți, pentru că Fortul Bunului Succes adăpostește în prezent Museu do Combatente (Muzeul Combatanților). Dar chiar și dacă nu vă pasionează armele și chestiile militare, tot merită să-l vizitați, veți descoperi lucruri interesante.
Alături de Forte do Bom Sucesso, în 1992 a fost ridicat Memorial aos Combatentes da Guerra do Ultramar (Memorialul Combatanților în Războiul de Peste Mări). Dacă aveți noroc, puteți asista la ceremonialul schimbării gărzii, în fața acestui memorial, dar chiar dacă nu aveți timp să așteptați, vă puteți mulțumi să-i admirați pe soldații de gardă aici și să priviți flacăra eternă ce pâlpâie în bătaia vântului.
Noi am avut noroc și am prins schimbarea gărzii, după care ne-am întors spre est, de-a lungul țărmului. La câteva sute de metri distanță, un alt obiectiv, pe care îl observasem deja din busul turistic, aștepta să-l vizităm: Padrão dos Descobrimentos (Monumentul descoperirilor). Ca o paranteză, padrão nu înseamnă literalmente monument, termenul desemnând de fapt o cruce din piatră, cu stema Portugaliei, care se amplasa în locurile nou descoperite, de către navigatorii portughezi, pentru a marca faptul că acele descoperiri aparțineau Portugaliei.
Construit după planurile unui mai vechi monument, din 1940, care fiind din materiale perisabile, nu a rezistat timpului, Monumentul Descoperirilor este un omagiu adus tuturor navigatorilor, cunoscuți, sau al căror nume s-a pierdut în negura timpului și care au făcut ca lumea veche să devină mai largă, mult mai largă … El a fost inaugurat în 1960, la împlinirea a 500 de ani de la moartea celei mai importante figuri din epoca timpurie a descoperirilor, Infante Dom Henrique de Avis, cunoscut și ca Dom Henrique Navigatorul.
Monumentul, înalt de 52 de metri are forma provei unei caravele ce despică valurile, în căutarea lumilor noi. În față, în picioare, cu privirea scrutând zările spre sud, este reprezentat Dom Henrique Navigatorul. De o parte și de alta, în spatele său, pe cele două margini ale provei, stau câte 16 personaje, reprezentând navigatori, exploratori, cartografi, artiști, misionari, fiecare cu contribuția sa la realizările din Epoca Marilor Descoperiri. Numele acestora și poziția fiecăruia pe laturile monumentului se pot vedea în fotografiile de aici.
Pe latura nordică a monumentului, pe pavajul pieței de acolo, este reprezentată o Roză a vânturilor (Rosa dos Ventos), la care s-au folosit bucăți de marmură de diferite culori. Diametrul rozei este de 50 m, iar în mijlocul acesteia este reprezentat un mapamond, cu lățimea de 14 m.
Întreaga lucrare din piață este un dar din partea Republicii Africa de Sud, drept recunoștință pentru contribuția adusă de navigatorii portughezi la descoperirea de noi ținuturi, în special de Bartolomeu Diaz, cel care a descoperit Cabo da Boa Esperança (Capul Bunei Speranțe).
Renovarea din 1985 a Monumentului Descoperirilor a permis accesul publicului în balconul monumentului, de unde se poate admira întreaga zonă, dar și roza vânturilor.
Așa că, ajunși acolo, e păcat să nu urcați, pentru a admira panorama. Iar apoi, coborâți și traversți pe latura nordică a străzii, unde se află Centro Cultural de Belém, un complex ce include o sală de spectacole și congrese, săli de întâlnire și un spațiu expozițional de 7.000 m². Din 2007, aici se găsește și Colecção Berardo, o colecție de artă estimată la peste 300 de milioane de euro și administrată de Fundação de Arte Moderna e Contemporanea și care, cu siguranță merită a fi vizitată.
Centrul cultural din Belém este situat între două străzi paralele cu malul fluviului Tejo: la sud, Avenida Índia, iar la nord, Rua Bartolomeu Dias. Între aceleași străzi, pe latura de est a Centrului cultural, se află Praça do Império, o piață imensă, cu o suprafață de 3 hectare, din care jumătate este ocupată de un frumos parc, cu chiparoși și măslini.
La nordul pieței, pe cealaltă parte a străzii Bartolomeu Dias, se află bijuteria Belémului, Mosteiro dos Jerónimos. Construită în stil manuelin, a fost inclusă pe lista UNESCO în 1983, împreună cu turnul Belém și se întinde pe o suprafață foarte mare. Sunt trei structuri care fac parte din mănăstire, dar o parte din acestea au căpătat alte destinații. Cea mai mare structură, construcția vestică, de formă dreptunghiulară, cu o curte interioară foarte largă, adăpostea cândva chiliile călugărilor. În prezent, destinația este cu totul alta. Latura sudică adăpostește Museu Nacional de Arqueologia (Muzeul Național de Arheologie), fondat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe laturile vestică și nordică se află Museu de Marinha (Muzeul de Marină), despre care vă voi povesti în curând. Latura estică adăpostește Biblioteca Central da Marinha (Biblioteca Centrală a Marinei). Alăturată acesteia, se află Igreja de Santa Maria, biserica parohială a mănăstirii. Aspectul bisericii, atât la exterior, dar și în interior, îți taie răsuflarea, stilul manuelin, varianta locală a stilului gotic, atingând aici perfecțiunea. Imediat după intrare, în stânga, respectiv în dreapta, se găsesc sarcofagele în care-și dorm somnul de veci navigatorul Vasco da Gama şi poetul Luis de Camoes.
La nordul bisericii se află o a treia construcție, de formă pătrată, de asemenea cu o curte interioară foarte frumoasă și cu colonade decorate cu dantelării minunate.
Dar să nu zăbovim prea mult aici, pentru că mai sunt și alte lucruri de văzut. La est de Mănăstirea Ieronimilor, se află Jardim do Museu Agrícola Tropical, o grădină botanică cu plante tropicale. În dreptul acesteia, chiar la stradă, se află Pastéis de Belém, o patiserie celebră, unicul loc unde se pot mânca celebrele pastéis de nata, secretul rețetei acestora fiind păstrat cu sfințenie, încă din 1837. Patiseria este foarte mare și servește nu numai produse de patiserie, dar chiar și gustări și pizza, precum și o mare varietate de dulciuri, prăjituri și diverse băuturi, inclusiv bere.
Merită să vă opriți aici, mai ales că prețurile, în ciuda faimei mondiale a localului, sunt rezonabile. Puteți să luați produsele cumpărate ”la pachet”, sau și mai bine, puteți lua loc la o masă și să vă trageți sufletul savurând celebrele produse. Până vine comanda, puteți ”arunca un ochi” prin ferestrele dispuse în anumite locuri, la modul cum angajații patiseriei pregătesc produsele ce urmează a fi scoase la vânzare.
Cu foamea astâmpărată, puteți continua spre est, nu înainte de a trece strada, pentru o plimbare prin Jardim Vasco da Gama și apoi prin Jardim da Praça Afonso de Albuquerque, dominată în mijlocul său de coloana având în vârf statuia lui Afonso de Albuquerque, guvernator al Indiei portugheze între 1509-1515.
Pe aceeași parte a străzii Belém cu Pastéis de Belém, se află Palácio Nacional de Belém, reședința oficială a monarhilor portughezi de-a lungul timpului, iar în prezent reședința oficială a președintelui Portugaliei. În clădirea din stânga, cum privești spre intrare, își are sediul Museu da Presidencia da República.
În marginea estică a Palatului Național din Belém se află Museu Nacional dos Coches (Muzeul Național al Caleștilor), un loc minunat unde puteți încheia o zi minunată, de plimbare și vizită în Belém. Dar despre ce poate fi văzut aici, am să vă povestesc cu alt prilej.
Am să mai spun că, tot în Belém mai sunt și alte muzee, dintre care trebuie amintit Museu da Electricidade, situat la vreo 200 m est de Muzeul Național al Caleștilor, chiar pe malul fluviului Tejo, în clădirea în care a funcționat vechea centrală electrică din Belém.
Și închei, îndemnându-vă încă o dată ca, în cazul că ajungeți la Lisabona, să vă rezervați suficient timp pentru vizitarea cartierului Belém, pentru că aveți ce vedea și nu veți regreta timpul petrecut aici …
Vizită plăcută!
