Călătorii reale ... călătorii imaginare: iulie 2016

Poate că titlul review-ului, care-l copiază pe cel al unui film destul de cunoscut, este puțin exagerat, Sarajevo nu a fost chiar o dragoste adevărată, dar trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut mult acest oraș unde se ciocnesc trei civilizații, dar în care oamenii reușesc să trăiască împreună...
În continuarea circuitului prin Balcani, de la Niş, am plecat spre cea de-a doua destinație, Sarajevo. Cei peste 400 km i-am parcurs în aproximativ 6 ore și jumătate, prilej cu care am constatat că sunt puncte de trecere a frontierei la care se face verificarea documentelor nu numai între Serbia și Bosnia, dar și între componentele Federației Bosniace.
De obicei, în povestirile mele nu mă opresc prea mult și prea des asupra unor aspecte legate de istoria și geografia locurilor pe unde mă plimb, decât dacă ele au legătură directă cu cele văzute. Ei bine, în cazul de față consider că este necesar să vă dau și câteva …

Informații generale despre Bosnia și Herțegovina

Dacă priviți harta acestei mici țări balcanice, forma ei este, grosso modo, un triunghi, având baza la nord și vârful opus la sud. Ei bine, zona de la sud, cam un sfert din suprafața totală a țării, este Herțegovina, nume ce semnifică țara ducelui (herzog = duce, în germană). Restul este Bosnia, al cărei nume vine de la râul Bosna, care o străbate.
Acest teritoriu, ca și cele din jur, populat de iliri la începutul primului mileniu, a făcut parte din Imperiul Roman, apoi, după divizarea acestuia, a fost ocupat de ostrogoți, apoi de alani și de huni, fiind apoi înglobat în Imperiul Bizantin. În secolele al VI-lea și al VII-lea, în zonă au venit triburile slave. După căderea Constantinopolului (1453), teritoriul Bosniei și Herțegovinei de azi a devenit mai întâi sangeac și, mai apoi, pașalâc turcesc. Această perioadă de patru secole a marcat categoric evoluția țării, pentru că în această perioadă, populația slavă a trecut masiv la islamism, formându-se ceea ce astăzi numim populația bosniacă, frați buni cu vecinii lor, sârbii, croații, slovenii, muntenegrenii și macedonenii, cu care au o limbă comună. Trebuie totuși să precizăm că o bună parte din populația slavă și-a păstrat credința creștin-ortodoxă în toată această perioadă.
După căderea Imperiului Otoman, între 1878 și sfârșitul Primului Război Mondial, Bosnia a intrat în componența Imperiului Austro-Ungar, perioadă când i s-a adăugat în denumire și al doilea nume, Herțegovina.
La sfârșitul războiului, țara a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit ulterior Iugoslavia. La fel a rămas situația și după Al Doilea Război Mondial, doar că Iugoslavia a schimbat regimul politic, pornind pe calea socialismului.
După mișcările centrifuge ale statelor membre ale Federației iugoslave, de la începutul anilor ’90, Bosnia și Herțegovina a urmat aceeași cale, deși părerea generală (a lor) este că perioada de înflorire a țării a fost cea când a făcut parte din Iugoslavia socialistă.
Slăbirea autorității statale, prin declararea independenței, deși condițiile erau total nefavorabile, a făcut posibilă apariția unor mișcări naționaliste. Să precizăm că structura etnică a populației era la începutul anilor ’90 și este aproximativ la fel în prezent, următoarea: aproximativ 50% bosniaci (adică slavi musulmani), 35% sârbi (adică slavi ortodocși) și 15% croați (adică slavi catolici). Toți vorbesc aceeași limbă, deși acum ea se numește sârbă, croată, sau bosniacă, după cetățenia celui care o vorbește. În privința limbii, bosniacii înșiși au o problemă și nu s-au hotărât încă definitiv dacă să-i spună limba bosniacă, sau limba bosniană. :))
Oricum, cert este că de la mici neînțelegeri (sârbii doreau să rămână în Federația Iugoslavă, bosniacii și croații doreau independența), s-a ajuns la un război civil în toată regula între sârbi și bosniaci, aliați inițial cu croații, care, la un moment dat i-au trădat și i-au atacat și ei (celebrul pod de la Mostar a fost distrus de bombardamentele croaților). Războiul s-a purtat între 1992-1995 și s-a terminat printr-un acord între părți impus de americani (acordul s-a semnat la Dayton). Nu insist asupra amănuntelor, cine dorește, le poate citi aici, cert este că toate cele trei părți au utilizat toate mijloacele, inclusiv din cele nepermise, pentru a-și apropia victoria și rănile psihice provocate atunci se mai resimt și acum.
Ca urmare a acestui acord, statul este organizat ca o uniune federală, alcătuită din Republica Srpska, ce deține aproximativ 49% din teritoriu, Federația Bosnia și Herțegovina și un mic teritoriu autonom.
Cel mai afectat în timpul războiului a fost orașul capitală, Sarajevo, pentru că a fost în toată perioada războiului asediat de trupele sârbești, amplasate pe înălțimile din jur. Sarajevo a mai avut două momente care i-au marcat istoria. Primul dintre ele a fost asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria, fapt ce a dus la izbucnirea Primului Război Mondial, iar al doilea a fost organizarea Olimpiadei de Iarnă, în 1984.

Prima zi - Baščaršija

La data vizitei mele în Sarajevo, orașul pierduse aproape orice urmă a ororilor războiului, locuitorii lui părând a fi trecut peste momentele grele, asta pentru că în oraș domnea o atmosferă de voie bună și destindere, de care era imposibil să nu te molipsești.
Am sosit în oraș după un drum de peste 400 km, venind de la Niș. Imediat după cazarea la hotelul Telal, am ieșit în oraș și primul loc în care am poposit a fost Baščaršija (se citește bașcearșia), inima orașului vechi. Cine a fost la Istanbul și nu doar aceia, știu de Kapalıçarşı (se citește capalîcearșî), în traducere, Bazarul acoperit, sau, cum este în general cunoscut, Marele Bazar. Ei bine, asemănarea fonetică este evidentă și, da, Baščaršija este un cuvânt compus, de origine turcă, ce se traduce prin Bazarul principal, Marele Bazar, un cartier întreg în inima orașului vechi. Deși acum el este mai mic decât în timpul stăpânirii otomane, s-a păstrat destul de bine și conservă atmosfera din acele vremuri; are un farmec deosebit, motiv pentru care și noi ne-am petrecut toată după-amiaza și seara aici.
Hotelul Telal se află la câteva zeci de metri de capătul estic al acestei zone și noi am pătruns în Baščaršija, evident, pe la capătul estic al ei. Primul lucru pe care ne-a căzut privirea, la intrarea în Baščaršija a fost Sebilj, o frumoasă fântână din lemn, în formă de chioșc, în stil otoman, construită în mijlocul pieței în jurul căreia s-a dezvoltat cartierul. Originalul a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, dar la sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada stăpânirii austriece, a fost înlocuit cu varianta actuală, care arată foarte frumos, mai ales seara. Trebuie să precizez că Sebilj din Sarajevo are o copie pe care am descoperit-o în Belgrad, la capătul nordic al celebrei străzi Skadarska; de asemenea, mai există două cópii, una tot în Serbia, în Novi Pazar și cealaltă mult mai departe, în St. Louis, Missouri.
Este realmente o plăcere să te plimbi pe străduțele pietruite, fiecare destinată unei anumite categorii de comerț/manufactură. E drept, multe dintre lucruri s-au schimbat din secolele XV-XVI, când existau 80 de corporații ale meșteșugarilor. Astăzi, singura stradă care mai păstrează „funcția” de odinioară fiind Kazandžiluk, strada fabricanților de vase de cupru și alamă. Cea alăturată, Bravadžiluk, fosta stradă a lăcătușilor și-a schimbat deja „profilul”, ca de altfel majoritatea străzilor din Baščaršija, care acum găzduiesc în casele tradiționale restaurante și magazine în special de artizanat și suveniruri. Fiecare restaurant are în față și o terasă cu câteva mese, la care este chiar plăcut să te așezi, având în vedere că toată zona este pietonală.
La lăsarea nopții, ne-am oprit pentru masa de seară în capătul estic al străzii Bravadžiluk, la Ćevabdžinica Villa Saraj, un restaurant tradițional local. Ćevabdžinica (pronunțat cevabginița) se traduce literal prin mici-erie :)), adică loc unde se servesc și se mănâncă mici (mititei). Pentru cei nefamiliarizați cu spațiul ex-iugoslav, trebuie să precizez faptul că și în această zonă se întâlnesc micii, zice-se o invenție românească (am citit undeva că micii ar fi fost „inventați” la Hanul lui Manuc, acum vreo 200 de ani, când li s-ar fi terminat mațele de oaie din care se preparau cârnații …). Oricum, chiar dacă nu se știe exact cine și unde a preparat prima dată micii, ei se întâlnesc peste tot în spațiul fostei Iugoslavii. Cei mai buni mici din această zonă i-am mâncat în Macedonia, la Bitola, dar nu au fost răi nici cei mâncați în Slovenia, Croația, Serbia, sau Muntenegru. Micii aceștia, numiți de localnici în limba sârbă/croată/bosniacă ćevapcici, sau ćevapi (e evidentă sursa: cuvântul kebab; de altfel, bulgarii le spun kebapce) sunt preparați dintr-un amestec de carne de vită, porc și miel (o rețetă aici) și sunt serviți, de regulă, alături de ceapă tăiată felii.
Nu insist asupra mesei, doar vă spun că felul principal a fost un platou tradițional local, cu pleșcavița, cevapcici, frigărui și cârnați, alături de o lepenje (lipie) și desertul o tulumba, respectiv un kadaif, totul stropit din belșug cu o bere locală bună, așa cum se poate vedea în pozele atașate.
Când intraserăm în Baščaršija, ne opriserăm și la Baščaršijska džamija, moscheea numită și „a lui Havadža Durak”. Acolo, cineva ne spusese să venim la lăsarea serii, să ascultăm un concert de muzică orientală. Așa am și făcut și am încheiat ziua ascultând muzica așezați la o masă de la o cofetărie cu terasă din apropiere și savurând o baclava autentică.

A doua zi zi - Sarajevo

A doua zi, am pornit cu adevărat în explorarea orașului. Am străbătut rapid Baščaršija și ne-am îndreptat spre vest, pe strada Sarači, unde la numărul 58 se afla Oficiul Turistic. De aici, ne-am înarmat cu o hartă, care ne-a permis orientarea și localizarea obiectivelor. Orașul este așezat pe râul Miljacka, străzile fiind, de regulă, paralele sau perpendiculare pe cursul râului, așa că orientarea este cât se poate de ușoară.

Primul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Vijećnica, Primăria din perioada stăpânirii austriece, situată în extrema estică a Vechiului Oraș. Din păcate, la data vizitei noastre, clădirea era încă în reconstrucție, după aproape totala distrugere din timpul ultimului război, așa că am rămas doar cu imaginile deja știute din fotografii. În prezent, clădirea a fost restaurată complet, redeschisă în 2014 și este folosită pentru expoziții, concerte și alte evenimente culturale.
De aici, am trecut pe partea stângă a râului, pe Careva ćuprija (Podul Împăratului), am vrut să intrăm și la Moscheea Împăratului, dar era închisă, așa că ne-am continuat drumul spre At Mejdan, vechiul loc al execuțiilor publice, acum un parc frumos, în mijlocul căruia se află Muzički paviljon, Pavilionul muzical construit la începutul secolului XX.
At Mejdan se întinde chiar pe malul stâng al râului Miljacka, iar din colțul estic al acestuia se arcuiește peste râu celebrul Latinska ćuprija, Podul Latin, cunoscut și sub numele de Princip most (Podul lui Princip). Cu cele patru arce din piatră, ale sale, se pare că este cel mai vechi pod al orașului, el fiind menționat încă din 1541. Numele i se trage de la cartierul Latinus, locuit de comercianții veniți din Dubrovnik (la vremea aceea, parte a Republicii Venețiene).
Podul a devenit însă celebru, pentru că la capătul lui nordic, la 28 iunie 1914, a avut loc asasinarea Prințului Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar și a soției acestuia, Sofia. Cel care avea să intre în istorie ca asasinul perechii princiare a fost tânărul, pe atunci, sârb Gavrilo Princip, de la numele căruia a fost redenumit și podul, în perioada iugoslavă. În 1994, s-a revenit la numele inițial. Actul asasinării a constituit motivul declanșării Primului Război mondial.
Casa din dreapta de la capătul nordic al Podului Latin, cum vii dinspre At Mejdan adăpostea, la vremea asasinatului, la parter, un magazin de delicatese, Schiller, unde Princip a și așteptat trecerea convoiului de mașini în care se găsea prințul. În prezent, în locul magazinului, aici a fost amenajat Muzej Sarajevo 1878-1914, parte a Muzej Sarajeva.
Muzeul Sarajevo 1878-1914, așa cum îi spune și numele, are ca obiect perioada dominației austro-ungare asupra Bosniei și, evident, o mare parte a expoziției este dedicată asasinatului produs în apropiere. Interesant este că pe ferestrele muzeului erau panouri prezentând în toate detaliile evenimentul ce a dus la declanșarea Primului Război Mondial, cu multe fotografii din acele timpuri, cu descrierea arestării făptașilor și a procesului ce a urmat. Capii atentatului au fost condamnați la moarte prin spânzurare, dar autorul, Gavrilo Princip, a primit doar 20 de ani de închisoare, pentru că era minor (nu împlinise 20 de ani) la data comiterii crimei. Totuși, el a murit în închisoare, în 1918, de tuberculoză.
De la muzeu, am revenit pe malul drept al râului și ne-am „rătăcit” pe străduțele pietonale, pline cu magazine de suveniruri și, multe dintre ele, în acea zonă, cu bijuterii din aur. Punctul cel mai interesant al acestei zone de shopping este Gazi Husrev-bey Bezistan. Un bezistan este o piață acoperită, ceea ce turcii numesc cearșî, deși și ei folosesc aceste termen, mai ales sub forma bedesten. Cei care, în drum spre diferite locuri interesante din Turcia, v-ați oprit și în Edirne, cu siguranță ați vizitat, pe lângă Moscheea lui Selim și bazarul de lângă ea, Edirne Bedesten Çarşısı.
În orașul vechi, mai există un bezistan, Brusa Bezistan, din piața de la intrarea estică în Baščaršija, care acum adăpostește o altă parte a Muzeului Sarajevo, având ca obiect istoria orașului, din antichitate până la perioada ocupației austro-ungare. Interesant este faptul că Brusa Bezistan a fost construit în 1551, de Rustem Pașa, Marele Vizir al lui Soliman I (Magnificul).
Revenind la Gazi Husrev-bey Bezistan, la capătul nordic al acestuia, pe strada Sarači se mai află și alte construcții ale lui Gazi Husrev, beiul sangeacului Bosnia în timpul aceluiași Soliman I, unul din învingătorii bătăliei de la Mohacs, în urma căreia Ungaria a devenit Pașalâc turcesc.
În calitate de guvernator al Bosniei, el a construit, grupate în aceeași zonă cu bezistanul, o bibliotecă (adăpostind în prezent peste 50 000 de cărți și manuscrise vechi, în special în arabă, persană și turcă), o baie turcească, un han, un maktab, o medresă și o moschee. Aceasta din urmă, în a cărei curte se află și mormântul lui Gazi Husrev, este o construcție frumoasă, cu decorații de inspirație maură. Dacă ajungeți aici, merită să vă opriți și să intrați pentru câteva momente, mai ales că musulmanii bosniaci sunt primitori.
În apropiere, dincolo de Gazi Husrev-bey Bezistan, se află o altă moschee, Ferhadija, construită de Ferhad, un alt bei al Bosniei. Tot așa (Ferhadija) se numește și strada pietonală ce continuă strada Sarači. Continuând spre vest, se ajunge la Katedrala Srca Isusova (Catedrala Inima lui Isus), cea mai mare biserică catolică din Bosnia, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, în stil neo-gotic.
Tot din aceeași perioadă datează și Catedrala Ortodoxă, din apropiere. Ambele biserici au suferit stricăciuni în timpul asediului orașului, în anii ’90, dar au fost refăcute, cu sprijin material din partea Austriei (Catedrala Catolică), respectiv a Greciei (Catedrala Ortodoxă), așa încât, la data vizitei noastre, nu mai era nici un semn al războiului.
Continuându-ne drumul spre vest, trecem prin Trg Oslobodjenja (Piața Libertății), admirăm în fundal frumoasa clădire a Casei Armatei, Dom Armije, după care trecem strada și intrăm în Gradska Tržnica, sau, cum îi mai spun localnicii, Markale, monument național al Bosniei. Clădirea a fost construită în 1895, în timpul dominației austro-ungare, și, în germană, i s-a spus Markthalle für Sarajevo, de unde și porecla dată de bosnieci. Clădirea își păstrează și astăzi destinația de piață de legume, fructe și alte alimente.
Și uite-așa, oprindu-ne din loc în loc și bucurându-ne de atmosfera destinsă și de frumoasa zi de vară, iată-ne ajunși la capătul străzii pietonale Ferhadija, unde începe bulevardul Mareșal Tito. În acest loc arde Vječna Vatra, Flacăra Eternă, în memoria celor căzuți pentru eliberarea orașului Sarajevo de sub ocupația fascistă, eliberare care s-a petrecut la 6 aprilie 1945. Am rămas surprins de faptul că ea a fost păstrată și m-am întrebat, fără a putea afla răspunsul, dacă ea a continuat să ardă și în timpul asediului la care a fost supus orașul în 1992-1994.
Am continuat să mergem pe bulevardul de-a lungul căruia sunt clădiri frumoase, care nu poartă nici cel mai mic semn al războiului încheiat de nici douăzeci de ani și am ajuns în zona „oficială”, unde se află mai multe sedii ale unor organisme federale, dintre care cel mai important este sediul Președinției Bosniei și Herțegovinei. Ca și Casa Armatei și această clădire datează din perioada austro-ungară.
Pe partea cealaltă a bulevardului sunt două parcuri, unul după altul: Veliki park și Mali parc. În cel mare este amenajat un loc în care, oricât de insensibil ai fi, nu poți să-ți oprești o lacrimă în colțul ochiului. Aici este Memorialul copiilor uciși în timpul asediului orașului Sarajevo. Monumentul este realizat sub forma unei fântâni arteziene și alături sunt șapte cilindri verticali ce se rotesc permanent și pe care sunt înscrise numele copiilor uciși și, în dreptul fiecăruia, scurta perioadă a vieții lor. Sunt undeva între 300 și 400 de nume … Puțin mai departe, la umbra primilor copaci din parc, câteva pietre de mormânt musulmane ne arată că unii din cei ale căror nume sunt înscrise pe cilindri își dorm somnul de veci chiar aici.
….
Continuăm să mergem spre vest, trecem și pe lângă Moscheea lui Ali Pașa și iată că obiectivul nostru final este din ce în ce mai vizibil. În sfârșit, ajungem la Avaz Twist Tower.
Mai văzusem un turn asemănător, Turning Torso, proiectat de Santiago Calatrava și construit la Malmö, în Suedia.
Deși puțin mai scund („doar” 175 m) și proiectat de mai puțin cunoscutul arhitect Faruk Kapidžić, turnul este la fel de surprinzător și mult mai prietenos decât confratele suedez. Mai prietenos, pentru că el poate fi vizitat de oricine dorește. Mai exact, unul din cele cinci lifturi te poate urca cu viteza de 5m/s până în vârful turnului, de unde se poate admira întreaga panoramă a orașului Sarajevo.
Așa am făcut și noi și ne-am bucurat de o priveliște minunată. Trebuie să precizez că platforma de observație nu e deschisă, dar geamurile erau curate, așa că am putut vedea foarte bine prin ele. :)
În fiecare an, începând cu 2011, are loc un „maraton vertical”, de urcat cele 780 de trepte ale turnului, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
După ce am coborât din turnul cel mai înalt din Balcani, am pornit în sens invers, mai întâi pe malul râului, ca să vedem și impunătoarea clădire a fostei Biserici Evangheliste, construită în 1899 în stil romano-bizantin, în prezent sediul Academiei de Arte Frumoase. Am revenit apoi pe malul drept al râului traversând pe podul pietonal Festina lente, cu forma lui futuristă, imaginată de studenții Academiei de Arte Frumoase.
De aici, am continuat pe strada Ferhadija, ne-am oprit pentru puțin timp la Biblioteca lui Gazi Husrev-bey, unde era o expoziție de carte, cu vânzare și în final am ajuns la Bosanska Kuća, Casa Bosniacă, unde am mâncat de un prânz întârziat. Mâncarea a fost foarte bună și prețul rezonabil, deși restaurantul este situat, ca și Ćevabdžinica Villa Saraj, unde mâncasem cu o seară înainte, pe celebra stradă Bravadžiluk.
Am trecut puțin pe la hotel, după care am revenit în Baščaršija, am trecut peste râu pe același Pod al Împăratului (Careva ćuprija), am admirat iarăși la exterior Careva Džamija (Moscheea Împăratului), am trecut pe lângă Sarajevska Pivara, fabrica de bere, unde se află și un muzeu al berii și ne-am oprit la Franjevački samostan i crkva sv. Ante, Mănăstirea și biserica franciscană Sf. Anton. După ce am vizitat mănăstirea, am mai trecut încă o dată pe Podul Latin și ne-am întors în piața din Baščaršija.
Ne-am încheiat ziua la o masă de la aceeași cofetărie la care stătusem și cu o seară înainte, ascultând muzică orientală și savurând un cataif.
Înainte de asta, cum sosisem mai devreme decât în seara precedentă, am asistat la aprinderea luminilor geamiei Baščaršijska, inclusiv cele de pe minaret, am ascultat chemarea la rugăciune a muezinului (aceasta fiind singura moschee din Sarajevo, unde muezinul își folosea doar propria voce pentru a se face auzit, fără microfon și stație de amplificare) și am privit mulțimea de credincioși cu privirea senină, intrând la rugăciune.
Așa s-a încheiat practic aventura noastră în Sarajevo, de care îmi aduc aminte cu mare plăcere, dar și cu un oftat la gândul prea multelor mâncăruri apetisante … :))
Dacă vreodată veți ajunge să nu aveți nicio idee asupra locului unde să vă petreceți vacanța, gândiți-vă la Bosnia și în special Sarajevo, un amestec de Orient și Occident, cu un farmec deosebit! Și, pentru a vă convinge, vă invit să vizitați un sait foarte bine făcut, unde puteți face un tur virtual practic în tot orașul Sarajevo, ca în Street View, de la Google Maps: rutmap.
Plimbare plăcută!

Intrarea estică în piața din Baščaršija

Sebilj, fântâna din lemn, în formă de chioșc, în stil otoman

O stradă din Baščaršija, cu case tradiționale, în care se găsesc magazine

Baščaršija. Clădirea din dreapta, cu cupole verzi, este Brusa Bezistan

Magazine cu specific diferit în Baščaršija

O familie musulmană, intrând (bărbatul înainte) într-un magazin de încălțăminte

O imagine de ansamblu, cu Sebilj în mijloc, din piața centrală din Baščaršija

O imagine comună în Baščaršija. Magazine și terase

Baščaršijska džamija. Se vede bannerul care anunță „Bajramska koncert”.

Baščaršijska džamija. Vedere din curte

Minaretul geamiei Baščaršijska.

Un magazin specializat, de pe strada Kazandžiluk

O străduță laterală, ce se desprinde din Kazandžiluk

Aici, specificul magazinelor este altul: blănuri și covoare

Magazine cu tot felul de produse, în jurul vechiului Brusa Bezistan

Altă stradă cu magazine, din Baščaršija

Brusa Bezistan, acum sediul Muzeului Sarajevo

Pe lângă produse tradiționale, găsiți, evident și produse kitsch. Atenție: conținutul plăcii albastre cu scris roșu nu e deloc mai puțin licențios decât al celei cu bine-cunoscutul cuvânt englezesc, din stânga. În română e aproximativ la fel!

Altă stradă cu magazine în Baščaršija

S-au aprins luminile la geamia Baščaršijska

Și odată cu ele, a pornit și muzica...

Ćevabdžinica Villa Saraj, de pe strada Bravadžiluk

Platoul tradițional de la Ćevabdžinica Villa Saraj

O tulumba și un cataif, alături de un pahar cu apă receee!

Sebilj, noaptea

Meniul, în care se poate vedea că prețurile bunătăților se învârt în jurul a 2-3 KM (marca convertibilă, egală cu 0,5 €)

Vijećnica, fosta primărie din perioada stăpânirii austro-ungare

Râul Miljacka. În fundal, Vijećnica

Careva Džamija, Moscheea Împăratului

Latinska ćuprija, Podul Latin, cunoscut și sub numele de Princip most (Podul lui Princip)

Muzički paviljon, pavilionul muzical din parcul At Mejdan

Podul Latin și, în dreapta, Muzej Sarajevo 1878-1914

Placa de pe Muzej Sarajevo 1878-1914, pe care scrie, în sârbă și engleză: „În acest loc, la 28 iunie 1914, Gavrilo Princip i-a asasinat pe moștenitorul tronului austro-ungar, Franz Ferdinand și pe soția sa, Sofia”.

Ferestrale muzeului au devenit vitrine în care sunt expuse fotografii și sunt descrise în amănunt evenimentele legate de asasinat.

O intrare în Gazi Husrev-bey Bezistan

Gazi Husrev-bey Bezistan și-a păstrat funcția și în prezent

O altă intrare în Gazi Husrev-bey Bezistan

Sahat Kula, Turnul cu ceas, de lângă Gazi Husrev-bey Bezistan

Intrarea în moscheea Gazi Husrev-bey

Mormântul lui Gazi Husrev-bey (în dreapta) și cel al lui Murat Bey, din curtea moscheii Gazi Husrev-bey

Curtea moscheii Gazi Husrev-bey. În fundal, Sahat Kula.

Fațada moscheii Gazi Husrev-bey

Strada Ferhadija, la capătul estic al ei

Moscheea Ferhadija, cu minaretul său foarte înalt

Catedrala Inima lui Isus, cea mai mare biserică catolică din Bosnia

Catedrala Inima lui Isus, interior

Catedrala Ortodoxă, sau Biserica Maica Domnului

Catedrala Ortodoxă. Vedere în interior

Dom Armije, Casa Armatei

Trg Oslobodjenja (Piața Libertății)

Gradska Tržnica sau, cum îi mai spun localnicii, Markale

Flacăra Eternă, în memoria celor căzuți pentru eliberarea orașului Sarajevo de sub ocupația fascistă

Banca Centrală a Bosniei și Herțegovinei

Lustragiul, o meserie pe care o credeam dispărută, mai există în Sarajevo. Aici, în față la McDonald's, pe bulevardul Mareșal Tito

Piața Copiilor și, în sânga, BBI Centar, cel mai mare mall din Bosnia. La ultimul etaj este sediul Al Jazeera Balkans.

Cinema City, din Sarajevo

Veliki park și Memorialul copiilor uciși în timpul asediului orașului Sarajevo

Cei șapte cilindri verticali ce se rotesc permanent și pe care sunt înscrise numele copiilor uciși

Sediul Președinției Bosniei și Herțegovinei

Moscheea lui Ali Pașa

Sediul Consiliului Municipal

Sediul Ministerului Federal al Sănătății

Podul Ajfelov

Turnurile gemene, cu baza comună, sediu al centrului de afaceri UNITIC

Avaz Twist Tower

Vedere spre sud, din Avaz Twist Tower. Clădirea galbenă este Hotel Holiday Inn, sediul jurnaliștilor în timpul războiului. În stânga, turnurile UNITIC

Releul de televiziune HUM. Vedere spre nord, din Avaz Twist Tower

Gara și autogara (stânga sus) Sarajevo, văzute din Avaz Twist Tower

Vedere spre sud-est din Avaz Twist Tower. În centru, clădirea Turn este sediul Consiliului de Miniștri. În spate, sediul Parlamentului Bosniei și Herțegovinei.