miercuri, 26 decembrie 2012

Quinta da Regaleira - magie şi mister

Ultimul obiectiv din Sintra vizitat de noi în sejurul din august 2011 a fost unul ce "merită toţi banii", Quinta da Regaleira. Asta e un fel de a spune, pentru că banii daţi nu sunt mulţi, preţul unei vizite este de doar 6 €.
Situat la doar vreo 500-600 m (maximum 10 minute de mers pe jos) de Piaţa Republica, din centrul oraşului vechi, Quinta da Regaleira (coordonate GPS: N: 38.796467 V: 9.391538) este un domeniu, fostă reşedinţă de vară a familiei Carvalho Monteiro, construit în stil neo-manuelin, la începutul secolului al XX-lea, într-o schemă decorativă exuberantă, ce a implicat participarea celor mai vestiţi artişti portughezi ai vremii.
Domeniul a aparţinut iniţial, pe la 1840, baroanei da Regaleira, de la care i se trage numele, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost cumpărat de un foarte bogat şi excentric portughez brazilian, António Augusto Carvalho Monteiro, căruia i se datorează actuala formă a sa. În timp, şi-a mai schimbat proprietarii, iar din 1997 aparţine municipalităţii Sintra, care l-a introdus în circuitul turistic.
Domeniul este compus dintr-un palat, o capelă, alte câteva construcţii şi un parc cu o suprafaţă de aproximativ 4 ha.
Palatul a fost proiectat în forma actuală de către arhitectul italian Luigi Manini şi se înalţă pe mai multe niveluri, dintre care două la subsol, destinate servitorilor. Aceste spaţii nu se vizitează. Parterul şi cele trei etaje sunt accesibile vizitării, atât independent, cât şi cu ghid însoţitor, după preferinţă.
Exteriorul palatului este plin de decoraţii donquijoteşti, dar de data aceasta, venind de la Palatul Pena, nu m-am mai lăsat surprins, deşi imaginea generală este tot una a unui palat dintr-o carte de poveşti. Trecând dintr-o cameră în alta, cu decoraţii eclectice şi exuberante, într-un amestec de stiluri manuelin, renascentist şi baroc, impresia de "carte de poveşti" se accentuează şi mai mult. Trecem prin Sala Renaşterii (sala picturilor), Sala de Vânătoare (sufrageria), Sala Regală (fostă sală de biliard, cu portretele mai multor regi şi regine portugheze), după care, pe o scară de lemn, urcăm la etajul I, ocupat de camerele private ale familiei şi apoi la etajul al doilea, destinat unor birouri. În final, ajungem şi la ultimul etaj, în majoritate neacoperit, doar cu un birou şi un laborator, restul fiind construit sub forma unor terase străjuite de tot felul de turnuri şi turnuleţe, dintre care se remarcă în mod deosebit Terasa Panoramică de pe acoperişul turnului octogonal, turn care se află la nivelul al doilea. De aici se desfăşoară o frumoasă privelişte spre Sintra, Palatul Pena şi Castelul Maur.
Coborâm apoi la parter, revenim în Camera de Vânătoare, de unde ieşim de data arta pe o terasă îngustă, Varanda, ce se întinde de-a lungul întregii laturi estice a palatului. La celălalt capăt coborâm pe zidul de la intrare şi ajungem apoi la Patamar dos Deuses (Terasa Zeilor), de unde începem plimbarea prin parcul domeniului. Acesta a fost proiectat ca o imagine a Cosmosului, revelată printr-o succesiune de "locuri magice şi misterioase".
În calitate de "candidaţi la iniţiere", suntem conduşi de firul Ariadnei spre cunoaşterea Paradisului în coexistenţă cu Infernul, pe un traseu curios, printr-o grădină minunată, cu copaci exotici şi vegetaţie abundentă, marcat scenografic, ce ne dă ideea unei călătorii iniţiatice în natură, reprezentând trecerea dintr-o dimensiune în alta şi având ca finalitate un nivel spiritual superior. Sună interesant, nu? Am sintetizat în fraza anterioară descrierea ideii care a stat la baza conceperii aranjamentului grădinii şi vă asigur că parcurgerea traseului m-a făcut să simt în realitate această concepţie. Mai ales că traseul îţi oferă din loc în loc şi alternative sub forma unor tuneluri, pe unde poţi trece dintr-un loc în altul, ca un fel de teleportare.
Cel mai potrivit traseu este următorul: pornind de la palat, se merge spre sud, pe mijlocul parcului.
  • primul "obiectiv" al traseului, chiar în faţa palatului, este Capela da Santíssima Trindade (Capela Sfintei Treimi), o capelă magnifică, în stil gotic combinat cu manuelin şi interiorul decorat cu vitralii, fresce şi stucaturi;
  • urcând pe poteca ce trece pe lângă seră, ajungem la Torre da Regaleira (Turnul Regaleira), sub care se află Gruta de Leda (Peştera Leda); ansamblul este un simbol al călătoriei de la întuneric la lumină, de la moarte spre înviere; la intrarea în peşteră se află o statuie reprezentând o femeie  care ţine un porumbel şi este însoţită de o lebadă (care pare să o muşte); acesta este reprezentarea muritoarei Leda, de care Zeus s-a îndrăgostit şi a imposibilităţii unei relaţii între cei doi; legenda spune că, pentru a se apropia de seducatoarea femeie, Zeus ia forma unei frumoase lebede; totuşi, prezenţa porumbelului (reprezentare a spiritului), sugerează şi cultul feminităţii, precum şi Neprihănita Zămislire;
  • ceva mai la sud, întâlnim Terraço dos Mundos Celestes (Terasa Lumilor Cereşti), mărginită la sud de Portal dos Guardiões (Poarta Paznicilor), care ne duce cu gândul spre Cerber; Poarta Paznicilor este o frumoasă structură în arc de cerc, având în centru un pavilion flancat de două turnuri; 
  • sub pavilionul Porţii Paznicilor este intrarea inferioară în Poço Iniciático, Puţul/Fântâna Iniţiatică; acesta este un turn inversat, care se afundă în pământ la adâncimea de 27 m, în care se urcă sau se coboară pe o scară în spirală, cu nouă niveluri, reprezentând cele cele nouă cercuri ale Iadului, cele nouă secţiuni ale Purgatoriului şi cele nouă ceruri ale Paradisului, consacrate de Dante în Divina Comedie; Fântâna Iniţiatică simbolizează legătura Pământului cu Cerul şi ea poate fi parcursă în ambele sensuri: de jos în sus, amintind că Pământul este pântecele din care apare viaţa, dar şi de sus în jos, spre mormântul în care ne întoarcem cu toţii; ieşirea de la capătul superior (spre Cer) se face (simbolic) printr-o poartă accesibilă doar iniţiaţilor, al cărei mecanism de deschidere trebuie găsit (în prezent, totuşi uşa se deschide fără a fi necesară găsirea acestuia);
  • în extrema sudică (în zona cea mai înaltă) a parcului se ajunge la Gruta da Virgem (Peştera Fecioarei); de aici, circuitul continuă coborând spre nord, pe latura estică a parcului;
  • prima oprire este la Aquário, unul dintre cele mai interesante şi extravagante elemente ale parcului, construit ca şi cum ar fi încorporat natural într-o stâncă;
  • mai jos, se află Gruta do Oriente (Peştera Orientului), cu intrarea la tunelurile de conectare la partea inferioară a Fântânii Iniţiatice;
  • continuând drumul spre nord, se ajunge la Fonte da Abundância (Fântâna Abundenţei), cu un spaţiu amintind de un baptisteriu, deasupra căruia se află un mozaic, cu iniţialele C şi M, care ar putea veni de la numele proprietarului, dar şi de la Cristos şi Maria, argument în acest sens fiind peştele din litera M, simbol al lui Isus; mai jos se găseşte Fonte dos Ibis, care, ca şi Fonte da Abundância, este decorată cu mozaicuri în stil arab;
  • în sfîrşit, ajungem la Grutas do Labirinto, Peşterile Labirintului, de pe malul Lacului Fără Nume, Lago sem nome;
  • de lângă lac, începe Patamar dos Deuses (Terasa Zeilor), o alee ce duce de la Loggia de Pisões, situată în colţul nord-estic al parcului, la palat şi de-a lungul căreia se aliniază statuile a 9 zeităţi greceşti şi romane: Fortuna, Orfeu, Venus, Flora, Ceres, Pan, Dionis, Vulcan, Hermes;
La capătul aleii ajungem la intrarea pe domeniu, unde se termină şi vizita noastră la Quinta da Regaleira, unul din locurile cele mai surprinzătoare şi enigmatice ale peisajului cultural din Sintra.
Parcul în întregimea lui este o colecţie de alegorii şi simboluri, cea mai generală fiind cea a celor patru elemente componente ale Universului: pământul, apa, aerul şi focul. Dacă pentru primele trei reprezentarea este mai evidentă, prin puţurile şi grotele, lacurile şi respectiv adierea curenţilor din tuneluri, pentru cel de-al patrulea reprezentarea este mai subtilă. Este vorba de luminiţele (tuburi cu LED-uri) din tuneluri, sau lanternele şi lumânările folosite cândva pentru orientarea în interiorul acestora, unde nu pătrunde lumina naturală.
Inclus în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO, în cadrul mai larg al "Peisajului Cultural din Sintra", domeniul Quinta da Regaleira este un loc ce merită cu prisosinţă a fi vizitat, nu numai pentru frumuseţea în sine a locurilor, dar şi pentru şaradele pe care le propune vizitatorilor. Dacă ajungeţi aici, încercaţi să dezlegaţi aceste şarade, să înţelegeţi simbolistica întâlnită la tot pasul. Plimbare plăcută!
P.S. Ajunşi la Sintra, dacă aveţi mai mult timp, mergeţi şi la Palácio de Monserrate şi Palácio de Seteais, la care eu, din lipsă de timp, nu am mai ajuns ... Împreună cu cele trei obiective despre care am scris aici, Palácio Nacional de Sintra, Palácio Nacional da Pena şi Castelo dos Mouros şi Quinta da Regaleira, veţi avea o imagine suficient de clară a centrului cultural Sintra, una din numeroasele comori culturale şi turistice portugheze..










































vineri, 21 decembrie 2012

Palatul Pena şi Castelul Maur de la Sintra


În continuarea povestirilor portugheze, am să vă vorbesc astăzi despre două obiective de neratat, pentru călătorul ajuns în Sintra.
Este vorba de Palácio Nacional da Pena şi Castelo dos Mouros. Pentru a ajunge la aceste două obiective, pornind din centrul vechi al Sintrei, de la Biroul de Informaţii Turistice, aflat în Praça República, sunt trei posibilităţi.
Cei dornici de mişcare şi în formă fizică bună au la dispoziţie varianta cea mai simplă, de a merge pe jos. Sunt doar 3 km, pe un drum întortocheat, de munte, printr-o pădure frumoasă şi traseul durează cam jumătate de oră, poate mai mult pentru cei mai puţin grăbiţi.
Cei mai comozi, sau mai grăbiţi, sau mai deficitari la condiţia fizică, au la dispoziţie alte două posibilităţi. Prima este cu autobuzul nr. 434, care pentru 5 € îi aduce în 15 minute din Piaţa Republica până la Palatul Pena, iar cea de-a doua este cu maşina personală, sau închiriată, dacă au ajuns la Sintra cu acest mijloc de transport. În acest caz, poate sunt utile coordonatele GPS. Palatul Pena are două intrări, ambele la nordul parcului Pena. Intrarea de la vest se numeşte Portão dos Lagos (Poarta Lacurilor) şi are coordonatele N: 38.789188; V: 9.392218, ea găsindu-se pe acelaşi drum pe care se poate veni şi pe jos. Intrarea de la est este cea de la Jardim da Rainha (Grădina Reginei), care are coordonatele N: 38.788163, V: 9.387676. 
Eu le recomand celor care ajung la Palatul Pena să intre pe la Poarta Lacurilor. Asta dacă pot şi vor să meargă cale de vreun kilometru (15 minute), până la palat. Îi asigur că nu vor regreta, pentru că vor parcurge aşa-numita Vale dos Lagos (Valea Lacurilor), o grădină amenajată foarte frumos, cu lacuri cu peşti coloraţi, mici castele şi alte amenajări, totul într-o pădure cu un peisaj fantastic.
Cei care nu pot merge pe jos, pot utiliza "trenuleţul" cu care pot ajunge la palat, dar amănunte despre acest mod de deplasare nu pot oferi, pentru că nu m-a interesat câtuşi de puţin această problemă.
De altfel, este şi păcat să nu mergi pe jos, pentru că parcul şi palatul au fost realizate ca un întreg. E drept, este practic imposibil să cuprinzi întreg parcul într-o singură zi, pentru că el ocupă peste 200 ha şi este străbătut de numeroase poteci şi drumeaguri, cu bănci de gradină, pe care să te odihneşti, din loc în loc. Ici-colo întâlneşti clădiri cu grădini, poduri, peşteri, fântâni, opere de artă, mici case pentru paznici şi servitori, sere şi pepiniere cu camelii, rododendroni, trandafiri şi multe alte plante rare.
Parcul şi Palatul Pena au fost construite pentru a servi ca reşedinţă regală în timpul domniei reginei Maria a II-a şi a regelui consort Fernando al II-lea, pe locul unei vechi mănăstiri distruse de cutremurul din 1755, situate pe culmea unui deal de la poalele munţilor Sintra. Construcţia s-a realizat în timp de 12 ani, la mijlocul secolului al XIX-lea şi în prezent reprezintă unul dintre cele mai reprezentative exemple ale romantismului portughez, fiind parte a ceea ce constituie Cultural Landscape of Sintra, ansamblu înscris în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.
Pornind de la Poarta Lacurilor, drumul ne duce, aşa cum spuneam, pe Valea Lacurilor, o salbă de cinci lacuri, cu peşti coloraţi şi cârduri de raţe şi lebede, umbrite de arbori aduşi de peste mări şi ţări: carpenul, sequoia şi tuia nord-americani, pinul marocan, ginkgo biloba din China, arborele-ferigă australian şi multe alte specii. La capătul sudic al Văii Lacurilor întâlnim un pavilion în stil arab, după care urmează alte aranjamente botanice: Valea Ferigilor Reginei, colecţia de camelii şi sera, în estul cărora se află Capela manuelină. De aici, după încă vreo două-trei curbe, drumul ne conduce pe lângă moara de apă, de unde avem o primă imagine a castelului. Imaginea este de-a dreptul şocantă, eu unul am avut senzaţia că văd genericul filmelor lui Disney, ştiţi, acele imagini cu un castel. Doar focurile de artificii lipseau, dar imaginaţia mea a făcut restul, astfel că, pentru câteva clipe, am redevenit copil.
Apoi, revenit cu picioarele pe pământ, m-am îndreptat spre intrarea pe unde pătrundem într-o piaţetă, pe a cărei latură sudică se găseşte clădirea administrativă, cu un magazin de suveniruri. Dacă doriţi, tot de aici puteţi lua un audioghid, sau puteţi să faceţi o fotografie la unul din fotografii oficiali, fotografie care vă va fi dată pe loc, însoţită de un CD de prezentare a castelului. 
Nu am să intru în detalii privind castelul, care apare ca o fantezie sălbatică de domuri, metereze, turnuri, pasarele, un adevărat tămbălău captivant al kitsch-ului, cum era descris undeva, nu-mi aduc bine aminte, probabil într-un pliant. Este, de altfel, firesc, întrucât Fernando al II-lea i-a încredinţat sarcina de a-i pune în practică visurile sale baronului bavarez Wilhelm Ludwig von Eschwege, ofiţer de carieră şi, în timpul liber, arhitect amator.
Ca să pună capac peste toate, Eschwege s-a imortalizat în chip de războinic-cavaler, într-o statuie uriaşă, aflată pe un colţ de stâncă la câteva sute de metri în sud-estul palatului şi care iese foarte uşor în evidenţă privind de pe zidurile acestuia, de unde, în zilele senine se poate vedea  până la ocean. Spre Estoril, la sud, sunt vreo 15 km, iar spre Cabo da Roca, la vest, sunt vreo 12 km.
Imaginea cea mai frumoasă a castelului este cea pe care o putem vedea de pe Terasa Reginei, unde se ajunge după ce se vizitează interiorul-muzeu al castelului. Aici fotografiatul este interzis, cu excepţia patio-ului cu arcade, numit Claustro Manuelino. Acest patio, transformat în stil maur, este o parte a fostei mănăstiri, din care, de asemenea, s-a mai păstrat şi a fost integrată în arhitectura palatului şi Capela de Nossa Senhora da Pena.
La aceasta se ajunge din curtea estică, trecând pe sub o arcadă, în Pátio dos Arcos, curtea vestică, cu arce maure. Arcada are deasupra un basorelief pe care este imposibil să nu-l remarci, în ciuda numeroaselor elemente decorative. El reprezintă un triton, alegorie a creării lumii, condensând în ea teoria celor patru elemente.
Revenind la interiorul castelului, acesta se păstrează exact în forma în care se găsea el în 1910, anul abolirii monarhiei portugheze şi cuprinde mai multe săli, amenajate în prezent ca săli de expoziţie: Sala de Saxe, cu porţelanuri de Saxa, Salão Nobre, cu stucaturi, candelabre, vitralii şi mobilier diverse din perioada secolelor al XIV-XIX-lea, Atelier do Rei Carlos, Sala Indiana, cu opere de artă valoroase, printre care un candelabru din cristal de Boemia, Sala Árabe, cu lucrări ale pictorului Paolo Pizzi.
Am părăsit cu greu locurile, fascinat, dar şi ameţit de eclectismul palatului şi m-am îndreptat spre nord, de data asta spre ieşirea estică a parcului. Drumul este la fel de frumos ca cel de la venire şi duce la Jardim da Rainha, o grădină clasică, în contrast cu restul parcului, de inspiraţie romantică.
În acest punct este şi a doua ieşire din Parcul Pena, dar aventura nu se termină aici. Întorcându-ne spre Poarta Lacurilor, cam pe la mijlocul distanţei dintre cele două intrări în parc, pe partea cealaltă a drumului se află intrarea la Castelo dos Mouros (Castelul Maur), care, cu siguranţă, merită şi el a fi vizitat. Cel mai potrivit este să luaţi un bilet combinat, la intrarea în parcul Pena, care costă 14 €. Separat, preţul este 6 € pentru Castelul Maur şi 11 € pentru Parcul şi Palatul Pena, sau 6 € doar parcul. Pentru mai multe informaţii, program de vizită, preţuri, reduceri şi altele, puteţi intra pe saitul oficial.
La Castelul Maur, construit în secolul al IX-lea, se ajunge din stradă, unde se află casa de bilete, pe o potecă în lungime de aproximativ 300 m, la capătul căreia se află ruinele bisericii numite Capela de S. Pedro de Canaferrim, construite aici în secolul al XII-lea, după recucerirea teritoriilor de sub stăpânirea maură.
Intrarea propriu-zisă în Castelul Maur este imediat după biserică şi aici este locul unde se controlează şi tichetele de intrare. Castelul nu este spectaculos, mai ales că o bună parte din el este în ruine, însă partea vestică şi nordică a fortificaţiilor este în stare bună şi, deşi nu este foarte uşor de urcat, efortul merită a fi făcut, mai ales pentru priveliştea oferită, spre Palatul Pena şi spre partea veche a oraşului Sintra. În punctul cel mai nordic al Castelului Maur se găseşte Alcazaba, fosta reşedinţă a caidului, guvernatorul maur al regiunii.
De la Castelul Maur, se poate coborî direct în Sintra, pe o cărare pe care se poate veni şi în sens invers, dar e ceva mai greu de parcurs la urcare, fiind mai abruptă.
Ca să nu lungesc prea mult povestea, am să mă opresc aici, lăsând în schimb fotografiile să vorbească.