Berlin - locuri de vizitat, lucruri de făcut

În cele cinci zile petrecute la Berlin în circuitul pe care mi l-am organizat singur în 2010, am avut ocazia să vizitez o bună parte din locurile splendide pe care ni le oferă capitala germană.

Pentru că ar fi foarte multe de spus despre aceste locuri şi pentru că nu am timpul necesar să vorbesc despre fiecare separat, m-am gândit să fac o listă a celor mai importante, cu câteva date despre ele, listă care să constituie un ghid pentru vizitarea Berlinului.

Sunt aşa de multe, încât aproape nici nu ştiu cu ce să încep, aşa că am să folosesc un criteriu geografic: pur şi simplu, am să le enumăr aşa cum sunt situate ele de la est la vest. Pentru a uşura înţelegerea, am copiat o hartă Google şi am marcat pe ea obiectivele despre care voi aminti.

Conform acestei ordini, primele sunt obiectivele din jurul [b]Alexanderplatz[/b] (1): Friedrichstadt-Palast şi Fernsehturm (2), Rotes Rathaus (3), Marx-Engels-Forum (4) şi Nikolaiviertel (5), obiective despre care am scris într-o postare anterioară. Evident, ele sunt situate în ceea ce a fost, între 1949 şi 1990, Berlinul de Est, despărţit între 1961 şi 1989 de Berlinul de Vest prin celebrul Zid al Berlinului.

Marx-Engels-Forum şi Nikolaiviertel se găsesc chiar pe malul drept (estic), al râului Spree, ce străbate de la est la vest capitala germană. În această zonă, râul se desparte în două braţe, între care s-a format insula Spree. Cea mai nordică parte a acesteia este cunoscută sub numele de Museuminsel, Insula Muzeelor (delimitată cu o linie roşie, pe hartă), înscrisă din 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Aici se află cea mai importantă comoară culturală a capitalei germane. De pe malul drept al râului Spree se poate trece pe Insula Muzeelor pe mai multe poduri. Cel de la vârful nordic al insulei este Monbijoubrücke (6). El a fost reconstruit şi dat în folosinţă în 2007. În imaginea de pe Google Maps nici nu este terminat. Spre est este un al doilea pod, dar acesta nu este rutier, ci feroviar, S-Bahnbrücke an der Museumsinsel (7). Pe aici trece linia dublă a S-bahn (trenul citadin berlinez), între staţiile Hackescher Markt şi Friedrichstrasse. Aceasta din urmă este renumită pentru că a reprezentat singurul punct feroviar de legătură între Berlinul de est şi cel de vest. Pe la mijlocul Insulei muzeelor, se află Friedrichsbrücke (8), un pod cu statui, la capătul estic al căruia cândva se afla Bursa, complet distrusă în timpul războiului. Locul a rămas în ruine până când, în 2002, aici a fost inaugurat SpreePalais am Dom, o modernă clădire de birouri şi magazine. Şi podul lui Friedrich a fost distrus în bombardamentele din timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost refăcut mai întâi în 1981 şi apoi a fost refăcut exact în forma originară în 2002.

Ultimul pod de pe malul drept al râului Spree către Insula Muzeelor este Liebknechtbrücke (9), situat exact la capătul sudic al Insulei Muzeelor. Dacă ajungeţi aici, nu rataţi o plimbare pe

4 Spreepromenade,

o promenadă (delimitată cu linie albastră, pe hartă) de-a lungul malului drept al râului Spree, între Liebknechtbrücke şi Friedrichsbrücke. Această faleză în două trepte este interesantă din mai multe puncte de vedere. Pe faleza inferioară, chiar lângă Liebknechtbrücke, se află

4 DDR Museum, Muzeul Repubicii Democrate Germane (10),

care, evident, are ca subiect Germania de est în comunistă.

Nu am vizitat acest muzeu, pentru că era închis şi prima şi a doua oară când am trecut pe aici, dar nu am regretat prea mult, pentru că nu sunt nici un nostalgic al vremurilor şi nici masochist.

Plimbarea pe Spreepromenade este însă foarte plăcută, zona fiind plină de terase, cafenele şi restaurante şi oferă o splendidă privelişte spre Insula Muzeelor. Pe la jumătate, pe bordura părţii superioare a falezei se găseşte un grup statuar, intitulat Trei fete şi un băiat (11), operă a sculptorului Wilfried Fitzenreiter. Între 1979 şi 1988 cele patru sculpturi au decorat fântâna din faţa hotelului Palast, care se afla în acel loc. Între timp, aici a fost construit şi inaugurat în 2007 un complex modern, CityQuartier DomAquarée, cu un hotel şi un mall, aşa că statuile au fost amplasate şi ele lângă locul iniţial.

Dar, să trecem pe Insula Muzeului, peste Liebknechtbrücke. În stânga, spre sud, se întinde un loc gol (deocamdată), acolo unde altădată se afla Berliner Stadtschloss (12), reşedinţa kaiser-ului.

Peste drum, la nord de acest spaţiu imens se întinde Museum Insel. Imediat după pod, se ridică semeaţă, la 116 m înălţime,

4 Berliner Dom, Catedrala Berlinului (13).

Clădirea actuală a catedralei datează de la începutul secolului trecut, dar înaintea ei, aici s-a ridicat o biserică încă de la jumătatea secolului al XV-lea şi ea a constituit în tot acest timp locul somnului de veci al membrilor familiei regale, Nu am să insist asupra subiectului, doar câteva lucruri aş vrea să subliniez. În primul rând, dacă tot ajungeţi aici, în afara catedralei propriu-zise şi a criptei, merită să vizitaţi şi muzeul istoriei catedralei, aflat la nivelul I, în drum spre plaforma deschisă de pe cupolă, unde, odată ajunşi, puteţi admira o frumoasă privelişte a centrului Berlinului.

În faţa catedralei se întinde pe o suprafaţă destul de mare, Lustgarten (14), parcul de agrement ce aparţinea altădată Palatului Imperial. Acesta este un parc de formă pătrată, care are copaci doar pe laturile de est şi de vest, în rest este complet gol, acoperit doar cu iarbă şi având în mijloc o fântână arteziană de concepţie modernă.

La nordul acestui parc se află Granitschale, Scoica de granit, sau Castronul de supă, cum îl alintă berlinezii, o fântână ca un vas imens, dintr-o singură bucată de granit roşu, având diametrul de aproape 7 m şi cântărind 70 tone. De aici începe zona în care se află muzeele ce dau numele insulei.

Uneori numită Acropola prusacă, această zonă este înscrisă în totalitatea ei pe Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial ea fiind un ansamblu de cinci muzee. Arheologii şi amatorii de antichităţi germani au fost primii care, în secolul al XIX-lea, au pornit în căutarea comorilor ascunse ale lumii antice. Clădirile de pe Museuminsel au suferit mult în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi, apoi, ca urmare a neglijenţei autorităţilor comuniste. Imediat după reunificare, a fost declanşat un ambiţios proiect de restaurare, care, de altfel, cuprinde o zonă mult mai largă din centrul Berlinului, proiect ce este în faza de finalizare. În privinţa muzeelor de pe insulă, scopul final este acela de a reuni aici o bună parte a comorilor istorice şi artistice ale oraşului. Cele cinci muzee sunt:

4 Altes Museum, Muzeul Vechi (15),

o clădire în stil neoclasic, cu faţada cu colonadă, aflată pe latura nordică a Parcului de agrement. Numele i se trage de la faptul că este cea mai veche clădire dintre cele cinci, fiind construită pe la 1830. Restaurată după război, clădirea a adăpostit Muzeul de artă contemporană al RDG. În prezent, muzeul adăposteşte o colecţie integrată de antichităţi.

La nordul Muzeului Vechi se găsesc două clădiri. Cea dinspre est este:

4 Alte Nationalgalerie, Vechea Galerie Naţională (16),

o clădire datând de la 1876 şi redeschisă în 2001, în care se află expuse picturi şi sculpturi din secolul al XIX-lea, reprezentând diferite curente:clasic, romantic, impresionist (cu lucrări de Monet, Renoir, Degas, sau Cézanne), modernist timpuriu. Curtea exterioară a Vechii Galerii Naţionale este înconjurată de o frumoasă colonadă, refăcută şi ea, pentru că, după bombardamente rămăseseră doar câteva porţiuni intacte. Din loc în loc, frumoase statui în stil antic decorează incinta.

La vest de Vechea Galerie Naţională, chiar în spatele Muzeului Vechi, se află:

4 Neues Museum, Muzeul Nou (17),

care, de la re-deschiderea în 2009, adăposteşte o faimoasă colecţie egipteană, precum şi cea de preistorie şi protoistorie, care se găseau până atunci la à Charlottenburg.

Între Muzeul nou şi braţul vestic al râului Spree, Kupfergraben, care delimitează la vest Insula Muzeelor, se află în construcţie

4 James Simon-Galerie (18),

clădire ce va constitui recepţia sistemului integrat al muzeelor, atunci când proiectul va fi finalizat. Acest centru de primire va permite, celor aproximativ un milion de vizitatori ce vor veni în fiecare an, accesul spre circuitul principal al muzeelor, sau spre anumite trasee tematice. Termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2015.

Dincolo de Muzeul Nou, mai la nord-vest, se află:

4 Pergamonmuseum, Muzeul Pergamon (19),

adăpostit de o clădire mai nouă, din 1930, în forma literei U, cu deschiderea spre vest. Spre deosebire de celelalte trei muzee amintite, la care intrarea se face de pe Insula Muzeelor, intrarea la muzeul Pergamon se face din strada Am Kupfergraben, de unde, trecând peste un pod peste canalul Kupfergraben, se ajunge la muzeu. Din punct de vedere arhitectural, clădirea în sine este mult mai modestă decât cele trei anterioare, dar ceea ce conţine ea este cu totul deosebit şi constituie motivul pentru care pragul muzeului este trecut anual de aproximativ 850.000 de vizitatori.

După reorganizarea finală, latura sudică a clădirii va adăposti Muzeul de Antichităţi din Orientului Apropiat, latura nordică Muzeul de Artă Islamică, iar latura estică Colecţia de Antichităţi Clasice. La data vizitei noastre, muzeul era organizat puţin diferit. Astfel, pe laturile nordică şi estică se afla Colecţia antică greacă şi romană, iar pe latura sudică, la nivelul inferior se găsea Muzeul de Antichităţi din Orientul Apropiat, iar la nivelul superior, Muzeul de Artă Islamică. Cele mai impresionante exponate ale muzeului Pergamon sunt: reconstituiirea altarului templului zeiţei Artemis, din Pergam, vechi oraş antic grec din Asia Mică, poarta Agorei din Milet, datând din secolul al II-lea d.C., poarta zeiţei Iştar, una din cele opt porţi ale Babilonului, datând din secolul al VI-lea î.C.

În sfârşit, ultimul muzeu, aflat la nord-vestul Muzeului Pergamon şi separat de acesta prin linia aeriană S-Bahn, este:

4 Bode Museum (20),

adăpostit într-o clădire neobarocă de la începutul secolului al XX-lea, situată chiar pe promontoriul ce separă cele două braţe ale râului Spree, în nordul Insulei Muzeelor. Muzeul prezintă o colecţie de sculpturi din perioada Evului Mediu, până în secolul al XVIII-lea, precum şi o colecţie de artă bizantină.

Nu vreu să mă întind cu discuţiile, descrieri mai detaliate a muzeelor se găsesc în multe locuri.

Vreau doar să subliniez că, dacă sunteţi amatori de muzee de artă, pentru vizitarea muzeelor din insulă aveţi nevoie de cel puţin două zile.

Dacă nu vă pasionează în mod deosebit muzeele de artă, nu rataţi totuşi vizitarea Muzeului Pergamon, cu siguranţă nu veţi regreta. Bineînţeles, Berliner Dom este, de asemenea, un loc ce merită, cu siguranţă, vizitat.

Pentru că totuşi discuţia s-a lungit destul de mult, am să mă opresc aici şi am să continui cu partea a doua într-un alt review.

Până atunci, aş vrea să fac o observaţie. Am auzit de câteva ori o afirmaţie pe care o consider nu numai neadevărată, dar chiar şi periculoasă. Sunt unii care spun că mari construcţii şi proiecte nu se pot face decât în societăţi dictatoriale, democraţia neputând duce la bun sfârşit o acţiune de anvergură mare. Drept exemplu ni se dau „măreţele construcţii” socialiste: Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Transfăgărăşanul, Casa Poporului, Canalul Dunăre-Marea Neagră şi, de ce nu, cartierele de blocuri comuniste. În schimb, se spune, în cei douăzeci de ani de democraţie, nu s-au construit decât câţiva kilometri amărâţi de autostradă... 

Sofismul este totuşi evident şi poate fi demontat foarte uşor, doar cu câteva contraexemple. Unul dintre cele mai elocvente este cel legat de Berlin.

Insula muzeelor, precum şi alte locuri din apropiere (Alexanderplatz, sau capătul estic al străzii Unter den Linden), care erau pe teritoriul Berlinului de Est, comunist, au rămas în mare parte în ruină, aşa cum ajunseseră ele la sfârşitul războiului, în 1945.

După reunificare, începând cu 1990, Berlinul a dezvoltat şi implementat un imens plan de reconstrucţie, ale cărui roade se văd deja, iar în următorii ani el va fi finalizat. Asta se poate vedea atât din cele povestite până acum aici, cât şi aşa cum veţi avea ocazia să constataţi în partea a doua. Berlinezii au avut ambiţia să reconstruiască totul aşa cu arăta înainte. Pentru asta au răscolit arhivele, au căutat planuri, fotografii, au cerut părerea celor în vârstă şi a specialiştilor ... Şi au reuşit. 

Iată cum acest exemplu ne arată cât de falsă este teoria, pe care am auzit-o din păcate destul de des, în ultimul timp. Ce e drept, dregătorii de pe la noi parcă au vrut cu tot dinadinsul să o confirme ...