Călătorii reale ... călătorii imaginare: iunie 2016

Deși au trecut aproape patru ani de când am făcut circuitul balcanic descris anterior, nu am apucat să scriu în detaliu despre locurile vizitate, deși ele merită toată atenția. Astăzi mi-am făcut timp să scriu despre primul popas din acest circuit, la Niș, oraș pe care vă îndemn să-l vizitați, mai ales că nu este departe de România. Din Pitești, prin Craiova, Porțile de Fier II, Negotin, Zaječar (Zaicear, cum îi spun românii din Timoc), am făcut 400 km (în aproape 7 ore).

Pentru cazare, am ales Guest Accommodation Linda, aceasta dovedindu-se la înălțimea așteptărilor.

Mai fusesem în Niș, în 1990, dar atunci eram doar în trecere, așa că nu am văzut prea multe. Însă de data asta, îmi făcusem un plan detaliat înainte de plecare, plan ce cuprindea obiectivele de vizitat și poziționarea lor și, conform acestuia, primul loc în care ne-am oprit a fost înainte de a ajunge la Niș, în satul Gornji Matejevac, la șapte km nord de Niș, unde se află Biserica Latină, un obiectiv înscris pe lista Monumentelor Moștenirii Culturale din Serbia.

Am ajuns fără complicații la acest obiectiv, deși el se află practic în afara satului, în marginea estică a acestuia. Importanța bisericii este dată în primul rând de vechimea ei, construcția datând din a doua jumătate a secolului al XII-lea. Dominând zona, din vârful dealului Metoh, biserica, deși nu mai este folosită în scopul pentru care a fost construită, se află în stare bună, ca urmare și a renovărilor de care a beneficiat. Nu este o biserică mare, dar stilul arhitectonic (bizantin) este unul comun zonei balcanice, biserici în acest stil fiind întâlnite în alte multe locuri: Îmi vin în minte acum zone din Grecia, dar și din Macedonia, pe unde am întâlnit biserici asemănătoare. Numele i se trage de la faptul că ea a fost folosită de negustorii veniți din Dubrovnik, cărora localnicii le spuneau latini, dar conform hramului, ea se numește Biserica Sfânta Treime a Rusaliei, deși mai este cunoscută și sub numele de Biserica Maicii Domnului de Rusalia.

Nu mai era nimeni în zonă și nu exista niciun panou explicativ, pentru cei ajunși întâmplător acolo. Din ce am citit, singurul moment când locurile se animă este de Rusalii. Și pentru că tot am amintit de această sărbătoare, poate unii se întreabă de ce această sărbătoare se numește așa. Numele vine din latină, rosalia fiind sărbătoarea păgână a trandafirilor la romani. Întâmplător, ea s-a suprapus ca dată peste sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, la 50 de zile după Paște și astfel, în special în zona balcanică, această sărbătoare se numește așa. Așadar, oricât de slav ar putea părea, cuvântul rusalka este de origine latină …

Am plecat mai departe, spre al doilea obiectiv, situat foarte aproape, la mai puțin de 3 km în linie dreaptă, Monumentul Čegar, lângă satul Kamenica. Acesta este un monument ridicat în 1927, la aniversarea a 50 de ani de la eliberarea orașului Niș de sub dominația turcă, pe locul bătăliei de pe dealul Čegar, ce a avut loc în 1809, în timpul Primului Război Revoluționar Sârb. Se povestește că, în ziua bătăliei, după cinci atacuri eșuate asupra armatei sârbe, un al șaselea atac a fost declanșat cu forțe proaspete sosite în ajutorul garnizoanei fortăreței Niș, conduse de Hurșid Pașa. Greul atacului a fost suportat de grupul condus de Stevan Sinđelić (Singelici), aflat în tranșeele de pe dealul Čegar. S-a ajuns la lupte la baionetă, iar când turcii au invadat tranșeele și era evidentă victoria lor, Sinđelić a tras cu pistolul în depozitul de praf de pușcă, provocând o explozie uriașă, care i-a omorât atât pe sârbii care încă mai rezistau, cât și pe sutele de atacatori. Despre această bătălie am să mai spun câte ceva, puțin mai târziu.

Acum, să vă spun câteva cuvinte despre monument. Acesta este construit sub forma unui turn de secțiune pătrată, proiectat de arhitectul Julien Dupont din Niș (un emigrant rus). Pe scara spirală se poate urca până la un balcon, situat spre vârful turnului.

Când am ajuns noi, accesul pe scară era blocat. În apropierea turnului, la umbra unui copac, stăteau două personaje puțin ciudate: un bărbat de vreo 60 de ani, înalt ca mai toți sârbii, împreună cu nevasta lui. A intrat în vorbă cu noi și s-a oferit să ne fie ghid.

În ce limbă vreți să vă fac prezentarea, engleză, germană, franceză, rusă? ne-a întrebat el.

Franceză să fie! i-am spus.

A început atunci să ne povestească istoria locurilor, cu războaiele de independență purtate de sârbi împotriva turcilor, despre Obrenovici și multe altele, servindu-se de o carte în germană, cu fotografii frumoase, carte pe care pretindea că a scris-o el. Deși a început povestea cu câteva cuvinte în franceză, a dat-o repede pe un amestec de engleză și germană și ori de câte ori interveneam în discuție, lucrurile se repetau la fel: începea cu câteva cuvinte în franceză și trecea rapid la anglo-germana preferată. Oricum, l-am înțeles suficient de bine și mi-am făcut o idee despre cele întâmplate în acele locuri.

Trebuie să spun că omul mă servise și cu struguri proaspeți și cu o cafea preparată pe loc, la butelia de gaz din dotare, așa, pentru ca discuția să „alunece” mai bine.

Inițial nu prea am înțeles foarte bine care erau intențiile omului, dar am făcut-o mai târziu, când am cumpărat de la el niște magneți de frigider, patru la 5 €, preț cerut de el și ne-negociat de mine, considerând că oricum prețul este foarte mic. Astfel încheiată „afacerea” (omului se vedea clar că-i place să povestească …), ne-a făcut și surpriza să ne spună că putem urca în turn, înlăturând el însuși obiectele cu care era blocată scara de acces. :))

După ce am admirat priveliștea de pe terasa turnului, ne-am luat rămas bun de la veteranul sârb și de la soția lui și am plecat spre oraș.

Următorul punct „pe ordinea de zi” a fost Mediana, unde am ajuns în 10 minute. Aici se găsește un important sit arheologic din perioada romană, ce cuprinde vila imperială, construită de împăratul Constantin cel Mare, născut chiar aici, în Niș. De altfel, el nu a fost singurul împărat născut aici, orașul dând încă alți doi împărați: Flavius Constantius Augustus și Flavius Iustinus Augustus (acesta din urmă, un trac, s-a născut, de fapt, într-un sat de lângă Niș).

Cea mai importantă parte a sitului arheologic este vila imperială (vila cu peristil), decorată cu pardoseli de mozaic, fresce impresionante și statui de marmură. Cele mai multe mozaicuri au motive geometrice sau florale, în timp ce două mozaicuri prezintă figuri - capul Meduzei și o figură a unui zeu al apei (probabil Neptun).

Legată de vilă, este o construcție anexă, termele romane și o alta, Stibadium, sala de ospețe. Întregul complex era înconjurat de un zid de apărare, la nordul căruia se mai afla o altă vilă (Vila cu octogon) și arena de echitație. La vestul vilei se afla o biserică creștină timpurie, dincolo de care se găseau barăcile militare și depozitele (horreum).

La date vizitei noastre, situl era încă în plin proces de amenajare, dar accesul era permis. Ba mai mult, la intrare am beneficiat de toate informațiile și am putut plăti cu cardul o sumă modică (320 dinari), pentru un bilet combinat, de două persoane, care ne-a dat acces la vizitarea Medianei, a Turnului cu cranii și a Lagărului de concentrare.

În plus, la intrarea în situl arheologic, am fost preluați de o ghidă locală, care ne-a explicat în engleză ceea ce vedeam, lăsându-ne apoi să ne plimbăm liber după dorință.

De la Mediana, ne-am îndreptat spre următorul obiectiv, Ćele-kula (Turnul cu cranii), situat pe aceeași stradă, la vreo 2,5 km spre vest. Aici, am trecut pe la casa de bilete, pentru a prezenta biletele combinate cumpărate la Mediana, ocazie cu care am cumpărat și o broșură de prezentare a obiectivului, parte a Muzeului Național Niș.

Istoria Turnului cu cranii este legată de bătălia de pe dealul Čegar. După retragerea trupelor sârbe, turcii supărați de îndrăzneala sârbilor de a li se împotrivi, au decapitat toți sârbii morți în bătălie iar capetele jupuite de piele și umplute cu bumbac sau paie au fost trimise la Istanbul, ca trofee de război și dovadă a victoriei. Sultanul le-a trimis înapoi și i-a ordonat lui Hurșid Pașa să construiască din ele un turn, spre înfricoșarea celor care ar mai îndrăzni să se ridice împotriva otomanilor (obicei folosit destul de des în timpurile Imperiului Otoman).

Astfel, pe drumul spre Istanbul, spre luare aminte, 952 de cranii au fost zidite într-un turn, o structură cubică înaltă de trei metri. Pe fiecare latură erau 14 rânduri, fiecare conținând 17 cranii, poziționate cu fața spre exterior. În prezent, doar 58 de cranii mai sunt încastrate în turn, restul pierzându-se în timp.

Mult mai târziu, în jurul turnului a fost construită o capelă, care protejează de intemperii turnul. Acesta este protejat și de un perete de sticlă, ce-l înconjoară din toate părțile.

Deși turnul poate părea unora ceva teribil și înfricoșător, mie unul nu mi-a părut așa, mai ales după ce văzusem și osuarele de la Mateiaș, Mărășești și Verdun, oricum mult mai impresionante.

De la Turnul cu cranii, ne-am îndreptat spre Catedrala Ortodoxă, dar în drum, ne-am oprit și în Parcul Sf. Sava, unde se află Biserica Sfinții Constantin și Elena, încă în construcție, la data vizitei noastre.

Mergând tot spre vest, am ajuns și la Catedrala Ortodoxă, datând din secolul al XIX-lea. Construită între 1856-1872 și consacrată cu hramul Sfânta Treime în 1878, biserica este, din punct de vedere arhitectonic, un amestec de stiluri: sârbo-bizantin, renaissance, cu elemente islamice și baroce. În biserică se păstrează și o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie, alte părți aflându-se la Mănăstirea Constamonitu, de pe Muntele Athos și la Mănăstirea Căldărușani.

După ce am încheiat vizita catedralei, ne-am îndreptat în sfârșit spre Fortăreața Niș. Aceasta se află pe celălalt mal (malul drept) al râului Nișava, care străbate orașul, râu ce izvorăște din Bulgaria și se varsă în Morava de Sud. Am lăsat mașina în apropierea Universității din Niș, ne-am oprit la cele două monumente în memoria victimelor civile ale bombardamentelor NATO din 7 mai 1999, după care ne-am îndreptat spre intrarea în fortăreață. La intrare, un mare afiș anunța că suntem în plină desfășurare a Nisville Jazz Festival, care are loc în fiecare an, în luna august. Ca o paranteză, anul acesta (2016) festivalul va avea loc între 11-14 august și, în cele patru zile ale festivalului, între orele 19:30 – 03:00, pe scena festivalului vor urca staruri internaționale, precum: Al Di Meola, Joss Stone, Shakatak, Bill Evans Band și alții.

Fortăreața Niș se prezintă la ora actuală sub forma unui frumos parc, organizat între zidurile fostei cetăți, intrarea făcându-se prin impunătoarea Poartă Istanbul (Stambul). Imediat în stânga, se află vechiul hamam, datând din 1498, cândva alimentat cu apă direct din Nișava. Pe partea dreaptă, clădirea Arsenalului este, din 1972, sediul unei galerii de artă. Undeva mai departe, în spatele acestei clădiri, se află Teatrul de vară, unde se organizează, printre altele și concertele de jazz.

Continuându-ne drumul pe aleea principală, ne oprim pe partea stângă, la Monumentul dedicat memoriei lui Milan Obrenovici, eliberatorul, la 28 decembrie 1877, al orașului Niș. Milan Obrenovici, născut la Mărășești, în 1854, fiu al lui Miloș Obrenovici și al Elenei Maria Catargiu (amanta lui Cuza, după divorțul de Miloș), a fost conducătorul Serbiei din 1868 până în 1889, inițial ca prinț (1868-1882) apoi ca rege (1882-1889). Deci, echivalentul lui Carol I pentru Serbia era pe jumătate român. :)

Continuându-ne plimbarea pe aleea principală a Fortăreței Niș, ajungem la moscheea Bali Bei, o moschee fără minaret, de prin secolul al XVI-lea, care acum adăpostește „Salon 77”, o galerie de artă.

Pe partea dreaptă se văd resturi ale vechilor galerii și, ceva mai departe, ajungem la Lapidarium , cu unele dintre cele mai vechi obiecte, de fapt o colecție de pietre funerare, conținând 41 de pietre funerare găsite în cetate, dar și unele originare din orașele Jelasnica, Svrljig și Knjazevac din apropiere.

Pe partea stângă, se află singura clădire construită în cetate după eliberarea de sub dominația turcă, în 1890, clădire ce a fost folosită în scopuri militare și ca închisoare, în vremea ocupației bulgare din Primul Război Mondial. Din 1959, este folosită ca sediu al Arhivelor Istorice.

De aici, mai facem câțiva pași și ajungem la zidurile de nord ale fortificațiilor, în fața cărora stau vechile șanțuri de apărare, altădată pline cu apă, acum uscate și numai bune de plimbat.

Deși poate că nu suportă comparația, totuși mie vizita în Fortăreața Niș mi-a amintit de un loc asemănător, Kalemegdan, din Belgrad.

De la fortăreață, am traversat Nișava pe Tvrdjavski Most (Podul Cetății), pe lângă restaurantul plutitor Porto Bello, după care am făcut imediat la stânga, prin fața sediului Consiliului Municipal, spre parcul 7 Iulie, un parc dedicat victimelor fascismului în Serbia și celor căzuți în lupta cu ocupanții germani. 7 iulie a fost data când, în 1941, a fost declanșată de către comuniștii sârbi lupta armată împotriva forțelor de ocupație germane. După ce ne-am plimbat prin parc, oprindu-ne în fața busturilor mai multor eroi ai poporului sârb, căzuți în timpul războiului, am intrat în sfârșit în inima orașului, Trg Kralja Milana, Piața Regelui Milan.

Aflată în umbra turnului Hotelului Ambasador, piața este dominată însă de emblema acesteia, Monumentul Eliberatorilor, dedicat tuturor sârbilor care au luptat împotriva cotropitorilor, fie ei turci, bulgari sau germani. Pe cele patru laturi ale piedestalului sunt basoreliefuri și inscripții referitoare la perioada 1874-1877, cu luptele de eliberare de sub turci și 1915-1918, cu luptele împotriva ocupanților bulgari.

Partea superioară a piedestalului este decorată cu statui reprezentând soldați luptând. Statuia propriu-zisă este una ecvestră, reprezentând Vestitorul Libertății călare, fluturând un steag.

Monumentul, dezvelit în 1937, la a șaizecea aniversare a eliberării Nișului de sub ocupația turcă, este realizat în marmură neagră și îl are ca autor pe sculptorul croat Antun Augustincici.

După câteva clipe de relaxare petrecute în piața animată, am traversat strada Vožda Karađorđa (Voievodul Karageorge) și am intrat pe celebra stradă pietonală Obrenovićeva, cu case frumoase, din perioada interbelică și multe terase, cafenele, restaurante. Undeva, pe aici ne-am oprit și noi pentru masa de seară și o bere rece, binevenită după căldura unei zile toride de august.

Am continuat cu plimbarea în Niș a doua zi, când am mai avut timp pentru un singur obiectiv, Lagărul de concentrare Niș din cartierul Crveni Krst (Crucea Roșie), unul dintre puținele lagăre naziste păstrate intacte. Acesta a fost de fapt un lagăr de triere a celor arestați de Gestapo (sârbi, evrei, țigani), care apoi erau trimiși spre lagărele mai mari. Cu toate astea, dintre cei aproximativ 30 000 de oameni care au trecut prin acest lagăr, peste 10 000 au fost executați, sau au murit aici din alte cauze.

Denumirea oficială a acestui obiectiv este Lagărul de concentrare „12 Februarie”, cu referire la data de 12 februarie 1942, când din lagăr au încercat să evadeze 147 de prizonieri. Dintre aceștia, 105 au reușit să evadeze, dar 82 au murit apoi pe drum. Urmare a acestui eveniment, condițiile de detenție în lagăr au devenit foarte dure, acesta devenind realmente un lagăr al morții.

Făcând o comparație cu lagărul de la Auschwitz, evident dimensiunile sunt altele, dar grozăviile petrecute aici sunt la fel de mari, mărturie stând documentele și celelalte obiecte expuse în muzeu.

Dacă sunteți mai „tari” și suportați astfel de lucruri, merită din plin o vizită aici, mi ales că, un bilet combinat, cu vizitarea pe lângă a acestui lagăr și a Medianei și a Turnului cu Cranii are un preț modic, undeva sub 2 €.

Mai sunt și alte locuri interesante de văzut în Niș și sunt sigur că cei ce vor ajunge aici le vor descoperi și vor povesti despre ele, dar eu mă opresc aici, lăsându-vă în continuare să priviți și fotografiile.

Pentru informații detaliate despre ce se poate vizita în Niș, vă recomand cu căldură saitul oficial al Organizației de Turism din Niș.