Se apropie
alegerile și putem folosi acest prilej ca să vorbim despre câteva cuvinte care,
la o primă vedere, nu prea au nimic în comun. Și, cel puțin din punct de vedere
etimologic, chiar nu au, dar au, pentru mine, o legătură cu alegerile (mai mult sau mai puțin)…
Primul cuvânt la care vreau să mă opresc de data asta este candidat.
Familia sa mai cuprinde verbul a candida și substantivul candidatură.
A candida
este un verb intranzitiv (adică nu acceptă un complement direct), care înseamnă,
conform DEX ’09, a fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în
alegeri sau a se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o
funcție, un titlu etc.
Interesantă este etimologia acestui cuvânt.
Când un om
care candida pentru funcții publice în Roma antică îi întâmpina pe alegători în
Forum (centrul afacerilor judiciare și publice), el purta o togă albă. Ca urmare,
cuvântul latin pentru cineva care căuta o funcție, un titlu a ajuns să fie candidatus,
adică literal „îmbrăcat în alb”. Candidatus, la rândul său, provine de
la adjectivul candidus, care înseamnă „alb”.
De la candidus,
avem în românește și cuvântul candid, cu sensul curat,
nevinovat, pur, neprihănit, exact precum candidații de la apropiatele
alegeri…
Un alt cuvânt de care îmi amintesc în contextul dat, este substantivul
grandilocvență (cu adjectivul corespunzător, grandilocvent). Grandilocvent
înseamnă plin de emfază; pompos, umflat, bombastic și este unul dintre
cele câteva cuvinte referitoare la vorbire, care derivă din latinescul loqui,
care înseamnă „a vorbi”. Alți descendenți din loqui sunt elocvent
(care are darul de a expune frumos și convingător), locvace (care
vorbește mult; vorbăreț, limbut, guraliv), monolog și solilocviu
(sinonime însemnând „convorbire cu sine însuși”). Revenind la grandilocvent,
acesta provine de la adjectivul latin grandiloquus, care combină loqui
și adjectivul grandis („mare”). Un cuvânt care are un sens foarte
asemănător cu grandilocvența este mult mai rar folositul magnilocvență și asemănarea nu
este surprinzătoare. Magnilocvența combină loqui cu magnus,
un alt cuvânt latin care înseamnă „mare”.
Și îmi mai vine în mine acum cuvântul provenit din limba
engleză, mogul,
însemnând ”un indian musulman, descendent dintr-unul din grupurile de origine mongolă, turcă sau
persană, care au cucerit o parte din India”. Începută de Babur, un
descendent al lui Ginghis Han, dinastia musulmană Mogul a condus o mare parte
din India de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al
XVIII-lea. Mogulii erau cunoscuți drept conducători talentați și puternici, așa
încât nu este de mirare că mogul a ajuns să desemneze o persoană
puternică, precum în referințele familiare de astăzi la „mogulii media”.
Figurativ, în limba română, mogul înseamnă „persoană foarte
importantă, cu puteri discreționare”.
În sfârșit, ultimul cuvânt care-mi vine în minte în
contextul dat, este a emigra („a-și părăsi locul de reședință sau țara
pentru a locui în altă parte”).
A migra, a emigra și a imigra sunt cuvinte
despre a fi în mișcare. Sursa tuturor celor trei cuvinte este cuvântul latin migrare,
care înseamnă „a se deplasa dintr-un loc în altul”. A emigra și a
imigra sună la fel și ambele implică părăsirea unui loc și sosirea într-o
altă parte, dar sunt folosite diferit: a emigra pune accentul pe
părăsirea locului inițial, în timp ce a imigra se concentrează pe
sosirea în noul loc. Nu veți avea probleme să le folosiți corect dacă vă
amintiți că prefixul e- înseamnă „în afară”, ca în a ejecta,
iar prefixul im- sau in- înseamnă „în”, ca în a injecta.
Închei cu îndemnul: alegeți candidații candizi, nu pe cei grandilocvenți, având în spate niște moguli. Așa, poate nu va fi nevoie să emigrați...
