Amintiri...

În aprilie 1973, student în primul an fiind, am avut șansa să obțin o invitație la prima ediție a Festivalului de muzică folk „Primăvara baladelor”, desfășurată în aula Universității București.

Am văzut atunci „la lucru” cele două mari trupe de muzică rock românești, Phoenix și Sfinx, în recitaluri minunate.

În afară de asta, două piese mi-au rămas atunci în suflet și îmi sunt vii în amintire chiar și acum.

Prima este cea care, după mine, rămâne drept cea mai bună piesă folk românească a tuturor timpurilor, „Om bun”, cântată solo de liderul trupei Sfinx, cel mai bun chitarist român din toate timpurile, regretatul Dan Andrei Aldea.

Cea de-a doua piesă este „Nopți”, care a circulat și sub numele „Vino Doamne”. Lansată atunci, deși a primit premiul pentru compoziție, a căzut repede în uitare și așa a rămas timp de peste 25 de ani, până ce ea s-a îmbrăcat în haină nouă și a fost scoasă din nou în lume, în zilele de după 22 Decembrie 1989.

Piesa a fost interpretată atunci, în 1973, de cuplul Vali și Carmen.

Amândoi au avut un destin tragic. Vali, Valeriu Sterian, a murit mult prea tânăr, la nici 48 de ani, răpus de o boală necruțătoare, după ce se consacrase totuși ca unul din marii cântăreți folk și rock și ajunsese chiar să cânte alături de Joan Baez.

Celălalt, Carmen Marin (da, era băiat), a avut un destin și mai tragic. După ce duetul s-a destrămat, Carmen, coleg de facultate cu mine, cu un an mai mare, s-a sinucis, aruncându-se de pe unul din căminele din complexul studențesc de la Măgurele. Motivele au rămas necunoscute...

Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi în pace!

Să mai adaug aici că juriul festivalului de care am amintit era prezidat de Adrian Păunescu și din el făceau parte, printre alții, alte două nume sonore: Nicu Ceaușescu (și el coleg de facultate cu mine) și Adrian Năstase.

Valeriu Sterian - Nopți 

Opinii și alte păreri...

Am primit prin diverse comentarii „mustrări” de la unii din prietenii virtuali pe FB, cum că am simpatii PSD-iste.
Vreau să fac aici câteva comentarii, ca să le răspund tuturor o singură dată.
Eu încă mă minunez că diferite persoane, unele chiar ajunse la senectute, au rămas captive ale unor clișee de gândire din epoca copilăriei democrației post-decembriste.
Am două explicații pentru acest lucru și, în consecință, persoanele de care vorbesc să încadrează în două categorii.
Prima este cea a celor care au un interes direct, material în a susține o anumită grupare politică, o gașcă, mai corect spus. Acestora le înțeleg înverșunarea și, ca atare, nu catadicsesc să le răspund în detaliu.
Cea de-a doua categorie, mai numeroasă este cea a naivilor, care continuă să gândească cu inima, sentimental, și nu cu mintea, rațional, cum ar fi firesc. Este și categoria care mă intrigă, tocmai pentru că eu am ieșit demult din schema asta de gândire în alb și negru.
Eu, precum Caragiale, m-am autoexilat, e drept doar cu mintea, nu și fizic, mulțumindu-mă cu faptul că au făcut-o și fizic fiii mei.
Ca atare, neavând, practic, niciun interes partizan, nu am nici idei preconcepute (cel puțin așa îmi place să cred), acordând fiecăruia, până la proba contrarie, prezumția de nevinovăție sau pe cea de bună-credință, după caz.
Spre deosebire de mulți care se dau „de dreapta” fără să știe, poate, ce e aia, eu pot afirma că nu i-am votat și nu i-am susținut niciodată pe ai lui Iliescu, fie că se numeau FSN, PDSR sau PSD, nu am votat cu Iliescu nici când cohorte întregi, cu convingeri „de dreapta”, au dat năvală să-l voteze, de frica lui Vadim, preferând să stau acasă, așa cum am făcut și la ultimele trei sesiuni de alegeri. Dar nu am spus niciodată, precum Klaus, că ei trebuie să dispară la groapa de gunoi a istoriei, din simplul motiv că am rămâne astfel să cântăm toți același „cântec”.
Or, de partid unic sunt sătul, cunosc bine situația și nu vreau să se mai repete. Tocmai de aceea nu pot fi de acord cu radicalii fundamentaliști care bântuie politica românească sau chibițează în jurul ei...
Constat că, acum, unii mă acuză că simpatizez cu „hAUR”.
Chiar și aici văd un clișeu, cei care folosesc această exprimare nefăcând altceva decât să înghită pe nemestecate „nutrețul pentru cretini” (cum zice cineva cu care nu sunt întotdeauna de acord, dar de data asta, da) oferit de „presa cu epoleți”, cum o numește altcineva...

De ce spun că este un clișeu? Păi cum altfel, când dacă ar ști câte ceva despre AUR, ar ști și că această formațiune nu are simpatii, ba din contra, față de etnia de la care se trage acel „h”!?

Alții spun că formațiunea ar fi de sorginte rusă... Mă îndoiesc mult de acest lucru, pentru că, oricât m-aș strădui, nu găsesc răspuns la întrebarea: de ce ar susține rușii o formațiune care militează pentru unirea tuturor românilor, inclusiv cei din teritoriile Republicii Moldova și din Bucovina de Nord?

Dacă ar fi așa, de ce nu-și retrag Armata a 14-a din Transnistria?

Cineva îmi spunea că e sigur mâna rușilor, pentru că a primit el niște mesaje de susținere a AUR, de pe niște saituri pe care se scria și cu litere rusești...

Dincolo de faptul că asta denotă cunoștințe precare dintr-un anumit domeniu, pentru că acele caractere sunt chirilice, nu rusești și au fost inventate la sud de Dunăre, asta denotă și cunoașterea precară a situației din Moldova de peste Prut, unde AUR are o susținere importantă. Acolo, se folosește încă (motivele nu le discutăm aici) și limba rusă, dar asta nu înseamnă că acele saituri au, neapărat, vreo legătură cu Putin...

Ca să închei, vreau să mai spun doar atât: nu judecați în alb și negru. Nu negați dreptul celorlalți să aibă o opinie și să și-o exprime liber... Nu uitați că jumătate din cei care s-au prezentat la vot (lăsând la o parte aici votanții UDMR), au votat PSD sau AUR. Și probabil nu au făcut asta ca să voteze împotriva unora, pur și simplu așa cred ei că e bine... Așa cum și votanții PNL și USR au procedat la fel...
Și pentru că veni vorba de UDMR, eu chiar îi admir pe oamenii ăștia, chiar am votat de câteva ori cu ei. Dincolo de faptul că își aleg reprezentanți numai din cei care stâpânesc limba română la perfecție, oricum mult mai bine decât media românilor și a reprezentanților acestora în diferite funcții (asta înseamnă că sunt, în general, educați), UDMR este singura formațiune din politica românească ce a dovedit consecvență în cei peste 30 de ani de democrație.
Așadar, în concluzie, rog pe cei vizați să nu se mai chinuie să mă înghesuie într-o anumită categorie, doar pentru că, la un moment dat, li s-a părut că simpatizez cu mai-știu-eu-cine!
Și dacă nu le plac opiniile mele, nu au altceva de făcut, decât să nu le mai citească sau pot recurge la măsuri mai dure: să folosească funcția „blochează”! Eu nu o să o fac, indiferent de opiniile lor, oricât de partizane ar fi ele... 🙂

„Die Gedanken sind frei, wer kann sie erraten,
sie fliegen vorbei wie nächtliche Schatten.
Kein Mensch kann sie wissen, kein Jäger sie schießen
mit Pulver und Blei: Die Gedanken sind frei!”
(https://youtu.be/YVc0wBLri1A)

Povești cu și despre cuvinte - partea a IX-a: un cuvânt rar și ciudat

 Unul dintre cele mai rare și mai ciudate cuvinte din dicționarele românești este MALAPROPISM.

Așa cum ne spune Micul Dicționar de Neologisme, ediția din 2000, definiția cuvântului este aceasta:

MALAPROPÍSM s. n. folosire greșită, substituire a unui cuvânt. (< engl. malapropism).

După cum se vede, cuvântul este de origine engleză, în această limbă el avându-și originea în numele unui personaj din piesa de teatru „Rivalii”, din 1775, a scriitorului irlandez Richard Sheridan. 

Doamna Malaprop era cunoscută pentru gafele sale verbale și cuvântul malapropism derivă din numele acestui personaj, nume pe care Sheridan l-a inventat pornind de la expresia franceză mal à propos, care înseamnă nepotrivit, necorespunzător, impropriu.

În limba engleză, malapropism are în prezent sensul de folosire greșită sau distorsionare, de obicei neintenționat comică, a unui cuvânt sau a unei expresii, în special utilizarea unui cuvânt care seamănă oarecum cu cel intenționat, dar greșit în context.

Nu vă dau exemple din limba română. Dacă doriți, puteți găsi numeroase exemple, mai ales acum, în campania electorală, ascultându-i pe așa-zisii „oameni politici”. 

Îi regăsiți, de asemenea, ca personaje, cu malapropismele lor cu tot,  în scrierile lui Caragiale... 😛

Electorale

Un prieten virtual de pe Facebook, postează chestia asta:

"Absența de la vot a unui deștept dublează puterea votului unui prost." (preluare de la un tip mai deștept decât mine, de pe Twitter) 

Iată comentariul meu:

Într-o democrație reală, acest lucru este adevărat.

Dar acolo unde votul este total lipsit de logica sa, prin lipsa de informație, prin manipulare și chiar prin influențe mult mai directe, afirmația este vorbă-n vânt!

Mai ales, atunci când nu ai ce alege, pentru că toți candidații și-au plătit locul pe liste și sunt dornici să acceadă în posturile pentru care candidează doar pentru a-și multiplica și întoarce suma investită...

Când campania electorală este complet irelevantă, lipsită de dezbateri și confruntări reale pe terenul ideologiei și programelor, fiind colorată doar de intruziunea total anticonstituțională a președintelui, atunci nu se poate vorbi de democrație adevărată.

Atunci, din două, una: fie tipul mai deștept, de pe Tweeter nu se referă la România, fie și asta nu e decât tot o amărâtă de manevră de manipulare, care pornește de la faptul că nimeni nu se crede prost și, ca atare, va fi oarecum îmboldit să meargă la vot, pentru a nu lăsa „proștii” să decidă. Dar în felul ăsta, „deșteptul” nu va face altceva decât să legitimeze alegerea impostorilor care ni se propun drept candidați.

Așa, când după câteva zile de la alegeri se va afla despre alesul X-ulescu faptul că și-a falsificat CV-ul sau, mai grav, diploma, se va putea spune: „Voi l-ați ales!”

Eu unul prefer să nu particip la această mascaradă!