Alhambra ... un vis împlinit

Cred că prima dată am aflat despre Alhambra prin clasa a şasea, din manualul de istorie a Evului Mediu. În manualul dintr-a zecea, din liceu, îmi aduc aminte că erau şi nişte poze. Poate că, între timp, nu-mi aduc bine aminte, am văzut şi nişte documentare despre subiect, la celebra emisiune Teleenciclopedia, difuzată de TVR, sâmbăta de la 7 la 8 seara aşa că, în timp, mi s-a format în minte o imagine destul de clară a acestui loc impresionant. Niciodată însă nu mi-am imaginat în acea perioadă (anii '70-'80) şi chiar mai recent, că voi ajunge să-l văd cu propriii ochi. Dar iată că ceea ce altădată părea de neimaginat, s-a transformat în realitate şi anul acesta am ajuns să vizitez complexul Alhambra-Generalife, înscris la loc de frunte în lista Patrimoniului Universal UNESCO.

Nu am să intru în detalii pe care le puteţi găsi şi pe internet şi care ar lungi prea mult povestea. Cine doreşte, se poate informa pe wikipedia. Varianta în română este mult mai săracă în informaţii. Pentru informaţii ample privind aspectele turistice (vizită, rezervare bilete etc.), vă recomand două site-uri oficiale, aici, sau aici.

Vreau totuși să vă atrag atenţia asupra a câteva aspecte esenţiale. Primul este legat de procurarea biletelor de intrare. Vă recomand categoric să faceţi o rezervare prealabilă de pe site-ul www.alhambra-tickets.es, singurul site abilitat pentru acest lucru (are şi variantă în engleză). Altfel, aveţi toate şansele să nu găsiţi bilete la casa de bilete de la intrare (aici se poate plăti numai cash) şi ar fi păcat să ajungeţi aici şi să nu puteţi intra. Al doilea aspect se referă la faptul că, pe biletul de intrare, este specificată o oră la care trebuie să intraţi la Palatul Nazrid. Dacă întârziaţi, pierdeţi ceea ce este cel mai frumos la Alhambra. Dacă vreți să vedeți tot, fără grabă, aveți nevoie de o jumătate de zi. Complexul se poate vizita și noaptea.

...

Noi am ajuns aici cu o excursie organizată, din Torremolinos, unde aveam "cartierul general".

Sierra Nevada văzut de pe drumul care urcă la Alhambra

Autocarul cu care am ajuns era plin-ochi, niciun loc nu era liber, nici măcar cel din mijloc, de pe ultimul rând, fapt nemaiîntâlnit în celelalte excursii făcute de noi din Torremolinos. După vizita în oraşul Granada, am urcat cu autocarul până în parcarea din faţa complexului Alhambra, unde am fost împărţiţi în mai multe grupuri, în funcţie de limbă.

Intrarea la Alhambra

Noi am intrat în grupul italo-francofon, şi am avut avantajul de a auzi de două ori explicaţiile oferite de ghidul specializat. Ni s-au dat căşti cu conexiune radio, astfel că nu a trebuit să stăm grămadă pe ghid, pentru a asculta explicaţiile, având o oarecare autonomie. În plus, nici ghidul nu trebuia să zbiere pentru a se face auzit de toţi membrii grupului. Apropo de grup, regula este că acesta trebuie să fie format din maximum 30 de persoane. Grupul nostru a constituit o excepţie, fiind format din 31 de persoane.

Harta complexului Alhambra-Generalife, de la intrare

Ce e, de fapt, Alhambra? Numele său vine din arabă, însemnând fortăreaţa roşie şi este un complex cetate-palat construit în secolul al XIV-lea de mauri, pe vremea când aceştia stăpâneau Andaluzia. La construcţiile din perioada maură (dintre care unele nu mai există în prezent), s-au adăugat unele din perioada creştină, ce a urmat, rezultând astfel un loc minunat, emblemă a Andaluziei şi Spaniei.

De la intrare, am pornit pe latura de sud a fortificaţiilor, pe care am parcurs-o aproape în întregime, pe sub zidurile cetăţii, care are 32 de turnuri.

Alhambra, văzută din exterior

Trecem pe lângă Torre de los Siete Suelos (Turnul cu şapte etaje), unde cândva era principala poartă a cetăţii şi, spre capătul vestic al complexului, intrăm în Alhambra prin Puerta de la Justicia, de unde ajungem într-o piață în care, la îndemnul ghidului, nu zăbovim deloc, pentru că trebuie să respectăm orarul. Chiar în fața noastră, se întinde monumental Palacio de Carlos V (Palatul lui Carol Quintul), pe a cărui latură sudică ne aflăm. Îi dăm ocol şi ajungem la intrare, care se află pe latura de vest.

Latura sudică a Palatului lui Carol Quintul

Din păcate, timpul scurt nu ne permite să vizităm Museo de Bellas Artes de Granada, amenajat în interiorul palatului, aşa că ne mulțumim doar cu admirarea palatului la exterior.

Intrarea în Palatul lui Carol Quintul

Acesta are o formă pătrată, cu latura de 63 m, cu un patio de formă circulară, are două niveluri şi este construit în stil renascentist.

Patiuoul din interiorul Palatului lui Carol Quintuk

După ce ne-am plimbat puțin prin patio, am ieşit şi, ceva mai la stânga, am trecut prin Puerta del Vino (o construcţie care a servit cândva drept pivniţă de vinuri) apoi, traversând Patio del Aljibe (Piața Cisternelor), am urcat pe latura de est a zidurilor fortăreţei Alcazaba, cea mai veche parte a complexului, datând din secolul al IX-lea. În mijloc se văd ruinele din Plaza de Armas, unde se aflau diferite construcţii utilizate de locuiitorii fortăreţei.

Puerta del Vino

Zidurile acesteia sunt marcate din loc în loc de turnuri de apărare: Torre de la Vela, Torre de los Hidalgos, Torre Quebrada, Torre de Homenaje. Ultimele două se află pe latura estică a fortăreţei Alcazaba şi sunt încă în stare foarte bună.

Torre Quebrada şi Torre de Homenaje

Coborâm de pe metereze, pe latura de nord a complexului Alhambra, trecem prin Patio de Machuca (o grădină concepută de arhitectul Machuca, în timpul împăratului Carol Quintul) şi ajungem la Palacios Nazaries, (Palatele Nazrid), cea mai frumoasă şi interesantă parte a Alhambrei.

Patio de Machuca

Aici se află o intrare la care suntem supuşi controlului şi unde accesul este permis doar în limita acelei jumătăţi de oră înscrise pe bilet.
Palatele Nazrid sunt compuse din mai multe părţi, rezultate din construcţiile succesive, efectuate de cei care au locuit aici. Primul loc în care pătrundem, este Mexuar, locul de întâlnire a Consiliului de Miniştri şi unde sultanul împărţea dreptatea. Este singura parte care mai există din primul palat construit aici. În continuare, intrăm în Palacio de Comares, prin Patio del Cuarto Dorado, o curte interioară pavată, având o mică fântână în mijloc.

Patio del Cuarto Dorado

Pe latura de nord, pătrundem în Cuarto Dorado (Sala Aurită), numită aşa datorită aspectului tavanului. Sala era folosită de către funcţionarii şi secretarii administraţiei musulmane să scrie şi să emită ordinele sultanului. La intrarea în Sala Aurită este un portic cu trei arce sprijinite pe coloane cu capiteluri de marmură şi cu decoraţii precum dantela cea mai fină.

Porticul de la intrarea în Cuarto Dorado

Tavanul Sălii Aurite

Apropo de decoraţii, trebuie să subliniez că acestea sunt prezente din abundenţă în tot complexul Alhambra şi au o caracteristică esenţială: ele sunt întotdeauna motive geometrice, niciodată ele nu reprezintă animale şi, cu atât mai puţin, oameni. De multe ori, ceea ce nouă ni se par simple forme curbe abstracte, este de fapt ceva scris în arabă.

Dantelărie maură

Această caracteristică este comună întregii arte arabe şi vine din restricţiile impuse de Coran.

Traseul ne poartă apoi în curtea principală a Palatului Comares, în jurul căreia se ridică întreaga structură a palatului. Este vorba de Patio de los Arrayanes (Curtea Mirţilor), numită uneori şi Patio del Estanque, sau Patio de la Alberca, care are în centru un bazin, înconjurat de tufe de mirt şi în ale cărei ape se oglindesc construcţiile din jur, dând senzaţia unui spaţiu mult mai mare decât în realitate.

Patio de los Arrayanes. Vedere spre sud

Pe latura nordică, se află un portic cu şapte arce, cu aceleaşi decoraţii dantelate, pe unde se pătrunde în Sala de la Barca, numită aşa datorită plafonului din lemn, ce are forma fundului unei bărci.

Sala de la Barca

Această sală este de fapt antecamera celei care urmează, aflată în Torre de Comares şi care este cunoscută sub numele de Salón de Embajadores (Salonul Ambasadorilor).

Salonul Ambasadorilor

Aceasta este sala cea mai impunătoare a palatului, sala tronului şi cea în care aveau loc recepţiile oficiale. Tronul sultanului era plasat pe latura de nord, în dreptul unor deschideri în zid, astfel încât lumina cădea din spatele său, vizitatorii putându-i vedea doar silueta, fără a-i putea distinge trăsăturile.

Aici, cândva, se găsea tronul sultanului.

Salonul Ambasadorilor este de formă pătrată, cu latura de aproximativ 11 m şi înălţimea de 18 m. Pardoseala originală din marmură a fost înlocuită, prin secolul al XVI-lea, cu plăci ceramice. Sala este complet acoperită cu decoraţii şi inscripţii cu poezii, laude adresate lui Alah, sau emirului, texte din Coran.

Decoraţii pe pereţii Sălii Ambasadorilor

Plafonul este o reprezentare a celor şapte ceruri ale Paradisului islamic, cu tronul lui Dumnezeu pe al optulea cer, reprezentat de un pătrat şi cei patru copaci ai vieţii, pe diagonale. Îmi este imposibil să descriu în cuvinte atmosfera sălii, aflată în semiobscuritate, cu efecte de iluminare concentrate pe tron, care lipseşte în prezent, dar am şi acum în minte acea senzaţie ciudată, de parcă emirul s-ar fi aflat încă acolo, în penumbră, privind cu ochi scrutători mulţimea de vizitatori care i-au invadat intimitatea.

Detaliu din porticul de la intrarea în Sala Ambasadorilor

Patio de los Arrayanes. Vedere spre nord.

După un tur în jurul bazinului din Curtea Mirţilor, ieşim pe latura de nord a acesteia şi intrăm în Palacio de los Leones (Palatul Leilor), care cuprindea camerele private ale familiei regale.

Sala de los Mocarabes

Modelul arhitectural al Palatului Leilor este similar cu cel al Palatului Comares, dar cu designul tradiţional al caselor spaniol-maure, adică o curte centrală în aer liber ca centru al vieţii de familie, flancată de un număr de camere polivalente, compuse din parter şi cel puţin un etaj sau o mansardă.

Curtea Leilor, aflată în renovare

Curtea interioară se numeşte Patio de los Leones (Curtea Leilor), numită aşa deoarece, în mijloc, se găsea o masivă fântână antică, aşezată pe spatele a doisprezece lei din marmură. Spun "se găsea", pentru că la data vizitei noastre, Curtea Leilor era în plin proces de recondiţionare, iar leii "închişi" într-o sală, unde fotografiatul era interzis (ceea ce nu m-a împiedicat să "fur" o imagine, pe care v-o prezint şi vouă.

Cei doisprezece lei, aflaţi acum într-o sală din Palatul Leilor

Curtea Leilor este înconjurată de mai multe galerii cu coloane, în stilul mănăstirilor creştine, de unde se pot accesa diferite săli: Sala de los Mocárabes, la vest, Sala de los Reyes (Sala Regilor), la est, Sala de Dos Hermanas (Sala Celor Două Surori), Sala de los Ajimeces şi Mirador de Daraxa, la nord şi Sala de los Abencerrajes şi Harem, la sud. Caracteristica generală a acestor încăperi este decoraţia în stil mocárabe, cu acea structură de fagure de miere, sau stalactită.

Tavanul în stil mocarabe din Sala de los Abencerrajes

Tavanul Sălii Celor Două Surori

Cele două săli, Sala de los Abencerrajes şi Sala Celor Două Surori, dispuse faţă-în-faţă, sunt cele mai frumoase, dându-ţi senzaţia că te afli într-o peşteră.

Decoraţii murale în Palatul Leilor

Vedere spre intrarea în Sala Celor Două Surori

Din miradorul lui Daraxa, aruncăm o privire în Patio de la Lindaraja, aflat la nordul Palatului Leilor, şi având în mijloc o fântână identică cu cea din Patio del Cuarto Dorado.

Patio de la Lindaraja

Este înconjurat pe laturile de est, nord şi vest de Habitaciones de Carlos V (Camerele lui Carol Quintul). Pe latura de nord, trecem prin camerele în care, în 1829, a locuit Washington Irving, scriitorul american care a făcut cunoscut lumii întregi acest loc minunat. O placă de marmură aminteşte acest lucru şi exprimă recunoştinţa spaniolilor faţă de scriitor. Din balcon se deschide o frumoasă panoramă spre Albaicin, cel mai vechi cartier arab al Granadei.

Patio de la Reja

De cealaltă parte, admirăm de la înălţime Patio de la Reja, unde apoi coborâm, trecem şi prin Patio de la Lindaraja şi, cu regret, ieşim din complexul palatelor Nazrid şi intrăm în Jardines del Partal (Grădinile palatului Partal). Numele palatului Partal, care a fost reşedinţa sultanului Yusuf al III-lea, vine de la un cuvant arab care înseamnă "portic". Din palat s-a mai păstrat doar această structură care i-a dat numele, porticul, împreună cu frumoasele grădini.

Palacio de Partal

După un moment de respiro, ghidul ne conduce, pe lângă Biserica Sfânta Maria, în piaţa de la intrare, unde ne lasă un sfert de oră timp liber pentru o cafea. Noi am dat o raită prin magazinul de suveniruri, de unde ne-am ales cu mai mulţi magneţi de frigider şi cu un DVD despre Alhambra.

Biserica Sfânta Maria

Tunuri medievale, în piaţa de la Puerta de la Justicia

După sfertul de oră de pauză, pornim spre ultimul obiectiv al vizitei, El Generalife. În drum, trecem pe lângă ruinele a ceea ce a fost odată Palacio de los Abencerrajes, de pe latura sudică a Alhambrei şi, pe o alee mărginită de chiparoşi, Paseo de las Adelfas, intrăm în partea sudică a Palatului Generalife (numit aşa, după Jannat al-Arif, arhitectul arab al grădinilor), palatul de vară şi "reşedinţa de la ţară" a sultanilor dinastiei Nasrid.

Palacio de los Abencerrajes

Palatul şi grădinile au fost construite în timpul domniei lui Muhammad al III-lea (1302-1309) şi redecorat la scurt timp după aceea, în timpul lui Abu I-Walid Ismail (1313-1324). Părăsim Aleea Chiparoşilor, trecem prin teatrul de vară şi intrăm în Jardines Bajas (Grădinile de Jos), pe care le parcurgem pe o alee pietruită, cu modele florale, pe lângă un canal plin cu apă.

Teatrul de vară

Jardines Bajas

La capătul acestor grădini, intrăm în Patio de la Acequia (Curtea Canalului Principal).

Curtea Canalului Principal

Şi aceasta este străbătută longitudinal de un canal (evident, canalul principal), dar, spre deosebire de Grădinile de Jos, care sunt delimitate de tufe de chiparoşi tunşi geometric, Curtea Canalului Principal este delimitată de ziduri. Pe latura vestică, aceste ziduri alcătuiesc o colonadă, de unde se poate admira complexul Alhambra. La capătul de nord se găseşte Palacio Generalife, care nu impresionează prin mărime, dar decoraţiile sunt la fel de frumoase ca cele din Alhambra.

Dantelărie murală, în Palacio Generalife

Parcurgem micul palat şi ieşim în Jardines de la Sultana, Grădinile Sultanei, numite şi Grădinile Chiparoşilor, cu bazine şi jeturi de apă.

Jardines de la Sultana

Lângă un chiparos bătrân, o inscripţie aminteşte de vechea legendă, potrivit căreia acesta era locul de întâlnire dintre soţia sultanului Boabdil şi iubitul acesteia, un cavaler din familia Abencerrajes. Evident, idila a fost descoperită şi, drept urmare, toţi membrii familiei au fost omorâţi. Nu ni se spune însă ce a păţit sultana. Mă întreb dacă i s-a aplicat pedeapsa islamică pentru adulter, prevăzută în Coran şi folosită şi în prezent în unele zone musulmane, aceea de lapidare (omorâre prin lovire cu pietre).

Jardines de la Sultana. În dreapta, chiparosul "cu pricina".

Încheiem încântătoarea plimbare prin Generalife, îndreptându-ne spre ieşire prin Paseo de las Adelfas (Promenada Leandrilor), de unde, prin Aleea Chiparoşilor, ajungem la locul de unde am început vizitarea unuia dintre cele mai renumite obiective turistice spaniole, care îşi merită pe deplin faima.

Paseo de las Adelfas

Aleea Chiparoşilor

Nu vreau să mai adaug mai multe cuvinte, doar faptul că, deşi ştiam foarte multe despre Alhambra, vizita mi-a depăşit cu mult aşteptările. Este un loc deosebit (pe care nu trebuie să-l rataţi cu niciun chip, dacă ajungeţi în zonă) şi asta se datorează atât complexului în sine, dar şi modului în care este organizată vizita.

În legătură cu aceasta, să vă mai spun că, pe lângă vizita individuală, care, aşa cum spuneam, costă 12 €, bilet cumpărat la faţa locului, sau 13 €, bilet cumpărat în avans, pe internet (ceea ce este recomandabil), puteţi opta pentru o vizită ghidată, cu toate avantajele ei, care costă, evident, mai mult, 49 € şi se poate rezerva de aici. Rezervarea se poate face, în acest caz, dacă staţi la un hotel în Granada, sau în Malaga şi Costa del Sol, caz în care rezervarea costă 70 €, incluzând şi transportul până în Granada (aşa am procedat şi noi, doar că rezervarea am făcut-o la hotel, nu prin internet).

O hartă a complexului Granada-Generalife puteţi găsi aici.

Malaga Picassiana

Al treilea traseu pe care l-am parcurs în Malaga şi pe care vi-l propun să-l parcurgeţi şi voi când ajungeţi în acest frumos oraş este traseul prin Malaga lui Picasso.

De fapt, totul în Malaga este strâns legat de Picaso, devreme ce oraşul este locul unde celebrul artist s-a născut şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.

Pablo Picasso (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso) s-a născut la Malaga în 1881 şi la vârsta de 14 ani, s-a mutat împreună cu familia la Barcelona. De atunci, viaţa l-a purtat în multe locuri şi ce este interesant este că, deşi a trăit aproape 92 de ani, artistul nu a mai revenit niciodată în Malaga. Cu toate acestea, oraşul şi-a pus amprenta asupra personalităţii artistului într-un mod de netăgăduit. Aşa că este normal ca autorităţile oraşului, cele care se ocupă de turism, să propună vizitatorilor şi un traseu pe urmele marelui artist.

Îată acest traseu, mai exect versiunea puţin modificată, parcursă de mine.

De data aceasta, am venit de dimineaţă din Torremolinos cu trenul şi am coborât la staţia terminus, Malaga Centro Alameda, situată pe malul drept al râului Guadalmedina, la podul Tetuan, de unde, de cealaltă parte a râului, începe Alameda Principal. Noi am ales pentru început să rămânem pe malul drept al râului şi am pornit spre nord, de-a lungul acestuia. Pe drum, ne-am oprit la două biserici. Prima dintre acestea este Basílica de la Esperanza (Biserica Speranţei), o biserică construită recent, în 1988, cu o arhitectură foarte interesantă şi situată pe Calle San Jacinto, chiar în dreptul podului peste Guadalmedina.

Basílica de la Esperanza, văzută de pe Calle Hilera

Basílica de la Esperanza,
văzută de pe Paseo de Santo Domingo

Cea de-a doua este Iglesia de Santo Domingo, situată şi ea pe malul râului, în dreptul podului Santo Domingo. Biserica, declarată monument istoric în 1998, făcea parte dintr-o veche mănăstire dominicană, construită în 1489 de către regii catolici şi care acum nu mai există.

Iglesia de Santo Domingo

Podul Santo Domingo este numit popular Podul germanilor, datorită faptului că el este, conform celor înscrise pe o placă montată pe pod, rezultatul gratitudinii Germaniei faţă de oraşul Malaga: "Germania a donat acest pod oraşului Malaga, drept recunoştinţă pentru ajutorul eroic acordat de locuitorii oraşului marinarilor navei de război Gneisenau, pe cale de a se scufunda."

Incidentul s-a petrecut la 18 decembrie 1900, când fregata germană Gneisenau a lovit digul portului, din cauza furtunii. Mulţi locuitori ai oraşului au sărit în apă pentru a salva marinarii germani, fapt ce i-a costat viaţa pe unii dintre ei. Acest fapt i-a adus oraşului titlul de cel mai ospitalier, titlu înscris şi pe blazonul oraşului.

Noi am mai mers puţin spre nord şi am trecut pe celălalt mal al rîului pe un alt pod metalic pietonal, Puente de la Trinidad.

Puente de la Trinidad

Imediat în stânga, se află El Museo de Artes y Costumbres Populares, cunoscut şi sub numele de Museo Unicaja de Artes Populares, un muzeu etnografic, deschis în octombrie 1976, în Mesón de la Victoria, un vechi han, datând din secolul al XVII-lea. Muzeul prezintă viaţa rurală şi urbană din oraşul şi provincia Malaga. De asemenea, deţine şi arhivele publice ale fundaţiei Unicaja, cuprinzând o colecţie de reviste literare şi ziare din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Râul Guadalmedina

De pe malul Guadalmedinei, am pornit pe Calle Especería, spre est şi am ajuns în Plaza de la Constitución. Aici, aşa cum am povestit anterior, în postarea Malaga Monumental, se află Antigua Escuela de Bellas Artes (Vechea Şcoală de Arte Frumoase), unde a fost profesor de desen tatăl lui Pablo Picasso, Don José Ruiz y Blasco. Picasso nu a urmat cursurile acestei şcoli, dar ea este un loc unde celebrul artist şi-a petrecut mult timp şi de unde, cu siguranţă, a învăţat multe dintre secretele picturii.

Din frumoasa piaţă, primul reper picassian, ne îndreptăm spre un alt loc marcat de personalitatea artistului, Plaza de la Merced.

Plaza de la Merced, latura nordică

Pe latura de nord a acesteia, se întinde, lungă de peste 50 de metri, o clădire cu patru etaje, în capătul vestic al căreia se găseşte Fundación Picasso Museo - Casa Natal.

Fundación Picasso Museo - Casa Natal

Muzeul organizat în casa unde s-a născut pictorul nu este ceva spectaculos, aşa că am renunţat să-l mai vizităm, având alte obiective mai importante de văzut. De altfel, nici părerile vizitatorilor exprimate pe tripadvisor.com nu ne-au îndemnat la o vizită, ele fiind mai degrabă lipsite de orice entuziasm în ceea ce priveşte vizitarea acestui muzeu. Citez: if you have time to kill, why not go inside since it's cheap, but really it's nothing special.

ÎnCasa natală a lui Picasso funcţionează şi Institutul Picasso

Cum nu prea eram în situaţia de a trebui să ne omorâm timpul cu ceva, am renunţat la vizitarea muzeului, am traversat Calle Álamos şi am intrat pe Calle Granada. După câteva zeci de metri, am ajuns la Iglesia de Santiago, cea mai veche biserică din Malaga, fondată la 1490, pe locul unei vechi moschei, ca de altfel multe alte biserici andaluze. Construită iniţial în stilul gotic-mudejar, din care se mai păstrează faţada şi turnul-clopotniţă, ea a fost remodelată în stil baroc, în secolul al XVII-lea.

Iglesia de Santiago, faţada în stil gotic-mudejar

Pe lângă importanţa din punct de vedere arhitectonic şi istoric, biserica mai are importanţă şi dintr-un alt punct de vedere: ea este biserica unde, în 1881, a fost botezat Pablo Picasso.

Iglesia de Santiago. Vedere spre altar

Iglesia de Santiago. Altarul şi cupola

Piesa de rezistenţă a circuitului picasian în Malaga o constituie însă, fără doar şi poate, obiectivul la care am ajuns ceva mai departe, pe Calle San Agustin.

Pe Calle San Agustin. În mijloc,
turnul de la Palacio de Buenavista

Este vorba de Museo Picasso de Málaga, găzduit în Palacio de Buenavista, o clădire renascentistă, din secolul al XVI-lea, cel mai important edificiu senorial al epocii, având două niveluri şi, bineînţeles, nelipsitul patio.

Turnul clădirii în care
îşi are sediul Muzeul Picasso

Muzeul cuprinde 155 lucrări ale artistului, donate după moartea acestuia, de către Christine şi Bernard Ruiz Picasso, (nora şi fiul acesteia), care moşteniseră averea artistului.

Patioul Muzeului Picasso

Când Picasso a murit în Franţa în 1973, averea sa a fost împărţită între guvernul francez (în loc de impozite) şi familia sa. Christine, nora sa, împreună cu  fiul ei, Paul, au decis să expună picturile lui Picasso în oraşul său natal, Malaga. Existau deja alte două muzee Picasso în Europa, unul în Barcelona şi un altul în Paris. Guvernul andaluz a găsit o clădire potrivită pentru muzeu, Palacio de Buenavista, un palat istoric construit în secolul al XVI-lea, cu elemente arhitectonice italiene şi mudejar. Christine Ruiz-Picasso a vrut însă ca muzeul să fie amenajat într-o clădire în stil tipic andaluz şi, ca urmare, Palacio de Buenavista a fost remodelat pentru a adăposti muzeul conform dorinţelor nurorii artistului. Lucrările s-au terminat în 2003. În 27 octombrie 2003, muzeul a fost inaugurat de catre regele Juan Carlos şi regina Sofia.

Placa de la Muzeul Picaso,
care aminteşte de momentul inaugurării acestuia

Cele 155 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, ceramică şi imprimate) ilustrează amploarea prolificei cariere a lui Picasso, de la primele sale studii academice, până la figurile neoclasice, de la perspectivele cubiste până la experimentările în ceramică, de la reluarea unor lucrări ale vechilor maeştri la ultimele sale picturi, din anii '70. Colecţia cuprinde revoluţionarele inovaţii ale lui Picasso şi prezintă o gamă largă de stiluri, materiale şi tehnici pe care acesta le-a stăpânit.

Muzeul este organizat pe ambele niveluri ale clădirii. La parter se află patru galerii succesive, pe latura de nord a patio-ului, iar la etaj încă şapte, care se parcurg, ca şi cele de la parter, trecând dintr-una în alta. Atât la parter, cât şi la etaj, se află şi câte o galerie pentru expoziţii temporare, dar la data vizitei noastre ele erau închise. La parter se mai află şi o sală de proiecţii, unde se proiectează non-stop documentare. Am stat şi noi aici vreun sfert de oră şi am văzut un documentar despre Guernica.

Filmatul şi fotografiatul sunt interzise în galeriile cu exponate, doar în restul spaţiilor acestea fiind permise. La parter se mai află şi o cafenea şi un magazin, unde se vând în principal albume de artă, dar şi suveniruri.

Pe parcursul vizitei, am întâlnit şi două grupuri de copii, însoţiţi de educatoarele lor şi iniţial mi-am spus că nu este o idee prea fericită să aduci copii de vârstă preşcolară la o expoziţie de artă cubistă. Apoi, mi-am dat seama că greşeam, în fond copiii sunt total neinhibaţi şi fără idei preconcepute, astfel că, de fapt, sunt mai apţi decât oamenii maturi să accepte şi să înţeleagă lucruri nonconformiste. De altfel, copiii nu se plimbau pur şi simplu, ci li se şi explica ceea ce vedeau. La un moment dat, în sala în care mă aflam, unde era expusă lucrarea Muschetar cu sabie, a sosit un astfel de grup. Educatoarele i-au poftit pe copilaşi să se aşeze direct pe jos (!). Ce e drept, era foarte curat şi, în plus, văzusem mai devreme un alt grup de copilaşi, toţi aşezaţi pe jos chiar pe dalele de piatră din Plaza de la Merced, în faţa Casei natale a lui Picasso. Odată copiii aşezaţi comod pe pardoseală, a venit o ghidă a muzeului şi a început un dialog cu aceştia, privitor la pictura cubistă în faţa căreia se aşezaseră. N-am înţeles prea bine ce vorbeau, dar am constatat că toţi copiii erau interesaţi şi dornici să-şi exprime părerea şi să participe la discuţii. Iată cum ştiu spaniolii să-şi educe tinerele generaţii în spiritul respectului faţă de valorile naţionale ... cândva aşa se făcea şi la noi ...

Copii de grădiniţă în faţa lucrării Muschetar cu sabie

Ceea ce vezi în muzeu nu poate fi descris în cuvinte. Eu nu sunt prea încântat de curentele moderniste în artă, dar atunci când te afli în faţa unor opere de artă ajunse celebre, este imposibil să rămâi indiferent. Aşa că mi-am petrecut destul timp în faţa acestora, încercând să văd dincolo de simpla imagine expusă. Chiar dacă nu mi s-au părut la fel de frumoase ca sculpturile lui Brâncuşi, de exemplu, care sunt parcă mai elaborate, cu trăsături mai ferme, picturile lui Picasso mi-au arătat că realitatea poate fi descrisă nu doar prin intermediul unei fotografii redundante, dar şi prin imagini care redau doar trăsăturile esenţiale ale lucrurilor.

Dacă ajungeţi în Malaga, sfatul meu este să nu rataţi nicidecum acest muzeu, chiar dacă nu vă place cubismul şi arta în general, veţi fi surprinşi să constataţi câte lucruri interesante veţi descoperi aici.

Ne-am desprins cu greu din lumea lui Picasso şi ne-am îndreptat spre ultima etapă a circuitului picassian. De fapt, acest obiectiv nu făcea parte din circuitul propus în pliantul pe care îl luasem de la Oficina de Turismo din Plaza de la Marina, el este propus doar ca un supliment, dar trecusem pe-acolo cu două zile mai devreme, când era închis şi doream să-l vizităm. În plus, el poate fi inclus în circuitul picassian fără nicio ezitare, pentru că, pe de-o parte, cu siguranţă Picasso a trecut de nenumărate ori pe aici, iar pe de altă parte, el a constituit subiectul unor lucrări ale sale. Este vorba de Plaza de toros de La Malagueta, arena luptelor cu tauri din Malaga, unde am ajuns trecând tot prin tunelul Alcazaba. La capătul acestuia, am pornit pe Paseo de Reding, pe un trotuar mărginit de ficuşi, unde aveam senzaţia că suntem într-un tunel şi după vreo 100 de metri am ajuns la una dintre cele mai importante arene de coride din Spania, La Malagueta.

Un "tunel" umbros, pe trotuarul de pe Paseo de Reding

Arena a fost construită între 1874-1976 şi poate primi 14.000 de spectatori. Are forma unui hexadecagon, arena propriu-zisă având un diametru de 52 m.

Plaza de toros, văzută din exterior

Acum, când am vizitat-o noi, era pustie şi doar amintirea coridelor văzute la TVE făcea să-mi sune în urechi freamătul tribunelor şi strigătul de încurajare şi apreciere adresat toreadorului: Ole!. Dar cei care au norocul să vină aici în luna august, în timpul celebrei Feria de Agosto, pot fi martorii celor mai spectaculoase coride din întreaga Spanie.

După ce ne-am plimbat prin arenă, am urcat pe gradene şi am dat ocol întregii construcţii, ne-am oprit la Museo Taurino "Antonio Ordóñez", amenajat chiar în La Malagueta. Acesta este un mic muzeu care oferă vizitatorilor o plimbare prin lumea luptelor cu tauri, prin intermediul exponatelor: fotografii, costume ale unor toreadori celebri, copii ale unor articole din ziarele epocii, alte obiecte folosite în luptele cu tauri, chiar şi capetele împăiate ale unor tauri jertfiţi în arenă, într-un cuvânt tot ce este legat de "sportul" naţional spaniol. Numele muzeului este dat în onoarea faimosului toreador Antonio Ordóñez din Ronda, care a avut foarte multe seri de glorie în această arenă.

Afişul unei coride de acum 25 de ani ...

... şi al uneia de acum 135 de ani!

Am ieşit încântaţi din La Malagueta şi cuprinşi de un uşor regret (era ultima zi din sejurul pe Costa del Sol), am pornit spre staţia de autobuz.

Am intrat mai întâi în Plaza del General Torrijos, unde am admirat Fuente de las tres gracias (Fântâna celor trei graţii), datând din secolul al XIX-lea şi relocată aici din locul iniţial unde fusese amplasată, în Plaza de la Marina, adică la celălalt capăt al străzii pe care ne-am întors, Paseo del Parque.

Fuente de las tres gracias

Parque de Malaga, cunoscut şi sub numele de Parque de la Alameda, sau pur şi simplu El Parque este un parc situat în inima oraşului andaluz, de-a lungul ţărmului mării Mediterane. Mai degrabă decât un parc tradiţional, el este o promenadă cu grădini pe ambele părţi, în stil renascentist şi baroc.

Design-ul este cel al unei grădini mediteraneene, cu numeroase specii subtropicale, fiind unul dintre cele mai mari parcuri publice din Europa în ceea ce priveşte flora exotică. Parcul se întinde de la Plaza de la Marina, la vest, la Plaza del General Torrijos, la est şi este străbătut de Paseo del Parque, o stradă foarte largă, cu trotuare la fel de largi, trasată ca o prelungire a celebrei Alameda Principal. Simpla plimbare de-a lungul Promenadei Parcului este o activitate turistică recomandată în orice ghid turistic al Malagăi. Şi cum să nu fie aşa, când este o adevărată plăcere să te plimbi agale, admirând sculpturile mai vechi, sau mai noi, plasate unele chiar pe trotuar, altele în parcul cu vegetaţie luxuriantă ... un motiv în plus pentru noi să rămânem în suflet cu un sentiment de nostalgie şi regret că părăseam acest frumos oraş.

Dacă n-ar fi atât de multe locuri pe care încă nu le-am văzut, cu siguranţă aici ar fi prima alegere de a reveni !