Maneaua era, la origini, un cântec turcesc ce exprimă melancolie și amor. Așa ne spune Lazăr Șăineanu, în al său Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, din 1929.
De atunci, cuvântul, deși întâlnit și în operele lui Negruzzi, Odobescu și Caragiale, a rămas uitat și nefolosit, până prin anii '80 ai secolului trecut, când a reapărut, de data asta cu înțelesuri noi și conotații mioritice.
Preluat de lăutarii căzuți oarecum în desuetudine ca urmare a invaziei muzicii anglo-saxone și a tehnologiilor electronico-muzicale, cuvântul a ajuns să definească un nou gen muzical, propriu meleagurilor carpato-dunărene, deși, mai târziu, a cuprins și o mare parte a Balcanilor, ba invadând și zonele mediteraneano-latine, odată cu migrația românească spre acele locuri.
Prin anii '80, genul nu avea nicio șansă să se lanseze oficial, așa că el s-a răspândit semi-legal, prin casete înregistrate în studiouri improvizate și vândute prin piețele socialismului multilateral dezvoltat românesc.
După 1990, când „ne-am luat porția de libertate”, genul a fost răspândit mai întâi prin difuzarea la posturile de radio pirat, apărute ca ciupercile, într-un vid legislativ și o dezorganizare statală perfect organizate, în democrația noastră plăpândă și originală...
Dar nu despre manele vreau să vă vorbesc, pentru că nu sunt câtuși de puțin amator de așa ceva dintr-un simplu motiv: maneaua este un gen de muzică având o melodie simplistă, compusă după ureche și, ca atare, sunând adeseori disonant și un text de cele mai multe ori în grav dezacord cu limba română și exprimând idei cel puțin discutabile...
Eu vreau doar să vă rog să ascultați (da cappo al fine, ca să folosesc un termen muzical) muzica asta:
De atunci, cuvântul, deși întâlnit și în operele lui Negruzzi, Odobescu și Caragiale, a rămas uitat și nefolosit, până prin anii '80 ai secolului trecut, când a reapărut, de data asta cu înțelesuri noi și conotații mioritice.
Preluat de lăutarii căzuți oarecum în desuetudine ca urmare a invaziei muzicii anglo-saxone și a tehnologiilor electronico-muzicale, cuvântul a ajuns să definească un nou gen muzical, propriu meleagurilor carpato-dunărene, deși, mai târziu, a cuprins și o mare parte a Balcanilor, ba invadând și zonele mediteraneano-latine, odată cu migrația românească spre acele locuri.
Prin anii '80, genul nu avea nicio șansă să se lanseze oficial, așa că el s-a răspândit semi-legal, prin casete înregistrate în studiouri improvizate și vândute prin piețele socialismului multilateral dezvoltat românesc.
După 1990, când „ne-am luat porția de libertate”, genul a fost răspândit mai întâi prin difuzarea la posturile de radio pirat, apărute ca ciupercile, într-un vid legislativ și o dezorganizare statală perfect organizate, în democrația noastră plăpândă și originală...
Dar nu despre manele vreau să vă vorbesc, pentru că nu sunt câtuși de puțin amator de așa ceva dintr-un simplu motiv: maneaua este un gen de muzică având o melodie simplistă, compusă după ureche și, ca atare, sunând adeseori disonant și un text de cele mai multe ori în grav dezacord cu limba română și exprimând idei cel puțin discutabile...
Eu vreau doar să vă rog să ascultați (da cappo al fine, ca să folosesc un termen muzical) muzica asta:
Este muzică rock, dar în același timp este un potpuriu cu secvențe celebre din muzica lui Beethoven, interpretate în stil rock, de una din cele mai mari și mai celebre formații de rock clasic, Deep Purple care, alături de Pink Floyd, Led Zeppelin și altele, a dominat muzica tinerelor generații din anii '70.
Cam după două minute și jumătate de la început, puteți auzi chiar și Simfonia nr. 9, mai exact partea de final a acesteia, cunoscută mai degrabă ca Oda bucuriei, imnul neoficial al Uniunii Europene.
Enjoy!
Cam după două minute și jumătate de la început, puteți auzi chiar și Simfonia nr. 9, mai exact partea de final a acesteia, cunoscută mai degrabă ca Oda bucuriei, imnul neoficial al Uniunii Europene.
Enjoy!
