Aventură culinară în Barcelona

Săptămâna trecută am dat o fugă până colea, la Barcelona ... nu de voie, la plimbare, ci cu treburi. Care treburi mi-au ocupat două zile. Cum aveam trei nopţi de cazare, m-am mai ales cu două jumătăţi de zi, la dispoziţia mea, ca să mai respir puţin aer catalan.
Nu am văzut nimic nou, faţă de ce mai văzusem, dar e plăcut să revezi locuri frumoase, chiar şi doar să te plimbi de voie pe Rambla şi prin împrejurimi.
Dar nu despre asta vreau să vă povestesc acum, ci despre aventura mea culinară barceloneză ... pentru că, da, a fost o aventură!
Două momente mai importante au marcat aventura mea culinară barceloneză, ele fiind constituite de prânzul pe care l-am mâncat (nu l-am "servit", ci ne-a fost servit de către chelneri!) în două localuri în care organizatorii întrunirii s-au gândit să ne ducă (pe banii noştri, totuşi).
În prima zi ni s-a propus un prânz cu specific local, mediteranean, la restaurantul Biblioteca Gourmande, situat în apropiere de Rambla (dar şi doar la 400 m de Hostal Nou Raval, reşedinţa mea barceloneză pentru trei zile), la capătul sudic al străzii Carrer de la Junta de Comerç, la numărul 28 (Coordonate GPS: 41.379288, 2.172004).
Localul restaurantului nu este foarte deosebit, dar încă de când am ajuns acolo, am fost surprinşi să constatăm că masa la care urma să ne aşezăm era situată pe două laturi ale mesei pe care bucătarul şi ajutoarele sale începuseră deja să pregătească felurile de mâncare pe care urma să le savurăm. Pe tot timpul cât a durat prânzul, am putut vedea direct cum ni se prepară mâncarea, ba chiar am putut dialoga cu cei care o pregăteau.
Grupul nostru era unul eterogen, alcătuit din doi turci, doi ciprioţi, doi spanioli, un englez, un danez şi eu. A lipsit doar reprezentanta partenerului francez, rămasă la hotel, motivat însă de faptul că era proaspătă mămică şi nu-şi putea face singură programul, acesta fiind hotărât fără drept de apel de cel mic.
Aşa cum este firesc la o masă cu specific mediteranean, totul a început când ni s-au adus câteva farfurii, în care s-a turnat ulei de măsline. Alături, pe alte farfurii, se găseau feliuţe de pâine prăjită (nu foarte mult). Dacă la masă ar fi fost numai nordicii, probabil aceste farfurii ar fi rămas neatinse, ei neştiind la ce folosesc şi cum se procedează. Eu ştiam asta de astă-vară, când am vizitat Muzeul Vechii Fabrici de Ulei de Măsline, din Parga.
Adică, se procedează astfel: se ia o bucăţică de pâine şi se moaie în ulei, după care pâinea nu se mănâncă direct, ci, mai întâi, se suge uleiul, pentru a-l savura, motiv de mare mirare pentru colegii nordici.
Între timp, după paharul de şampanie introductiv, s-au deschis şi câteva sticle de vin alb, tocmai bun pentru a însoţi salata care sosise între timp, o salată având drept ingredient principal salata verde şi prin care se mai găseau felii de roşii şi castraveţi.
De aici încolo, lucrurile au devenit şi pentru mine ceva cu totul inedit. După antreul foarte clasic, a venit mai întâi tot un antreu, cred, care consta dintr-o felie de vânătă prăjită, cu un sos delicios. A urmat apoi ceva ce nu mi-am închipuit că am să mănânc vreodată: o ceapă coaptă (!), alături de o cremă de brânză. În continuare, ne-am delectat cu cartofi dulci copţi, decoraţi cu bucăţele de peşte şi frunze de mărar, într-adevăr dulci, dar cu gust mai degrabă de dovleac copt, decât de cartof.
Am mâncat apoi o omletă cu ciuperci şi legume. Ciupercile nu erau unele obişnuite, ci unele negre, în formă de trompetă, numite, de altfel, trompeta de la mort, aşa cum văzusem cu o zi înainte în celebra piaţă Boqueria, de pe Rambla. În plus, mai erau şi nişte ciuperci albe, cu forme diferite; fata care ne servea ne-a spus cum se numesc, dar nu am reţinut.
În sfârşit, a venit şi rândul felului principal, cel cu carne, la alegere, miel, vită, sau peşte. Eu am ales varianta cu peşte, o specie necunoscută mie, dar oricum era un răpitor, pentru că avea dinţi ascuţiţi :)). Garnitura consta dintr-un amestec de legume fierte: brocoli, conopidă, morcovi. Între timp s-au desfăcut şi câteva sticle de vin roşu, de Valencia, pe care am trecut şi eu. Ştiu, cunoscătorii vor spune că normal era, la peşte, să rămân la cel alb, dar părerea mea este că asta nu e o regulă, mai ales pentru cei care preferă vinul roşu, printre care mă număr şi eu. E chestie de gusturi, dar, nu-i aşa, de gustibus, non disputandum. Mai ales că vinul roşu se potrivea de minune cu prăjiturica ce ne-a fost servită la desert şi care m-a încântat mai ales prin prezentare.
Din prezentarea mea, poate părea că masa a fost una uşoară, dar nu a fost deloc aşa. Cert este că ne-a ridicat cu greu de la masă şi apoi ne-a fost destul de greu să intrăm în ritmul de lucru. Costul dejunului la Biblioteca Gourmande a fost 20 de euro de persoană, la care am adăugat fiecare câte 2 euro bacşişul. Cu totul meritat, după o aşa experienţă ...
Trebuie să precizez că meniul a fost cel propus de cei de la restaurant, noi lăsându-ne în totalitate în grija lor, pentru a descoperi savoarea unei mese mediteraneene.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi a doua zi, doar locul fiind altul. De data asta, gazdele ne-au propus un restaurant vegetarian, Teresa Carles, situat tot foarte aproape de Rambla, la capătul de nord al Carrer de Jovellanos, la numărul 2, la nici 100 m de Plaça de Catalunya (coordonate GPS: 41.385093, 2.167948).
Dacă cineva mi-ar fi propus aşa, pur şi simplu, să intru într-un restaurant vegetarian, i-aş fi râs în nas. Însă după experianţa anterioară şi la asigurarea gazdelor, m-am decis să fac şi o astfel de experienţă, oricum nu avea ce să-mi strice. Aşa că, împreună cu alţi şase colegi (câţiva s-au dat bătuţi după prima experienţă), am poposit la restaurantul ce poartă numele patroanei, bucătăreasă (sau, după cum e trendul, chef) de succes din Spania. Restaurantul din Barcelona este recent înfiinţat, în 2011 şi încă de la intrare ţine să-şi arate personalitatea. Aici am fost întâmpinaţi de un chelner şi conduşi la masa rezervată, unde urma să aibă loc "festinul".
Cum era prima mea experienţă vegetariană, am zis să-mi fac curaj, începând cu o bere.
Între timp, în jurul nostru au început să se agite vreo trei băieţi, doi dintre ei mai bruneţi, trădându-şi originile orientale şi care vorbeau o engleză fluentă, lucru mai rar întâlnit prin zona iberică.
Pentru început, ni s-a oferit un gazpacho, o supă-cremă din dovleac şi cartofi, cu puţin chimen, surpriza fiind că ea ne-a fost adusă în pahare. Prima impresie a fost şi una foarte bună, pentru că această supă semăna foarte bine cu ceea ce mâncasem prin Portugalia, sau în Sicilia.
În continuarea antreurilor, ni s-a adus Tartar de Tofu i Alvocat (Tartar de tofu şi avocado) şi Assortiment de Croquetes Casolanes TC (Asortimentul Teresei Carles de crochete de casă). Acesta din urmă este alcătuit din cinci crochete, din dovleac, spanac, cartofi, ciuperci şi tofu, aşezate pe un suport lunguieţ, între doi mici ardei verzi, copţi şi, spre surprinderea mea, deloc iuţi, ba dimpotrivă dulci.
Astfel am terminat cu antreurile (şi eu cu berea) şi am trecut la lucrurile serioase, adică la felurile principale şi la vinul casei, roşu, un fel de Merlot, foarte bun.
Primul fel dintre cele principale a fost Cuore PMB, PMB fiind acronimul cuvintelor Pomodoro, Mozzarella e Basilico, care reprezentau ingredientele principale ale acestui fel de mâncare. A urmat apoi Cuore farcit de Pera de Lleida i Gorgonzola amb salsa de nous (Umplutură de pere şi gorgonzola, cu sos de nuci) şi în final Arros Negre amb Bolets Algues Marines, Carxofes i ll-i-oli de soja (orez negru cu ciuperci, alge marine, anghinare şi ulei de soia).
Abia am găsit un locşor în stomac şi pentru desert, pentru care am avut mai multe variante. Eu am ales Pa de pessic casola vega de xocolata, iogurt de soja i festucs (Prăjitură de casă de ciocolată, cu iaurt de soia şi fistic). Alte variante ar fi fost compot de pere cu iaurt, chefir cu fructe uscate, prăjitură din morcovi, îngheţată de ceai verde cu papaya proaspătă, sau salată de fructe Macedonia. Apropo de aceasta din urmă, am întrebat de ce i se spune aşa, mai ales că am văzut că se vindea cu succes şi în Boqueria, dar nimeni nu a putut să-mi dea un răspuns.
Nota de plată: 25 euro, plus bacşişul (neobligatoriu).
Asta a fost tot! Dar trebuie să vă spun că a fost într-adevăr o aventură, o aventură culinară a papilelor gustative incredibil de interesantă ... Atât de interesantă, încât, după cum vedeţi, eu, nicidecum un gurmand, pentru care idealul culinar este o un cotlet cu cartofi la cuptor, alături de o salată de roşii şi castraveţi, totul stropit cu un vin roşu (de preferat Merlot, sau Pinot Noir), m-am hotărât să vă povestesc şi vouă despre ea.
Aşa că, dacă ajungeţi la Barcelona, vă invit să-mi călcaţi pe urme şi să testaţi bucătăria catalană. Şi două dintre locurile unde o puteţi face sunt cele două restaurante unde am fost şi eu. Poftă bună!
P.S. Denumirile felurilor de mâncare sunt în "limba" catalană, după mine un dialect spaniol mult mai aproape de română decât spaniola însăşi.

 

 

Pe Transfăgărăşan, de la pensiunea "La Cetate" la barajul Vidraru - part...

Bridge to Lefkada Island

Quinta da Regaleira - magie şi mister

Ultimul obiectiv din Sintra vizitat de noi în sejurul din august 2011 a fost unul ce "merită toţi banii", Quinta da Regaleira. Asta e un fel de a spune, pentru că banii daţi nu sunt mulţi, preţul unei vizite este de doar 6 €.
Situat la doar vreo 500-600 m (maximum 10 minute de mers pe jos) de Piaţa Republica, din centrul oraşului vechi, Quinta da Regaleira (coordonate GPS: N: 38.796467 V: 9.391538) este un domeniu, fostă reşedinţă de vară a familiei Carvalho Monteiro, construit în stil neo-manuelin, la începutul secolului al XX-lea, într-o schemă decorativă exuberantă, ce a implicat participarea celor mai vestiţi artişti portughezi ai vremii.
Domeniul a aparţinut iniţial, pe la 1840, baroanei da Regaleira, de la care i se trage numele, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost cumpărat de un foarte bogat şi excentric portughez brazilian, António Augusto Carvalho Monteiro, căruia i se datorează actuala formă a sa. În timp, şi-a mai schimbat proprietarii, iar din 1997 aparţine municipalităţii Sintra, care l-a introdus în circuitul turistic.
Domeniul este compus dintr-un palat, o capelă, alte câteva construcţii şi un parc cu o suprafaţă de aproximativ 4 ha.
Palatul a fost proiectat în forma actuală de către arhitectul italian Luigi Manini şi se înalţă pe mai multe niveluri, dintre care două la subsol, destinate servitorilor. Aceste spaţii nu se vizitează. Parterul şi cele trei etaje sunt accesibile vizitării, atât independent, cât şi cu ghid însoţitor, după preferinţă.
Exteriorul palatului este plin de decoraţii donquijoteşti, dar de data aceasta, venind de la Palatul Pena, nu m-am mai lăsat surprins, deşi imaginea generală este tot una a unui palat dintr-o carte de poveşti. Trecând dintr-o cameră în alta, cu decoraţii eclectice şi exuberante, într-un amestec de stiluri manuelin, renascentist şi baroc, impresia de "carte de poveşti" se accentuează şi mai mult. Trecem prin Sala Renaşterii (sala picturilor), Sala de Vânătoare (sufrageria), Sala Regală (fostă sală de biliard, cu portretele mai multor regi şi regine portugheze), după care, pe o scară de lemn, urcăm la etajul I, ocupat de camerele private ale familiei şi apoi la etajul al doilea, destinat unor birouri. În final, ajungem şi la ultimul etaj, în majoritate neacoperit, doar cu un birou şi un laborator, restul fiind construit sub forma unor terase străjuite de tot felul de turnuri şi turnuleţe, dintre care se remarcă în mod deosebit Terasa Panoramică de pe acoperişul turnului octogonal, turn care se află la nivelul al doilea. De aici se desfăşoară o frumoasă privelişte spre Sintra, Palatul Pena şi Castelul Maur.
Coborâm apoi la parter, revenim în Camera de Vânătoare, de unde ieşim de data arta pe o terasă îngustă, Varanda, ce se întinde de-a lungul întregii laturi estice a palatului. La celălalt capăt coborâm pe zidul de la intrare şi ajungem apoi la Patamar dos Deuses (Terasa Zeilor), de unde începem plimbarea prin parcul domeniului. Acesta a fost proiectat ca o imagine a Cosmosului, revelată printr-o succesiune de "locuri magice şi misterioase".
În calitate de "candidaţi la iniţiere", suntem conduşi de firul Ariadnei spre cunoaşterea Paradisului în coexistenţă cu Infernul, pe un traseu curios, printr-o grădină minunată, cu copaci exotici şi vegetaţie abundentă, marcat scenografic, ce ne dă ideea unei călătorii iniţiatice în natură, reprezentând trecerea dintr-o dimensiune în alta şi având ca finalitate un nivel spiritual superior. Sună interesant, nu? Am sintetizat în fraza anterioară descrierea ideii care a stat la baza conceperii aranjamentului grădinii şi vă asigur că parcurgerea traseului m-a făcut să simt în realitate această concepţie. Mai ales că traseul îţi oferă din loc în loc şi alternative sub forma unor tuneluri, pe unde poţi trece dintr-un loc în altul, ca un fel de teleportare.
Cel mai potrivit traseu este următorul: pornind de la palat, se merge spre sud, pe mijlocul parcului.

• primul "obiectiv" al traseului, chiar în faţa palatului, este Capela da Santíssima Trindade (Capela Sfintei Treimi), o capelă magnifică, în stil gotic combinat cu manuelin şi interiorul decorat cu vitralii, fresce şi stucaturi;
• urcând pe poteca ce trece pe lângă seră, ajungem la Torre da Regaleira (Turnul Regaleira), sub care se află Gruta de Leda (Peştera Leda); ansamblul este un simbol al călătoriei de la întuneric la lumină, de la moarte spre înviere; la intrarea în peşteră se află o statuie reprezentând o femeie  care ţine un porumbel şi este însoţită de o lebadă (care pare să o muşte); acesta este reprezentarea muritoarei Leda, de care Zeus s-a îndrăgostit şi a imposibilităţii unei relaţii între cei doi; legenda spune că, pentru a se apropia de seducatoarea femeie, Zeus ia forma unei frumoase lebede; totuşi, prezenţa porumbelului (reprezentare a spiritului), sugerează şi cultul feminităţii, precum şi Neprihănita Zămislire;
• ceva mai la sud, întâlnim Terraço dos Mundos Celestes (Terasa Lumilor Cereşti), mărginită la sud de Portal dos Guardiões (Poarta Paznicilor), care ne duce cu gândul spre Cerber; Poarta Paznicilor este o frumoasă structură în arc de cerc, având în centru un pavilion flancat de două turnuri; 
• sub pavilionul Porţii Paznicilor este intrarea inferioară în Poço Iniciático, Puţul/Fântâna Iniţiatică; acesta este un turn inversat, care se afundă în pământ la adâncimea de 27 m, în care se urcă sau se coboară pe o scară în spirală, cu nouă niveluri, reprezentând cele cele nouă cercuri ale Iadului, cele nouă secţiuni ale Purgatoriului şi cele nouă ceruri ale Paradisului, consacrate de Dante în Divina Comedie; Fântâna Iniţiatică simbolizează legătura Pământului cu Cerul şi ea poate fi parcursă în ambele sensuri: de jos în sus, amintind că Pământul este pântecele din care apare viaţa, dar şi de sus în jos, spre mormântul în care ne întoarcem cu toţii; ieşirea de la capătul superior (spre Cer) se face (simbolic) printr-o poartă accesibilă doar iniţiaţilor, al cărei mecanism de deschidere trebuie găsit (în prezent, totuşi uşa se deschide fără a fi necesară găsirea acestuia);
• în extrema sudică (în zona cea mai înaltă) a parcului se ajunge la Gruta da Virgem (Peştera Fecioarei); de aici, circuitul continuă coborând spre nord, pe latura estică a parcului;
• prima oprire este la Aquário, unul dintre cele mai interesante şi extravagante elemente ale parcului, construit ca şi cum ar fi încorporat natural într-o stâncă;
• mai jos, se află Gruta do Oriente (Peştera Orientului), cu intrarea la tunelurile de conectare la partea inferioară a Fântânii Iniţiatice;
• continuând drumul spre nord, se ajunge la Fonte da Abundância (Fântâna Abundenţei), cu un spaţiu amintind de un baptisteriu, deasupra căruia se află un mozaic, cu iniţialele C şi M, care ar putea veni de la numele proprietarului, dar şi de la Cristos şi Maria, argument în acest sens fiind peştele din litera M, simbol al lui Isus; mai jos se găseşte Fonte dos Ibis, care, ca şi Fonte da Abundância, este decorată cu mozaicuri în stil arab;
• în sfîrşit, ajungem la Grutas do Labirinto, Peşterile Labirintului, de pe malul Lacului Fără Nume, Lago sem nome;
• de lângă lac, începe Patamar dos Deuses (Terasa Zeilor), o alee ce duce de la Loggia de Pisões, situată în colţul nord-estic al parcului, la palat şi de-a lungul căreia se aliniază statuile a 9 zeităţi greceşti şi romane: Fortuna, Orfeu, Venus, Flora, Ceres, Pan, Dionis, Vulcan, Hermes;

La capătul aleii ajungem la intrarea pe domeniu, unde se termină şi vizita noastră la Quinta da Regaleira, unul din locurile cele mai surprinzătoare şi enigmatice ale peisajului cultural din Sintra.
Parcul în întregimea lui este o colecţie de alegorii şi simboluri, cea mai generală fiind cea a celor patru elemente componente ale Universului: pământul, apa, aerul şi focul. Dacă pentru primele trei reprezentarea este mai evidentă, prin puţurile şi grotele, lacurile şi respectiv adierea curenţilor din tuneluri, pentru cel de-al patrulea reprezentarea este mai subtilă. Este vorba de luminiţele (tuburi cu LED-uri) din tuneluri, sau lanternele şi lumânările folosite cândva pentru orientarea în interiorul acestora, unde nu pătrunde lumina naturală.
Inclus în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO, în cadrul mai larg al "Peisajului Cultural din Sintra", domeniul Quinta da Regaleira este un loc ce merită cu prisosinţă a fi vizitat, nu numai pentru frumuseţea în sine a locurilor, dar şi pentru şaradele pe care le propune vizitatorilor. Dacă ajungeţi aici, încercaţi să dezlegaţi aceste şarade, să înţelegeţi simbolistica întâlnită la tot pasul. Plimbare plăcută!
P.S. Ajunşi la Sintra, dacă aveţi mai mult timp, mergeţi şi la Palácio de Monserrate şi Palácio de Seteais, la care eu, din lipsă de timp, nu am mai ajuns ... Împreună cu cele trei obiective despre care am scris aici, Palácio Nacional de Sintra, Palácio Nacional da Pena şi Castelo dos Mouros şi Quinta da Regaleira, veţi avea o imagine suficient de clară a centrului cultural Sintra, una din numeroasele comori culturale şi turistice portugheze..