luni, 30 mai 2011

În vizită la Palatul Parlamentului

Sâmbăta trecută am însoţit un grup de studenţi străini, într-o scurtă vizită în Bucureşti. Studenţii, veniţi din Austria, Portugalia, Polonia, Bulgaria şi Lituania pentru nişte cursuri în cadrul unui program european, şi-au manifestat dorinţa de a vizita Palatul Parlamentului. Ca urmare, s-au făcut toate demersurile oficiale pentru o vizită planificată. Pentru cei interesaţi, informaţiile necesare vizitării se găsesc pe site-ul Centrului Internaţional de Conferinţe.
Pentru mine, este cu totul de neînţeles de ce această activitate turistică, de vizitare a Palatului Parlamentului a fost încredinţată acestui organism numit Centrul Internaţional de Conferinţe, care are ca principală activitate, una cu totul diferită, aşa cum îi spune şi numele. Mai ales că, de cea privind vizitarea Palatului Parlamentului se ocupă prost. Să mă explic.
În primul rând, nu există nicio indicaţie, nici pe site-ul menţionat mai sus, nici la faţa locului, privind locul de acces.
Aşa că, cine nu ştie, merge din aproape în aproape, întrebând pe la porţile de acces, până când ajunge unde trebuie. Este vorba de intrarea de pe latura de nord, unde este şi o parcare destul de mare.
Parcarea de la intrarea de p latura de nord a Parlamentului
De cum am intrat aici, ne-a întâmpinat imagine dezolantă: spaţii verzi total neîngrijie, iarba uscată ca pe mirişte, şanţuri săpate şi lăsate să le astupe ploile, ronduri de flori năpădite de bălării şi coşuri de gunoi pline ochi, negolite probabil de luni întregi, devreme ce gunoaiele zac de jur-împrejur.
Iarba verde de acasă ...

Un rond de flori de câmp de pe plaiurile mioritice ...

 Curat ... murdar!
O lecţie de ecologie românească ...
Ne apropiem de intrare şi constat că şi aici nu a catadicsit nimeni să adune gunoaiele, dar asta nu mă mai miră, din moment că însăşi clădirea prezintă serioase urme de degradare prematură. Mi-am adus aminte de spaţiul din jurul Parlamentului Ungariei şi încă o dată m-am ruşinat că sunt român.







Sunt mai multe uşi de acces, dar nu e clar pe care trebuie să intrăm. O aleg pe cea pe care ies nişte persoane. E o uşă glisantă, care se deschide când aproape te izbeşti de ea. Intrăm într-un "no man's land" cu miros greu de tutun (e şi o scrumieră acolo, în jurul căreia s-au adunat câţiva "amploaiaţi" plictisiţi). Cea de-a doua uşă glisantă nu se deschide deloc, noroc că înainte să mă izbesc de ea, în ultimul moment văd pe cineva ieşind pe o uşă laterală, pe care este lipită o hârtie pe care scrie "push". Noroc şi că ştiu ceva engleză...
În sfârşit, ajungem în holul de intrare. Aici, e o adevărată debandadă. Sunt două cozi imense, al căror rost aveam să-l pricep mai târziu. Una era cu cei care intrau, cealaltă cu cei care ieşeau.

În dreapta, o "baracă", pe care scrie Info Desk. Nu e nimeni, dar mă apropii să citesc informaţiile.

Între timp, apare un tinerel plin de importanţă, căruia îi explic motivul prezenţei mele acolo. Se uită pe listă, scrie un bileţel şi mă trimite cu el să plătesc biletele de intrare.
- Unde? întreb.
- Acolo. îmi răspunde, arătând cu capul, într-o direcţie incertă.
- La coada aia?
- Da şi dispare rapid.
Mă aşez la coadă şi după câteva minute apare din nou.
- V-am dat un ghid în limba română. îmi spune sec.
- Perfect, vom pierde de două ori mai mult timp, pentru ca să fac eu traducerea. De ce nu-mi daţi un ghid de engleză?
- Pentru că aţi cerut ghid de limba română.
După ce răsfoieşte nişte hârtii, se corectează.
- De fapt, nu aţi precizat limba, aşa că v-am dat de română pentru că aveţi şi patru studenţi români.
- Păi atunci, daţi-mi un ghid de lituaniană, că de-ăştia am cinci.
- Nu e cazul să fiţi ironic! mă apostrofează tânărul, aruncându-mi o privire mustrătoare. Încerc să rezolv problema. şi dispare din nou.
Revine rapid şi-mi aruncă din mers: 
- V-am dat ghid de engleză.
Între timp, coada s-a redus la jumătate. Apare şi ghida.
- Daţi-mi biletele şi să intrăm. zice.
- Nu le-am luat, încă stau la coadă.
- Păi nu aici, coada asta e la altceva
- Atunci, de unde iau biletele?
- De la casă.
- Care casă? întreb, având în minte o scenă din celebrele momente ale lui Caragiale...
- Din magazinul de suveniruri
- Păi nu scrie nicăieri, că acolo este casa! De fapt, nu scrie nici că e magazin de suveniruri, dar măcar asta se vede...
- Da, nu scrie, dar de-acolo se iau biletele de intrare.
Deşi scrie "Centrul internaţional de Conferinţe",
acolo este magazinul de suveniruri şi ... casa de bilete!
Mă duc să iau biletele, 13 lei de persoană, cu reducere pentru studenţi. Auzind-o pe una dintre studentele românce, doamna de la casă spune:
- Studenţii români au gratuitate.
- Tânărul care ne-a trimis aici nu ştie?
- Ba da, mergeţi să vă modifice pe hârtia pe care v-a dat-o.
Peste tot pe unde am fost în Europa, nu se face niciun fel de discriminare între cetăţenii ţării respective şi cei din restul ţărilor Uniunii Europene. La noi, da!
În sfârşit, am cumpărat biletele. Pentru că la casa de marcat nu se poate anula biletul odată plătit, cei patru studenţi români au recuperat doar preţul a trei bilete.
- Asta e, bine că nu am plătit patru bilete ... spune unul dintre ei, obişnuit deja cu vorba românească Merge şi-aşa...
Un student polonez mă întreabă unde e toaleta. Întreb şi eu şi aflu că în holul de intrare nu e toaletă (!!!), dar că este pe traseu. Ghida mă asigură că va face o oprire şi la acest obiectiv :))
Cum vizitasem Palatul Parlamentului anul trecut, pe un traseu extins, de Ziua porţilor deschise, eu am renunţat să mai dau 35 de lei şi să-l mai vizitez din nou.
Aşteptând în hol, la un moment dat acesta s-a golit, prilej să dau un tur de informare. La bar, o sticlă de 0,5 litri de Fanta costă 7,07 lei. Evident, lumea lasă 8 lei. Toate produsele au preţuri de felul ăsta. Probabil barmanul, bugetar, are salariul mic şi s-au gândit să-i ofere posibilitatea să-şi mai rotunjească veniturile.
Constat cu surprindere că vizitatorii lasă la intrare actul de identitate, primind în schimb un ecuson.
- Le opriţi actele de identitate? îl întreb pe unul dintre gardieni.
- Nu numai asta, dar îi băgăm şi în baza de date
- Dar e ilegal!
- Să ne dea în judecată!

... Fără comentarii... Cui nu-i convine, să nu intre, nu? Ce atâta democraţie? !
Cât am aşteptat, au venit destul de multe persoane, care nu au putut intra, pentru că nu aveau programare. Am înţeles că era o zi de excepţie, de obicei se poate intra şi fără programare. Programul de vizită era doar între 10 şi 14 (deşi pe site scrie între 10 şi 16).
Mi-a fost de ajuns, nu cred că mai calc curând pe-aici.
Pour la bonne bouche, o imagine de final,
cu geamul spart al uşii de la intrare.

Mi-am adus aminte din nou de Parlamentul de la Budapesta. Şi de cel de la Berlin, sau Copenhaga. Ce diferenţă...
Da, dar al nostru e mai mare, nu? Cel mai mare!


3 comentarii:

  1. :)
    Am dus şi eu turişti străini...dar a mers mai repede. Le-a plăcut.
    În rest...m-am lovit de aceleaşi probleme.
    Vorba aia...cine e mai mare şi mai tare...? Restul e tăcere...

    RăspundețiȘtergere
  2. @badge®
    Acum, după ce ţi-am văzut ariciul, mă întreb dacă nu cumva sunt arici şi prin ierburile din faţa Parlamentului. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Săracii de ei...ar muri de foame pe acolo...

    RăspundețiȘtergere