Cârciuma Hagi Mincio, din Velico Tărnovo

În prima seară a minivacanţei petrecute la Velico Tîrnovo, obosiţi de drum, de umblat şi de aşteptarea inutilă a spectacolului de sunet şi lumini de la Ţareveţ, care nu a mai venit, am hotărât să alegem pentru cină un restaurant cât mai aproape de hotelul Real, unde aveam reşedinţa temporară.

Când ajunsesem iniţial la hotel, văzusem eu chiar pe străduţa pe care intrasem în parcare o firmă pe care scria механа, adică, pe româneşte, cârciumă. Fac o scurtă paranteză. Să nu vă faceţi o impresie greşită, nu ştiu bulgăreşte, decât ce-am prins de la televiziunea bulgară, din măreţele timpuri, pe care văd că acum din ce în ce mai mulţi le regretă şi nu înţeleg de ce. Iar alfabetul chirilic l-am prins aşa, din zbor, că n-am făcut rusa în şcoală. Dar ce însemnă mehana în bulgăreşte, ştiam din precedentele două vizite, în 1989 şi 1990, când m-am plimbat pe cont propriu, cu maşina personală, Dacia 1310, prin ţara vecină şi prietenă.

Aşa că, am zis să încercăm prima dată aici, prilej cu care am văzut şi numele complet: Mehana Hagi Mincio.

Cârciuma este micuţă şi aranjată cu specific bulgăresc. Pe pereţi se pot vedea costume populare, dar şi nişte desene simpatice, însoţite de comentarii, depănând povestea lui Hagi Mincio, pe care, totuşi nu am reuşit s-o înţeleg prea bine. Patronul, un bărbat spre 60 de ani, simpatic, amabil, volubil, este om umblat prin lume, după cum recunoaşte şi el şi după cum vorbeşte germană şi engleză. Probabil că ne văzuse maşina, pentru că ne-a zis ceva cu румънски гости (rumînski gosti), după care ne-a întrebat în ce limbă preferăm să vorbim: germană, sau engleză.

Noi intrasem doar să vedem ce e pe-acolo, dar la o aşa primire, ne-am aşezat imediat la masă.

O singură masă mai era ocupată cu câteva persoane, apropiaţi ai patronului, cred, pentru că acesta se mai aşeza şi el alături de ei şi schimba cu ei câteva vorbe din când în când.

Ne-a fost adus meniul, scris în bulgară şi engleză, în care erau prezentate multe preparate, foarte apetisante în fotografii. Cel mai mult ne-au atras atenţia cele din categoria dishes in a pot (preparte la oală), din care am ales să mâncăm ficăţei de pui, la care am adăugat şi o salată bulgărească.

Aceasta din urmă are în compoziţie cam aceleaşi ingrediente ca cea cu acelaşi nume, de la Carrefour, dar aspectul este complet diferit, ingredientele nefiind amestecate, ci prezentate separat: roşiile şi castraveţii tăiaţi felii, iar alături, ardei copţi şi brânza, o singură bucată. Salata aceasta este imensă, singură poate sătura o persoană obişnuită mai puţin înfometată. În plus, bulgarii o servesc pe post de antreu. Noi am păstrat din ea şi pentru felul principal comandat.

Când acesta a fost adus, am rămas surprinşi de aspect, chiar dacă văzusem fotografia în meniu. Porţiile fuseseră preparate fiecare în câte o oală de lut, cu capac, de dimensiuni tocmai potrivite. Cum abia fuseseră scoase din cuptor, am aşteptat să se mai răcească şi apoi am gustat. Ei bine, era un deliciu! Ficăţeii erau preparaţi cu caşcaval şi bucăţele de cartofi, usturoi şi alte mirodenii. Evident, am adăugat şi o bere locală draft, ca să alunece mâncarea mai bine. Şi-acum, când povestesc, îmi lasă gura apă!

Am încheiat cu desertul: eu o porţie de clătite cu miere, soţia o îngheţată.

Să nu vă închipuiţi că totul s-a petrecut rapid, aşa cum am povestit aici, nu, nicidecum! Am mâncat şi am băut pe-ndelete, cu pauze, în care am mai discutat şi cu patronul. La un moment dat, am văzut într-un colţ, agăţată pe perete, fotografia unui fotbalist. Figura mi-era cunoscută, dar nu-mi mai aduceam aminte cine era. Mi-a împrospătat memoria patronul localului, fan al echipei Levski Spartak (corespondentul echipei Dinamo, de la noi). Era Asparuhov, de care mi-aduceam aminte când, copil fiind, văzusem primul campionat mondial de fotbal transmis la noi, cel din Marea Britanie.

Asparuhov a murit în plină glorie, într-un accident de maşină. 

Nu mai lungesc vorba, ca să nu vă plictisesc. După vreo două ore petrecute în cârciuma Hagi Mincio, am cerut şi nota de plată. Cât credeţi că a costat totul? Ei bine, două salate imense, două porţii de ficăţei de pui la oală, o porţie de clătite (preparate exact ca la noi), una de îngheţată şi cinci halbe de bere, au costat 33 de leva! Am lăsat 40, fără nicio urmă de ezitare.

La plecare, patronul ne-a dat şi două sticle de 0,5 litri cu apă plată. Să le aveţi la hotel, ne-a spus el şi ne-a poftit să venim şi altă dată.

Doar dorinţa de a mai încerca şi alte locaţii ne-a făcut să nu revenim, dar, cu siguranţă, o vom face la următoarea vizită în Velico Tîrnovo.

Ceea ce vă invit şi pe voi să faceţi. Vă asigur că nu veţi regreta!

P.S. După ce am terminat de scris, din curiozitate, am dat un search pe google. Iată ce am găsit aici.