Madame Tussauds, Berlin

Muzeul figurilor de ceară din Berlin este unul din cele mai noi muzee din familia muzeelor Madame Tusauds, dacă nu cumva cel mai nou dintre ele.

A fost inaugurat în iulie 2008, în inima Berlinului, pe celebra stradă Unter den Linden, la capătul vestic al acesteia, în apropiere de Brandemburger Tor. Amplasamentul este ideal, pentru că nu există vizitator al capitalei germane să nu ajungă la celebra poartă şi, în mod inerent, să nu dea cu ochii de firma muzeului. Şi odată ce ai zărit-o, este imposibil să nu vrei să intri, doar lipsa timpului, sau a banilor pot constitui motive serioase de a nu intra într-un astfel de loc foarte interesant. În legătură cu banii, da, muzeele de acest gen sunt scumpe, în jur de 20 € intrarea, adică mai scump decât orice alt muzeu, dar tentaţia este irezistibilă şi la sfârşit, când ies, vizitatorii, în marea lor majoritate, nu regretă banii cheltuiţi, asta se vede pe figurile lor.

Evident, am fost şi noi atinşi de tentaţie, încă de când ne îndreptam spre Brandenburger Tor, astfel încât, la întoarcere, ne-am oprit la intrare, pentru o vizită la muzeu, mai ales că era primul muzeu din familia muzeelor Madame Tusauds pe care aveam ocazia să-l vizităm. La Amsterdam nu am intrat din lipsă de timp, dar mai vizitaserăm Muzeul Grevin, din Paris, tot un muzeu al figurilor de ceară, dar nu din lanţul Madame Tusauds.   

La intrare, coada era destul de mare, ca la mai toate muzeele berlineze, dar mergea nemţeşte, adică repede şi ordonat.

Pentru că mi-am amitit de ordinea nemţească şi statul la coadă, fac aici o scurtă digresiune ca să vă povestesc ceva.

Mergeam pe o arteră de la periferia Berlinului, cu două benzi pe sens. La un moment dat se ajungea într-o zonă unde se efectuau lucrări, fapt ce impusese, pe o distanţă de câteva zeci de metri, închiderea unei benzi. Cum treceau nemţii? Foarte simplu: fiecare rămânea pe banda pe care circulase, iar la zona unde traficul se reducea la o bandă, treceau câte o maşină de pe fiecare bandă, alternativ. Şi asta fără nicio abatere, strict după această regulă: a trecut cel din faţa ta, obigatoriu laşi să treacă o maşină de pe cealaltă bandă. Nimeni nu se băga în faţă, nimeni nu claxona. Mi-am imaginat atunci o scenă deseori întâlnită pe şoselele româneşti: o coadă lungă, pe o singură bandă, pentru că, văzând gâtuitura, majoritatea se aliniază pe banda rămasă deschisă, iar pe cealaltă, din când în când, destul de des, maşini scumpe, SUV-uri, gonesc pe lângă "fraieri", frânând cu scrâşnete în ultimul moment şi forţând intrarea în rând. Evident, însoţiţi de claxoanele şi înjurăturile de rigoare! :))

Dar să revenim la muzeul figurilor de ceară ...

Preţul unui bilet de adult este de 19,90 € (17,91, dacă-l cumperi online), biletul oferindu-ţi şi o reducere la intrarea la alte câteva atracţii (la alegere) din Berlin, asociate cu muzeul. Evident, invers, dacă ai intrat la Sea Life, sau Legoland, cu biletul respectiv ai reducere la Muzeul figurilor de ceară. Dacă aţi planificat o vizită la Berlin, în care doriţi să vizitaţi locuri interesante, puteţi să vă faceţi o planificare şi rezervarea biletelor, cu reduceri importante, pe site-ul berlin-stars. Dacă l-aş fi ştiut şi eu dinainte, numai pentru vizita combinată Muzeul figurilor de ceară + Turnul de televiziune, aş fi scutit 5 € de persoană. Atenţie, acest site nu cuprinde muzeele clasice, pentru care, dacă doriţi ceva asemănător, este util Berlin Pass.

La intrare, ne întâmpină un fotograf, care ne invită să luăm loc într-un Trabi, celebra maşină est-germană cu caroserie din carton şi motor în doi timpi. După nelipsita fotografiere, al cărei rezultat îl vom găsi, printre multe altele, la ieşire, pătrundem în muzeu.

Urmează apoi o incursiune în istorie (bineînţeles, în legătură cu Germania), începând cu Otto von Bismarck şi sfârşind cu Angela Merkel. Sunt reprezentate mai ales personalităţi istorice şi politice din istoria recentă:  Karl Marx, Winston Churchill, primul ministru britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, John F. Kennedy, preşedintele american ce a rostit celebrele cuvinte Ich bin ein Berliner (Sunt un berlinez), Konrad Adenauer, primul cancelar al Germaniei Federale de după război şi unul dintre principalii fondatori ai Uniunii Europene, Willy Brandt, un alt cancelar vest-german, laureat al premiului Nobel pentru Pace, Helmuth Schmidt, urmaşul lui Brandt la şefia cancelariei cest-germane, Erich Honecker, cel care a condus Germania de Est timp de aproape 20 de ani, până la reunificare, Ronald Reagan, ultimul preşedinte american din perioada Războiului Rece, Helmuth Kohl, care l-a urmat pe Helmut Schmidt şi a fost primul cancelar al Germaniei reunificate, Gerhard Schroeder, cel care a precedat-o pe Angela Merkel, Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy, ultimii preşedinţi ai Franţei şi Barack Obama, actualul preşedinte al Statelor Unite.

Urmeză apoi o serie de personalităţi culturale şi religioase: Albert Einstein, Bertold Brecht, Guenter Grass (scriitor german, laureat al premiului Nobel), Papa Benedict al XVI-lea, Ludwig van Beethoven, ţinând în mână partitura la Missa Solemnis, Johann Sebastian Bach, Sigmund Freud.

Apoi, vine rândul divertismentului: staruri de televiziune, de muzică, de film, sportive. Galeria este deschisă de Romy Schneider, cea care i-a dat viaţă împărătesei austriece Elisabeth în celebra duologie Sissi; urmează Marlene Dietrich, Marilyn Monroe, Liza Minnelli, Rihanna, Lady GaGa, Britney Spears, Michael Jackson, Johnny Deep, Angelina Jolie, Jennifer Lopez, Nicole Kidman, Justin Timberlake, Oliver Kahn, fostul portar al lui Bayern München, Uwe Seeler, atacantul lui Hamburger SV, cel care a jucat în patru turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal, aceleaşi în care a jucat şi Pele şi care a rămas în memoria publicului prin golul dat cu ceafa în semifinala cu Anglia, câştigată de nemţi în prelungiri, cu 3-2, Franz Beckenbauer, Cristiano Ronaldo, Boris Becker, cel care a devenit numărul 1 în tenisul mondial în anii '80-90, avându-i ca antrenor, respectiv manager, pe românii Günther Bosch şi Ion Ţiriac. 

În toată această enumerare, i-am amintit doar pe cei mai cunoscuţi şi cărora le-am făcut fotografii, dar evident mai sunt mulţi alţii.

La un moment dat, se ajunge într-o zonă unde o putem vedea, "în sârme şi ceară", pe însăşi "patroana" muzeului, Madame Tussaud. Aici găsim şi istoria de 250 de ani a figurilor de ceară, un stand cu piese componente ale figurilor de ceară şi cu explicaţii asupra modului de construcţie, iar cei care doresc, pot obţine contra cost un mulaj al propriei mâini, făcut pe loc.

La ieşire ne aşteaptă o ultimă surpriză: două personaje de film: Spiderman şi Shrek. Cum nu mă dau în vânt după acest gen de filme, pe ele nu le-am fotografiat.

Ultimul popas, inainte de ieşire, este magazinul cu suveniruri, în mijlocul căruia tronează un Trabant veritabil.

Asta a fost tot. E mult, e puţin? Depinde de gusturi şi ca să poţi răspunde la întrebare, nu există decât o soluţie: să intri şi să vezi.

Nouă ne-a plăcut, deşi am căzut de acord că parcă a fost ceva mai frumos la Muzeul Grevin, din Paris. Nici Muzeul Figurilor de Ceară din Sankt-Petersburg nu este mai prejos, am văzut exponate ale acestuia, în expoziţii temporare, la Castelul Corvineştilor şi la Muzeul Judeţean Argeş.

E drept, însă, Madame Tussaud a venit cu ideea, aşa că tot meritul e al ei ... 

Muzeul din Berlin este şi interactiv. Aşa cum spuneam, vizitatorii pot pătrunde în culisele realizării figurilor de ceară, sau îşi pot măsura IQ-ul lângă figura de ceară a lui Einstein. În plus, este încurjată interacţiunea cu personajele, astfel încât te poţi tolăni pe canpea, pentru o şedinţă de psihanaliză cu Freud, sau poţi să te aşezi la masă alături de George Clooney, să faci o fotografie de braţ cu Angela Merkel, îmbrăcată în costul popular german şi, în general, tot ce-ţi trece prin cap, în limite decente, desigur.

Doar într-un singur loc din muzeu nu poţi face altceva decât să priveşti. Este locul unde este expusă figura de ceară a lui Hitler, închisă într-o cuşcă de sticlă.

Chiar şi în ceară, prezenţa lui Hitler în muzeul berlinez a creat un tam-tam imens în mass-media germană şi internaţională, încă înainte de deschiderea muzeului. Mulţi se întrebau dacă este cazul expunerii, având în vedere că în Gemania este în vigoare o lege care interzice expunerea şi reproducerea simbolurilor naziste. Organiztorii muzeului au dat însă asigurări că Hitler va fi înfăţişat într-o postură care nu-l va avantaja. Mai exact, s-a reconstituit o scenă cu puţin înainte de sinuciderea dictatorului. Pe peretele din spatele acestuia se afla o hartă, pe care era figurată poziţia armatelor germane, în pragul înfrângerii totale. Hitler stă pe un scaun, cu figura răvăşită, în faţa dezastrului iminent.  

Asta, spre deosebire de figura de ceră a lui Hitler, reliazată în 1933 şi expusă în muzeul Madam Tussauds din Londra, care îl reprezintă pe Hitler în postură de învingător.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. În ziua deschiderii muzeului din Berlin, al doilea vizitator intrat în muzeu, un bărbat de vreo 40 de ani, s-a repezit şi l-a decapitat pe Hitler cel de ceară, în timp ce striga: "Nu mai vrem război!".

Figura a fost reparată şi repusă la locul ei, de data asta însă într-o cuşcă de sticlă. Alături, un afiş roagă vizitatorii să nu se fotografieze cu personajul.

Incidentul a declanşat noi şi aprinse dezbateri cu privire la oportunitatea expunerii figurii lui Hitler, dar conducerea muzeului şi-a impus opinia: Hitler reprezintă o parte definitivă din istoria Berlinului, care nu poate fi negată, sau ignorată.

Doar că vizitatorii nu pot să atingă, sau să se fotografieze cu personajul, aşa cum o pot face cu restul exponatelor din muzeu. 

Şi uite că, deşi a scăpat judecăţii contemporanilor prin sinucidere, Hitler rămâne condamnat pentru vecie să zacă izolat într-o cuşcă, precum un animal turbat. Ce om şi-ar dori să rămână astfel în memoria posterităţii?

Ciudat e că unii de pe la noi l-ar dori înapoi pe micul nostru dictator împuşcat acum 22 de ani...

Interesant este că şi figura de ceară a lui Hitler de la Londra, datând, cum spuneam, din 1933, atunci când el a devenit cancelarul Germaniei a fost de mai multe ori atacată şi i-au fost provocate stricăciuni, motiv pentru care a fost protejat de un paravan de sticlă (mereu plin de scuipături) timp de 60 de ani, până în 2002, anul în care figura de ceară a lui Osama bin Laden l-a înlocuit pe Hitler drept exponatul cel mai urât din muzeu, conform sondajelor efectuate printre vizitatori.