În cele cinci zile petrecute la Berlin în circuitul pe care mi l-am
organizat singur în 2010, am avut ocazia să vizitez o bună parte din locurile
splendide pe care ni le oferă capitala germană.
Pentru că ar fi foarte multe de spus despre aceste locuri şi pentru că nu am
timpul necesar să vorbesc despre fiecare separat, m-am gândit să fac o listă a
celor mai importante, cu câteva date despre ele, listă care să constituie un
ghid pentru vizitarea Berlinului.
Sunt aşa de multe, încât aproape nici nu ştiu cu ce să încep, aşa că am să
folosesc un criteriu geografic: pur şi simplu, am să le enumăr aşa cum sunt
situate ele de la est la vest. Pentru a uşura înţelegerea, am copiat o hartă
Google şi am marcat pe ea obiectivele despre care voi aminti.
Conform acestei ordini, primele sunt obiectivele din jurul
[b]Alexanderplatz[/b] (1): Friedrichstadt-Palast şi Fernsehturm (2), Rotes
Rathaus (3), Marx-Engels-Forum (4) şi Nikolaiviertel (5), obiective despre care
am scris într-o postare anterioară. Evident, ele sunt situate în ceea ce a fost, între 1949 şi 1990, Berlinul de Est, despărţit între 1961 şi
1989 de Berlinul de Vest prin celebrul Zid al Berlinului.
Marx-Engels-Forum şi Nikolaiviertel se găsesc chiar pe malul drept (estic),
al râului Spree, ce străbate de la est la vest capitala germană. În această
zonă, râul se desparte în două braţe, între care s-a format insula
Spree. Cea mai nordică parte a acesteia este cunoscută sub numele de Museuminsel, Insula
Muzeelor (delimitată cu o linie roşie, pe hartă), înscrisă din 1999 pe lista
patrimoniului mondial UNESCO. Aici se află cea mai importantă comoară culturală
a capitalei germane. De pe malul drept al râului Spree se poate trece pe Insula
Muzeelor pe mai multe poduri. Cel de la vârful nordic al insulei este Monbijoubrücke (6). El a fost reconstruit
şi dat în folosinţă în 2007. În imaginea de pe Google Maps nici nu este
terminat. Spre est este un al doilea pod, dar acesta nu este rutier, ci
feroviar, S-Bahnbrücke an der Museumsinsel (7). Pe aici trece linia dublă a S-bahn (trenul citadin
berlinez), între staţiile Hackescher Markt şi Friedrichstrasse.
Aceasta din urmă este renumită pentru că a reprezentat singurul punct feroviar
de legătură între Berlinul de est şi cel de vest. Pe la mijlocul Insulei
muzeelor, se află Friedrichsbrücke (8), un pod cu
statui, la capătul estic al căruia cândva se afla Bursa, complet distrusă în
timpul războiului. Locul a rămas în ruine până când, în 2002, aici a fost
inaugurat SpreePalais am Dom, o modernă clădire de birouri şi magazine.
Şi podul lui Friedrich a fost distrus în bombardamentele din timpul celui de al
Doilea Război Mondial, a fost refăcut mai întâi în 1981 şi apoi a fost refăcut
exact în forma originară în 2002.
Ultimul pod de pe malul drept al râului Spree către Insula Muzeelor este Liebknechtbrücke (9), situat exact la
capătul sudic al Insulei Muzeelor. Dacă ajungeţi aici, nu rataţi o plimbare pe
4 Spreepromenade,
o promenadă (delimitată cu linie albastră, pe hartă) de-a lungul malului
drept al râului Spree, între Liebknechtbrücke şi Friedrichsbrücke. Această
faleză în două trepte este interesantă din mai multe puncte de vedere. Pe
faleza inferioară, chiar lângă Liebknechtbrücke, se află
care, evident, are ca subiect Germania de est în comunistă.
Nu am vizitat acest muzeu, pentru că era închis şi prima şi a doua oară
când am trecut pe aici, dar nu am regretat prea mult, pentru că nu sunt nici un
nostalgic al vremurilor şi nici masochist.
Plimbarea pe Spreepromenade este însă foarte plăcută, zona fiind plină de
terase, cafenele şi restaurante şi oferă o splendidă privelişte spre Insula
Muzeelor. Pe la jumătate, pe bordura părţii superioare a falezei se găseşte un
grup statuar, intitulat Trei fete şi un băiat (11), operă a sculptorului Wilfried Fitzenreiter. Între 1979 şi 1988 cele patru
sculpturi au decorat fântâna din faţa hotelului Palast, care se afla în acel
loc. Între timp, aici a fost construit şi inaugurat în 2007 un complex modern, CityQuartier DomAquarée, cu un hotel şi un mall, aşa că statuile au fost
amplasate şi ele lângă locul iniţial.
Dar, să trecem pe Insula Muzeului, peste Liebknechtbrücke. În stânga, spre
sud, se întinde un loc gol (deocamdată), acolo unde altădată se afla
Berliner Stadtschloss (12), reşedinţa kaiser-ului.
Peste drum, la nord de acest spaţiu imens se întinde Museum Insel. Imediat
după pod, se ridică semeaţă, la 116 m înălţime,
4 Berliner Dom, Catedrala Berlinului (13).
Clădirea actuală a catedralei datează de la începutul secolului trecut, dar
înaintea ei, aici s-a ridicat o biserică încă de la jumătatea secolului al
XV-lea şi ea a constituit în tot acest timp locul somnului de veci al membrilor
familiei regale, Nu am să insist asupra subiectului, doar câteva lucruri aş vrea să subliniez. În primul rând, dacă tot ajungeţi aici,
în afara catedralei propriu-zise şi a criptei, merită să vizitaţi şi muzeul
istoriei catedralei, aflat la nivelul I, în drum spre plaforma deschisă de pe
cupolă, unde, odată ajunşi, puteţi admira o frumoasă privelişte a centrului
Berlinului.
În faţa catedralei se întinde pe o suprafaţă destul de mare, Lustgarten (14), parcul de agrement ce aparţinea altădată Palatului
Imperial. Acesta este un parc de formă pătrată, care are copaci doar pe
laturile de est şi de vest, în rest este complet gol, acoperit doar cu iarbă şi
având în mijloc o fântână arteziană de concepţie modernă.
La nordul acestui parc se află Granitschale, Scoica de granit, sau Castronul de supă, cum îl alintă berlinezii, o fântână ca un vas imens,
dintr-o singură bucată de granit roşu, având diametrul de aproape 7 m şi
cântărind 70 tone. De aici începe zona în care se află muzeele ce dau numele insulei.
Uneori numită Acropola prusacă, această zonă este înscrisă în totalitatea
ei pe Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial ea fiind un ansamblu de cinci muzee.
Arheologii şi amatorii de antichităţi germani au fost primii care, în secolul
al XIX-lea, au pornit în căutarea comorilor ascunse ale lumii antice. Clădirile
de pe
Museuminsel au suferit mult în timpul celui de al Doilea Război
Mondial şi, apoi, ca urmare a neglijenţei autorităţilor comuniste. Imediat după
reunificare, a fost declanşat un ambiţios proiect de restaurare, care, de
altfel, cuprinde o zonă mult mai largă din centrul Berlinului, proiect ce este
în faza de finalizare. În privinţa muzeelor de pe insulă, scopul final este
acela de a reuni aici o bună parte a comorilor istorice şi artistice ale
oraşului. Cele cinci muzee sunt:
4 Altes Museum, Muzeul Vechi (15),
o clădire în stil neoclasic, cu faţada cu colonadă, aflată pe latura
nordică a Parcului de agrement. Numele i se trage de la faptul că este
cea mai veche clădire dintre cele cinci, fiind construită pe la 1830.
Restaurată după război, clădirea a adăpostit Muzeul de artă contemporană al
RDG. În prezent, muzeul adăposteşte o colecţie integrată de antichităţi.
La nordul Muzeului Vechi se găsesc două clădiri. Cea dinspre est este:
4 Alte Nationalgalerie, Vechea Galerie Naţională (16),
o clădire datând de la 1876 şi redeschisă în 2001, în care se află expuse
picturi şi sculpturi din secolul al XIX-lea, reprezentând diferite
curente:clasic, romantic, impresionist (cu lucrări de Monet, Renoir, Degas, sau
Cézanne), modernist timpuriu. Curtea exterioară a Vechii Galerii
Naţionale este înconjurată de o frumoasă colonadă, refăcută şi ea, pentru că,
după bombardamente rămăseseră doar câteva porţiuni intacte. Din loc în loc,
frumoase statui în stil antic decorează incinta.
La vest de Vechea Galerie Naţională, chiar în spatele Muzeului Vechi, se
află:
4 Neues Museum, Muzeul Nou (17),
care, de la re-deschiderea în 2009, adăposteşte o faimoasă colecţie
egipteană, precum şi cea de preistorie şi
protoistorie,
care se găseau până atunci la à Charlottenburg.
Între Muzeul nou şi braţul vestic al râului Spree, Kupfergraben, care
delimitează la vest Insula Muzeelor, se află în construcţie
4 James Simon-Galerie (18),
clădire ce va constitui recepţia sistemului integrat al muzeelor, atunci
când proiectul va fi finalizat. Acest centru de primire va permite, celor
aproximativ un milion de vizitatori ce vor veni în fiecare an, accesul spre
circuitul principal al muzeelor, sau spre anumite trasee tematice. Termenul de
finalizare a lucrărilor este anul 2015.
Dincolo de Muzeul Nou, mai la nord-vest, se află:
4 Pergamonmuseum, Muzeul Pergamon (19),
adăpostit de o clădire mai nouă, din 1930, în forma literei U, cu
deschiderea spre vest. Spre deosebire de celelalte trei muzee amintite, la care
intrarea se face de pe Insula Muzeelor, intrarea la muzeul Pergamon se face din
strada Am Kupfergraben, de unde, trecând peste un pod peste canalul
Kupfergraben, se ajunge la muzeu. Din punct de vedere arhitectural, clădirea în
sine este mult mai modestă decât cele trei anterioare, dar ceea ce conţine ea
este cu totul deosebit şi constituie motivul pentru care pragul muzeului este
trecut anual de aproximativ 850.000 de vizitatori.
După reorganizarea finală, latura sudică a clădirii va adăposti Muzeul de
Antichităţi din Orientului Apropiat, latura nordică Muzeul de Artă Islamică,
iar latura estică Colecţia de Antichităţi Clasice. La data vizitei noastre,
muzeul era organizat puţin diferit. Astfel, pe laturile nordică şi estică se
afla Colecţia antică greacă şi romană, iar pe latura sudică, la nivelul
inferior se găsea Muzeul de Antichităţi din Orientul Apropiat, iar la nivelul
superior, Muzeul de Artă Islamică. Cele mai impresionante exponate ale muzeului
Pergamon sunt: reconstituiirea altarului templului zeiţei Artemis, din Pergam, vechi oraş antic grec din Asia Mică, poarta Agorei din
Milet, datând din secolul al
II-lea
d.C., poarta zeiţei Iştar, una din cele opt porţi ale Babilonului, datând din secolul
al VI-lea î.C.
În sfârşit, ultimul muzeu, aflat la nord-vestul Muzeului Pergamon şi
separat de acesta prin linia aeriană S-Bahn, este:
4 Bode Museum (20),
adăpostit într-o clădire neobarocă de la începutul secolului al XX-lea,
situată chiar pe promontoriul ce separă cele două braţe ale râului Spree, în
nordul Insulei Muzeelor. Muzeul prezintă o colecţie de sculpturi din perioada
Evului Mediu, până în secolul al XVIII-lea, precum şi o colecţie de artă bizantină.
Nu vreu să mă întind cu discuţiile, descrieri mai detaliate a
muzeelor se găsesc în multe locuri.
Vreau doar să subliniez că, dacă sunteţi amatori de muzee de artă, pentru
vizitarea muzeelor din insulă aveţi nevoie de cel puţin două zile.
Dacă nu vă pasionează în mod deosebit muzeele de artă, nu rataţi totuşi
vizitarea Muzeului Pergamon, cu siguranţă nu veţi regreta. Bineînţeles,
Berliner Dom este, de asemenea, un loc ce merită, cu siguranţă, vizitat.
Pentru că totuşi discuţia s-a lungit destul de mult, am să mă opresc aici
şi am să continui cu partea a doua într-un alt review.
Până atunci, aş vrea să fac o observaţie. Am auzit de câteva ori o
afirmaţie pe care o consider nu numai neadevărată, dar chiar şi periculoasă.
Sunt unii care spun că mari construcţii şi proiecte nu se pot face decât în
societăţi dictatoriale, democraţia neputând duce la bun sfârşit o acţiune de
anvergură mare. Drept exemplu ni se dau „măreţele construcţii” socialiste:
Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Transfăgărăşanul, Casa Poporului, Canalul
Dunăre-Marea Neagră şi, de ce nu, cartierele de blocuri comuniste. În
schimb, se spune, în cei douăzeci de ani de democraţie, nu s-au construit
decât câţiva kilometri amărâţi de autostradă...
Sofismul este totuşi evident şi poate fi demontat foarte uşor, doar cu
câteva contraexemple. Unul dintre cele mai elocvente este cel legat de Berlin.
Insula muzeelor, precum şi alte locuri din apropiere (Alexanderplatz, sau
capătul estic al străzii Unter den Linden), care erau pe teritoriul Berlinului
de Est, comunist, au rămas în mare parte în ruină, aşa cum ajunseseră ele la
sfârşitul războiului, în 1945.
După reunificare, începând cu 1990, Berlinul a dezvoltat şi implementat un
imens plan de reconstrucţie, ale cărui roade se văd deja, iar în următorii ani
el va fi finalizat. Asta se poate vedea atât din cele povestite până acum aici,
cât şi aşa cum veţi avea ocazia să constataţi în partea a doua. Berlinezii au
avut ambiţia să reconstruiască totul aşa cu arăta înainte. Pentru asta au
răscolit arhivele, au căutat planuri, fotografii, au cerut părerea celor în
vârstă şi a specialiştilor ... Şi au reuşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu