Atelierul Brâncuşi, un colţ de Românie în inima Parisului

Atelierul lui Brâncuşi se află în Paris la est de Forum des Halles, venind pe strada Rambuteau, chiar lângă staţia de metrou Rambuteau (linia 11), în arondismentul 4. 

Mai exact, se găseşte chiar în piaţa George Pompidou, unde se găseşte şi oribila clădire ce adăposteşte Centrul Pompidou, sediu, printre altele, al Muzeului Național de Artă Modernă (Musée National d'Art Moderne), unde eu personal nu am remarcat mare lucru de valoare, singurele chestii de reţinut fiind cele pe care le prezint în fotografiile ataşate. 

Atelierul Brâncuşi are un program de vizitare mai ciudat: între orele 14-18, cu excepţia zilelor de marţi şi 1 Mai, când este închis. Intrarea este liberă. 

Am găsit un text care mi-a plăcut mult, drept pentru care l-am tradus şi îl prezint aici. 

Textul este tradus şi adaptat din franceză de pe saitul Trivago de unde, între timp, a fost șters: Sculptorul român Constantin Brâncuşi a făcut, cum spune legenda, drumul de la Bucuresti la Paris, pe jos, şi a găsit, probabil, că o astfel de călătorie nu merita a fi făcută şi în sens invers, astfel încât el a fost unul dintre mulţii artişti care, veniţi să studieze Paris, şi-au încheiat viaţa lor acolo. A murit în 1957, la mai mult de o jumătate de secol după sosirea sa. 

Artistul a fost recunoscător ţării sale de adopţie, lăsând statului francez conţinutul atelierului său, cu condiţia ca acesta să fie menţinut ca atare, o dorinţă care a putut fi atinsă prin instalarea în curtea Beaubourg a atelierului Brâncuşi, unde lucrările au fost puse cu grijă înapoi aşa cum au fost (atelierul se afla într-o clădire care a fost demolată, n. tr.). 

Această clădire modestă, aproape dispare în umbra edificiului gigantic al lui Piano şi Rogers (Centrul Pompidou, n. tr.), dar merită vizitată, mai ales că intrarea este liberă. 

Atelierul Brâncuşi este, de fapt, un "scrin". 

Clădirea este modernă şi simplă şi este aproape invizibilă la marginea pieţei Beaubourg (actualmente Piaţa Georges Pompidou, n. tr.) atât de animate, nu atrage deloc atenţia şi nici mulţi vizitatori. În timp ce o mulţime de oameni se înghesuie să meargă la Muzeul Naţional de Artă Modernă, doar o mână de curioşi vin să vadă această anexă insolită din Beaubourg. 

Clădirea este de fapt o cochilie, care îţi permite să te învârţi în jurul celor patru camere reconstituite ale atelierului, văzând conţinutul acestora prin ferestrele mari, care au înlocuit pereţii exteriori, vizitatorul având astfel o imagine de ansamblu a atelierului, fiind foarte aproape de anumite lucrări şi la doar câţiva metri mai departe de altele. 

El poate regreta, în mod evident, că nu poate să intre în atelierul în sine, dar densitatea de lucrări, până la treizeci într-o cameră, şi fragilitatea multora dintre ele (există multe mulaje), fac această precauţie foarte legitimă. 

Primele două camere sunt cele mai bogate. 

Aceste două camere, luminate de o fereastră mare ca în studioul oricărui mare artist, sunt invadate de lucrări de Brâncuşi, inclusiv cele mai spectaculoase. Există o mulţime de Le grand coq (Cocoşul mare, n. tr.), în care pasărea este redusă la o serie de trepte, simbolizând creasta şi mai multe Oiseau dans l'espace (Pasăre în spaţiu, n. tr.), pasărea reducându-se la o formă geometrică evocând o aripă de avion, un pic cam ternă în versiunile în ipsos, dar superbă în versiunea sa în bronz aurit. 

Portretele variază de la foarte figurativul Cap de copil adormit (1908), o lucrare de tinereţe de un clasicism care ar face dificilă atribuirea lui Brâncuşi fără context, la aproape abstracta Principesa X, redusă la două sfere, simbolizând sânii si o formă lansată, simbolizând gâtul şi capul, forme în care un spirit deplasat ar putea vedea cu uşurinţă un sex masculin şi cele două accesorii inseparabile, trecând pe la stilizata Domnişoară Pogany, unde tânara este redusă la trăsăturile esenţiale, exact cât trebuie pentru a recunoaşte o femeie a vremii, un minimalism eficient atât de caracteristic al sculptorului. 

Proiectul pentru fântâna lui Narcis (1910-13) este foarte reprezentativ pentru această linie, se vede o formă aplecându-se, congelată în ipsos cum au fost locuitorii din Pompei surprinşi de moarte, şi se recunoaşte uşor atitudinea celui în onoarea căruia s-a inventat termenul "narcisism", în timp ce Le baiser (Sărutul, n. tr.) (1923-25) uneşte într-un singur bloc de calcar capetele celor doi îndrăgostiţi, care sunt unul, buze şi capete, statuia este simplă şi frumoasă, simbol mişcător al uniunii perfecte a două fiinţe. 

Soclurile sunt ele însele opere de artă, lemn sculptat, şi ilustrând gândirea artistului, care considera soclul ca parte integrantă a operei sale, într-un demers care prefigurează o întreagă reflecţie pe care au avut-o mulţi artişti din secolul al XX-lea, desacralizând statuia prin plasarea pe sol sau integrând-o în peretele unui muzeu. Prezentarea de ansamblu este cea dorită de Brâncuşi, ceea ce face din acest atelier un fel de meta-operă, o anticipare a instalaţiilor care au făcut furori în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, un alt atelier de artist dispărut, croatul Ivan Mestrovic, fiind de altfel prezentat, de asemenea, ca o operă, în cea mai importantă manifestare de artă contemporană, prestigioasa Documenta 11 în Kassel, în 2002, ca un ecou îndepărtat al unei idei care era aceea a lui Brancusi în 1957. 

Celelalte două camere sunt mult mai utilitare. 

Atelierul 3 este locul unde lucra, prin urmare se văd multe instrumente şi lucrări neterminate, o nicovală a fost spartă de violenţa loviturilor de ciocan aplicate, un mare disc de piatră este soclul pe care artistul plasa lucrările sale monumentale înainte de a le prelucra cu instrumente agăţate cu un sistem de scripeţi şi lanţuri, acesta fiind un fel de detaliu din care ne dăm seama că sculptura este o muncă fizică, mai ales pentru lucrări de mari dimensiuni. 

Atelierul 4 este o rezervă, unde există alte versiuni de lucrări majore deja văzute în primele două camere şi de asemenea o statuie monumentală din lemn, evident africanizantă, amintind că Brâncuşi a fost, ca şi Picasso, impresionat de descoperirea artelor care nu erau încă numite "primare" la începutul secolului al XX-lea şi care i-au dat, fără îndoială calea stilizării, pe care a împins-o apoi până la limita logicii şi a abstractizării. 

Atelierul Brâncuşi merită să fie vizitat. 

Arhitectul genovez Renzo Piano a construit la reconstituire un "scrin" discret, dar elegant, aşa cum a gândit el atelierul lui Constantin Brâncuşi, vizitatorii putând astfel să se învârtă în jurul celor patru piese pline de lucrări şi să aprecieze dispunerea spaţială dorită de sculptorul român. 

Lucrările prezentate sunt în majoritate mulaje, versiuni mai puţin flatante ca cele de bronz aurit, dar ele reprezintă un eşantion foarte semnificativ din producţia artistului şi ne oferă o bună imagine de ansamblu a operei sale de la începutul figurativ până la abstractizare, trecând prin capodoperele sale cu curbe stilizate.

Pentru vizitarea Atelierului Brâncuşi: 

- parvis de Beaubourg (Piaţa Georges Pompidou) 

- Metro Rambuteau (linia 11) sau Les Halles (liniile 4,14, RER A, B, D), sau Hôtel de Ville (linia 1) 

- bus; 21,29,38,47,58,69,70,72,74,75,76,81,85,96 

- zilnic, în afară de marţi: 14:00 - 18:00

- intrarea gratuită

Oribila clădire a Centrului Pompidou, unde se găseşte, printre altele şi Muzeul Naţional de Artă Modernă

Pictură din Muzeul naţional de Artă Modernă

Menage a trois, sculptură din Muzeul Naţional de artă Modernă

 Vedere de pe Centre Pompidou, unde se urcă pe scările din tuburile care se văd pe exteriorul clădirii, din fotografia anterioară. În prim plan se vede biserica Saint-Merri şi, mai departe, turnurile de la Notre Dame. Între clădirea Centrului Pompidou, de unde este făcută fotografia şi biserica Saint-Merri se află fântâna Stravinski, a cărei frumuseţe contrastează evident cu urâţenia Centrului Pompidou

Vedere din Centrul Pompidou spre nord, către Basilique du Sacré Coeur, din Montmartre

Intrarea în micuţa clădire de pe strada Rambuteau, din colţul Centrului Pompidou, care adăposteşte Atelierul lui Brâncuşi

 Foca de la intrarea în muzeul atelier

 În dreapta, Coloana fără sfârşit şi imediat mai la stânga, în centrul imaginii, Pasărea în văzduh

O vedere de ansamblu. În stânga, în prim-plan, Cap de femeie, chiar în mijloc, Vrăjitoarea, iar în colţ, Marii cocoşi. La dreapta, la perete, unde este şi un tablou, se disting Tors de adolescent, Sărutul şi Muză adormită.

Vedere de ansamblu

  O imagine în care se evidenţiază în fundal Foca şi două variante de Pasărea în văzduh. Se remarcă, de asemenea, diferitele socluri, ele în sine opere de artă.

 Vedere de ansamblu, cu Marii cocoşi în fundal

 Imagine de ansamblu. Pe fotoliul din lemn, Începutul lumii.

O altă imagine de ansamblu a atelierului, în care, în fundal, aurită, se vede Principesa X

Detaliu din atelier, în care se văd două variante de Începutul lumii, una aurită, cealaltă metalică, Principesa X şi, la dreapta, mai multe variante la Domnisoara Pogany.

Leda. În mitologia greacă a fost o fată sedusă de Zeus, care pentru aceasta s-a transformat în lebădă.