Zagreb, oraşul albastru

Da, plava grad, oraşul albastru, aşa le place locuitorilor Zagrebului să-şi "alinte" oraşul. Pentru că albastrul este culoarea oraşului. Albastrul este pe emblema oraşului, albastre sunt tramvaiele, autobuzele şi funicularul, albastre sunt şi apele râului Sava, ce străbate oraşul, albastrul este şi culoarea celui mai titrat club de fotbal croat, Dinamo Zagreb.

Cum drumul nostru spre Poreč de la sfârşitul lui august 2010, trecea şi pe lângă capitala croată, nu puteam rata ocazia unei vizite în acest frumos oraş. Aşa că am plecat cu o zi mai devreme, zi pe care am destinat-o vizitării oraşului albastru. Ziua a fost de fapt o după-amiază şi dimineaţa ce i-a urmat.

Imediat ce am ajuns la hotelul Zagreb, am luat o hartă de la recepţie şi am pornit spre centru. La indicaţiile recepţionistei, am plecat cu maşina.

Dacă vreţi să faceţi acelaşi lucru, trebuie să aveţi mare grijă unde şi cum vă lăsaţi autoturismul, pentru că, la fel ca în orice altă ţară civilizată şi în Zagreb parcarea este foarte bine reglementată. Sunt multe locuri de parcare (chiar şi câteva parcări subterane), dar aveţi grijă să parcaţi numai în locurile permise, marcate foarte clar, altfel riscaţi să vi se ridice maşina şi ştiţi ce înseamnă asta. Apoi, după ce aţi găsit un astfel de loc de parcare, trebuie să puneţi la loc vizibil, pe bordul maşinii, un tichet pe care îl puteţi cumpăra de la orice chioşc de ziare, valabil o oră, sau două, pe care trebuie să bifaţi anul, ziua, luna, ora şi minutul de la care începe valabilitatea tichetului. Şi să nu vă gândiţi să puneţi, să zicem, o jumătate de oră în plus, pentru că în acest tip aveţi toate şansele ca nişte tineri, purtând ecusonul primăriei, să treacă şi să observe acest lucru, pentru că patrulează mereu. Sancţiunea este, de asemenea, ridicarea maşinii, sau, pentru localnici, o amendă.
Eu am plătit pentru o oră de parcare în centru (mai la periferie este mai ieftin) 12 kune, aproximativ 7 lei, cam mult, e drept, dar, vorba aia: dai un ban, dar stai în faţă. La noi, în Piteşti e doar 1 leu ora de parcare şi nici pe ăla unii, destul de mulţi, nu se-ndură să-l dea.

Banca Naţională a Croaţiei, din capătul străzii Jurišičeva

Strada Jurišičeva, o stradă pietonală, pe care totuşi circulă şi tramvaiul

Ei bine, am parcat maşina pe strada Jurišičeva, în apropierea pieţei Hrvatskih Velikana (pentru că aici sunt câteva bănci şi trebuia să scot bani de la un bancomat) şi am pornit spre primul obiectiv şi cel mai important din Zagreb: piaţa principală a oraşului, piaţa Ban Josip Jelačić, numită aşa după un conte croat, din secolul al XIX-lea. Cândva piaţă de mărfuri, acum ea este locul de întâlnire al tinerilor, dar şi al celor mai în vârstă şi loc de desfăşurare a unor manifestări culturale şi sportive, dintre care cea mai importantă este Festivalul Internaţional de Folclor, care are loc în fiecare vară.

Piaţa Ban Josip Jelačić. În faţă, sub nivelul pieţei, fântâna Mandusevac

În mijlocul pieţei, se înalţă semeaţă statuia ecvestră a banului Josip Jelačić, amplasată aici în 1886. Într-o noapte din 1947, statuia a fost înlocuită cu cea a lui Marx şi Engels, iar piaţa a căpătat un nou nume, Piaţa Republicii. După proclamarea statului independent Croaţia, în 1991, piaţa a revenit la vechiul nume şi statuia banului  Josip Jelačić a fost restaurată şi repusă în drepturi.

Statuia ecvestră a banului Josip Jelačić

Alături se află o fântână, Mandusevac, despre care există şi o legendă, care îi explică numele, dar şi pe cel al oraşului.

Se spune că un prinţ se întorcea de la luptă, obosit şi însetat (dar, bineînţeles, victorios). Trecând pe lângă izvorul care se afla pe locul unde acum este fântâna Mandusevac, a văzut alături o fată, pe nume Manda, căreia i-a cerut puţină apă. Aceasta i-a dat să bea dintr-un polonic, zagrabiti în limba croată. De atunci, fântâna se cheamă Mandusevac (de la Manda) şi oraşul, Zagreb (de la  de la zagrabiti). E doar o legendă, dar e simpatică, nu?

Fântâna Mandusevac, din piaţa Ban Josip Jelačić

Strada Ilica formează latura de sud a pieţei şi în colţul de sud-est al acesteia se află şi Centrul de Informaţii Turistice, unde vă puteţi informa asupra obiectivelor turistice de vizitat în Zagreb, sau asupra posibilităţilor de cazare şi din faţa căruia puteţi lua un trenuleţ (evident, albastru), cu care să faceţi turul oraşului.

În faţa Centrului de Informaţii Turistice, trenuleţul care face 
turul oraşului este albastru, ca şi tramvaiul din spatele lui.

Piaţa Ban Josip Jelačić se află la baza celor două dealuri, Gradeč şi Kaptol, despărţite de faimoasa stradă Tkalčićeva, care  porneşte spre nord din colţul de nord-vest al pieţei şi pe care se află numeroase cafenele, pe terasele în cascadă, precum şi centrul comercial Cascade. Cândva, acum vreo câteva sute de ani, pe locul unde se află acum strada Tkalčićeva curgea un pârâu, Medveščak, care separa cele două aşezări (se pare celtice, la origine), până când acestea s-au unit şi au format oraşul Zagreb. De fapt, pârâul curge şi acum, dar pe sub stradă şi se varsă în Sava.

Pe cele două dealuri se află Oraşul de Sus, Gornji Grad, cu aer de Ev Mediu, cu străzi pietruite şi case vechi.

Cum se lăsa seara, pentru moment ne-am mulţumit cu plimbarea pe dealul Kaptol.

Vedere pe strada Bakačeva, spre Catedrala Adormirea Maicii Domnului

Din piaţa Ban Josip Jelačić am urcat pe strada Bakačeva şi, după ce am intrat în câteva magazine de suveniruri (mai erau şi câteva restaurante care ne făceau cu ochiul), am ajuns într-un scuar, pe a cărei latură estică se înalţă impunătoare, Katedrala Marijia Uznesenja.

Catedrala Adormirea Maicii Domnului

În mijlocul scuarului se află o fântână, cu o coloană, având în vârf statuia Fecioarei, ridicată, pe la 1873, în semn de mulţumire, pentru că Zagrebul scăpase de ciumă.

Coloana având în vârf statuia Fecioarei

După distrugerea suferită într-un cutremur de la sfârşitul secolului al XIX-lea, catedrala, datând încă din secolul al XII-lea, a fost reconstruită în forma actuală în stil neo-gotic, cu două turnuri înalte de 105 m. Palatul episcopal de alături adăposteşte o importantă colecţie de obiecte bisericeşti şi de artă.

Katedrala Marijia Uznesenja

Katedrala Marijia Uznesenja. Vedere din spate

Am încheiat seara pe o terasă, unde am încercat ceva tradiţional, štrukle, care este un fel de plăcintă, doar că e fiartă şi apoi prăjită cu pesmet şi umplută cu diverse, astfel că poate fi sărată, sau dulce şi poate fi servită ca aperitiv, fel principal, sau desert. Mie nu-mi place plăcinta cu carne aşa că am luat cu brânză. E ca un fel de ştrudel, numai că era mai mare şi, parcă, mai bună.

Ne-am întors la hotel, dar a doua zi, duminică dimineaţă, am reluat plimbarea prin Zagreb. Cum în Gornji Grad nu prea sunt locuri de parcare (este totuşi o parcare subterană), am lăsat maşina într-o parcare din faţa Teatrului Naţional şi am pornit pe jos.

Teatrul Naţional, având în faţă statuia Zdenac života

Am trecut pe strada Nikola Tesla, unde se află şi statuia marelui inventator pe care şi-l revendică patru naţii: sârbii, pentru că, spun ei, era sârb, tatăl fiind preot ortodox, croaţii, pentru că s-a născut în satul Smiljan, din Croaţia de azi, românii, pentru că ar fi fost de origine istro-română şi americanii, pentru că mai mult de jumătate din viaţă şi-a petecut-o în Statele Unite, unde a şi căpătat cetăţenia, în 1891.

Statuia lui Nikola Tesla, de pe strada cu acelaşi nume

De aici intrăm pe o stradă cu terase şi restaurante, care ne duce în Trg Petra Preradovića (trg înseamnă în croată piaţă). Aici se află Srpska pravoslavna crkva (Biserica ortodoxă sârbă), o frumoasă biserică, cu hramul Sf. Petru, pe care merită să o vedeţi când ajungeţi la Zagreb.

Biserica ortodoxă sârbă

Biserica ortodoxă sârbă. Interior

Ieşim pe Ilica şi, perpendicular pe ea, intrăm pe o străduţă scurtă, Tomićeva, la capătul căreia se află cel mai scurt funicular din Europa, Zagrebačka uspinjača.

Zagrebačka uspinjača

Pe lângă funicular, pentru nesedentari, sunt şi scări

De o parte şi de alta sunt scări, care duc şi ele pe Strossmayerovo šetalište, Promenada Strossmayer, de unde avem o frumoasă privelişte a Zagrebului.

Vedere de pe Promenada Strossmayer spre Zagreb

Aici se află şi Turnul Lotrščak, un turn medieval, de unde, în fiecare zi, la amiază, se trage o lovitură de tun, în amintirea generozităţii regelui ungur Bela al IV-lea, care, pe la mijlocul seolului al XIII-lea, fugind de tătari, a găsit adăpost în Zagreb, drept pentru care a oferit oraşului statutul de oraş regal liber.

Turnul Lotrščak

Dincolo de turn se intră într-o piaţetă, Katarinin Trg, în estul căreia se află Crkva sv. Katarine, Biserica Sf. Ecaterina, o frumoasă biserică în stil baroc.

Katarinin Trg şi Crkva sv. Katarine

Din Katarinin Trg, urcăm mai departe, pe strada Ćirilometodska.

Strada Ćirilometodska şi biserica sf. Ciril şi Metodiu

Pe dreapta se află palača Keglević. Simon Keglević a fost un căpitan al lui Matei Corvin, scutit de acesta de a plăti taxe, pentru faptele de arme. Clădirea aparţine acum Universităţii din Zagreb. Pe stânga străzii se află biserica sfinţii Ciril şi Metodiu, Muzeul Croat de Artă Naivă şi Stara Vijećnica, vechea primărie.

Muzeul croat de artă naivă

 La capătul străzii, se intră în Trg Svetog Marka, piaţa Sf. Marcu, în mijlocul căreia se află o frumoasă biserică, Crkva Sv. Marka, construită în stil gotic târziu, dar ale cărei origini datează dinainte de secolul al XIII-lea. Interesant la această biserică este faptul că pe partea sudică a acoperişului de ţiglă emailată sunt reprezentate stema Zagrebului (în dreapta) şi cea a Regatului Unit al Croaţiei, Slavoniei şi Dalmaţiei (în stânga).

Biserica Sf. Marcu, din piaţa cu acelaşi nume

Turla bisericii Sf. Marcu

Pe latura de est a pieţei se află sediul Parlamentului croat, iar pe latura de vest sediul guvernului.

Sediul guvenului croat

Sediul parlamentului croat

...

Am revenit în Donji Grad, Oraşul de Jos, în faţa Teatrului Naţional, din Trg Maršala Tita, Piaţa Mareşal Tito. În faţa teatrului se află două statui: Sfântul Gheorge ucigând balaurul şi Zdenac života, în traducere liberă, Bunătatea vieţii, iar peste stradă,  Facultatea de Drept, a Universităţii din Zagreb (Sveučilište u Zagrebu).

La sud de Teatrul Naţional se află Trg Mažuranića, apoi Trg Marka Marulića, unde se găsesc Facultatea de Inginerie Chimică şi Tehnologie şi Arhivele Statului. Pe partea cealaltă a străzii Antun Mihanović, ce trece pe lângă Arhivele Statului, se află Botanicki Vrt, Grădina Botanică, pe care, din lipsă de timp, nu am mai văzut-o decât în trecere.

De aici, pe aceeaşi stradă Antun Mihanović, dincolo de Grădina Botanică, se ajunge, trecând pe lângă hotelul Regent Esplanade, în piaţa Ante Starčević, unde se găseşte un centru comercial subteran.

Hotelul Regent Esplanade şi scuarul Ante Starčević

În continuare intrăm în Trg Kralja Tomislava, piaţa Regele Tomislav, unde se găseşte a doua statuie ecvestră celebră a Zagrebului, statuia regelui Tomislav.

Statuia ecvestră a regelui Tomislav

Peste drum se află Glavni Kolodvor, Gara Centrală, o frumoasă clădire, în care domneşte o curăţenie desăvârşită.

Glavni Kolodvor, adică Gara Centrală

Piaţa Regele Tomislav este de fapt un parc frumos, în partea de nord a căruia se găseşte Umjetnički paviljon, Galeria de Artă.

Galeria de Artă

La nordul piaţei Regele Tomislav se află scuarul Strossmayer, un alt parc, cu statuia episcopului Strossmayer,, fondatorul academiei şi în nordul căruia admirăm sediul Academiei Croate de Ştiinţe şi Arte, Hrvatska akademija znanosti i umjetnosti.

Statuia episcopului Strossmayer

Academia Croată de Ştiinţe şi Arte

Şi mai la nord, peste strada Andrije Hebranga, se află un alt frumos parc, Zrinjevac, în scuarul Nikola Šubić Zrinski, unde se organizează diferite concerte.

Parcul Zrinjevac, vedere dinspre sud

Când am trecut noi unul tocmai era în pregătire.

Pavilionul din parcul Zrinjevac

Pe latura de nord a parcului se găseşte Meteoroloski stup, Coloana meteorologică, o mică staţie meteorologică, de fora unei cooane cu secţiune pătrată, având pe fiecare din cele patru laturi câte un instrument meteorologic şi date privind vremea în Zagreb: un termometru, un higrometru, un barometru şi un înregistrator combinat al variaţiei în timp a presiunii, temperaturii şi umidităţii. Deşi datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, instrumentele funcţionează foarte bine şi în prezent.

Meteoroloski stup

În jurul parcului se află clădiri foarte frumoase, care adăpostesc Curtea Supremă, Ministerul Afacerilor Externe şi câteva ambasade.

Clădirea Curţii Supreme

Toate aceste parcuri scuaruri şi pieţe, pe care le-am parcurs şi descris pe scurt aici, sunt aşezate în forma literei U, sau a unei potcoave, alcătuind aşa-numita Lenucijeva potkova, potcoava Lenuci, din Oraşul de Jos.

Aici s-a încheiat vizita noastră în Zagreb, fără a mai avea timp să trecem şi prin Novi Zagreb. Oricum, am văzut foarte multe, iar impresia pe care ne-a lăsat-o Oraşul albastru a fost una a unui oraş foarte frumos, foarte curat şi foarte civilizat, cu numeroase obiective turistice, un oraş ce merită vizitat.

Arena Zagreb

Granada. Nu doar Alhambra

Când spui Granada, automat spui şi Alhambra, sau cel puţin aşa este în cazul meu, pentru că aşa am învăţat la şcoală la istorie. Dar Granada nu înseamnă doar Alhambra. Fără a diminua cu nimic importanţa acesteia, trebuie să subliniez faptul că Granada are mult mai multe lucruri de arătat.

Dar când spui Granada, fără să vrei, te duci cu gândul şi la grenadă. Ce legătură au însă cele două cuvinte? Ei bine, au, pentru că atât numele oraşului, cât şi ce al proiectilului vin de la numele fructului unui arbore numit în latină Punica granatum. Fructul se numeşte în franceză grenade, în spaniolă granada şi în română rodie.

La Granada am ajuns în a treia excursie din sejurul din februarie de la Torremolinos. Excursia a fost făcută cu aceeaşi firmă locală din Torremolinos, VDT şi a costat 69 € de persoană (79 €, cu prânzul inclus).

Deşi este cea mai scumpă excursie de o zi dintre toate excursiile organizate de această firmă (până şi la Tanger, cu prânzul inclus excursia costa doar 70 €), ea este cea mai solicitată dintre toate. A fost singura excursie în care autocarul s-a umplut complet. De altfel, odată cu autocarul nostru, de la aceeaşi firmă au mai plecat cel puţin încă trei. Gândiţi-vă cum este în plin sezon turistic!

Am plecat din Torremolinos la ora 8:20 şi, după mai puţin de 150 km, am ajuns la Granada. Pe tot pacursul, ghidul Owen, poliglot şi el (vorbea în engleză, germană, franceză şi italiană), ca şi ceilalţi ghizi pe care i-am avut, ne-a povestit o mulţime de lucruri mărunte, dar interesante, despre locurile prin care treceam. Prima parte a traseului, cam 40 km, o cunoşteam deja de la cele două excursii anterioare, la Sevilla şi la Cordoba, este vorba de Autovía de Málaga, A-45, construită în 1992. Admirăm ordinea plantaţiilor de avocado şi migdalii în floare de pe pantele abrupte de la marginea drumului şi trecem din nou pe lângă Casabermeja, unde vedem din goana autocarului o parte din celebrul cimitir, datând din vremea Inchiziţiei, despre care ghidul ne spune că a fost declarat monument cu valoare istorică şi artistică pentru pietrele funerare care se află aici. Înainte cu vreo 10 km de Antequera ajungem în punctul cel mai înalt al autostrăzii, Las Pedrizas (850 m), după care părăsim A-45 şi intrăm pe Autovía A-92M, o "bretea" care face legătura cu  Autovía A-92, care vine de la Sevilla. Cerul este perfect senin şi de-o parte şi de alta a drumului plantaţiile de măslini alternează cu cele de floarea soarelui, cereale şi, din când în când, păduri de stejari. Chiar şi aceştia sunt de folos, pe lângă folosul general al unei păduri, pentru că ghindele sunt culese şi folosite ca hrană pentru taurii coridelor, dar şi pentru porci, celebrul jambon pata negra fiind obţinut după ce porcii au fost hrăniţi numai cu ghindă, cel puţin în ultimele şase luni de viaţă. Cel mai scump jambon este obţinut din porcul iberic, hrănit numai cu ghindă. În toate localurile, astfel de jamboane atârnă deasupra barului şi ele se recunosc după unghiile negre. În continuare, trecem prin regiuni agricole, unde se cultivă tot felul de legume, fructe şi cereale. Peisajul rustic este la un moment dat întrerupt de un câmp de centrale eoliene. Şi uite-aşa, ascultând poveştile lui Owen şi privind pe fereastra autocarului, nici nu ne dăm seama cum a trecut timpul şi iată-ne în apropiere de Granada, unde ieşim de pe A-92 şi intrăm pe o altă "bretea", Autovía A-92G, de pe care trecem pe Autovía de Sierra Nevada A-44,  care vine de la Jaen, trece pe lângă Granada şi coboară la Mediterana, spre Motril. Pe A-4 nu mergem prea mult, pentru că la un moment dat ieşim pe Calle de Eudoxia Piriz, pe care pătrundem în Granada. Trecem pe lângă Centro Cultural Caja Granada Memoria de Andalucía, un centru cultural polivalent

Centro Cultural Caja Granada Memoria de Andalucía

 şi, imediat apoi, pe lângă Parque de las Ciencias unde, din goana autocarului, abia avem timp să vedem cele două furnici uriaşe care "urcă" pe Torre de Observación, turnul din care, ne spune ghidul, se poate vedea o frumoasă panoramă a oraşului.

Parque de las Ciencias

Din păcate, Parcul Ştiinţelor nu este inclus în programul vizitei, ceea ce este de altfel firesc, întrucât, pentru a-l vizita, e nevoie de o zi întreagă. Dacă ajungeţi la Granada şi aveţi ceva mai mult timp, treceţi şi pe aici, mai ales dacă sunteţi cu copiii, sau pentru copiii din voi. Eu doar văzându-l din autocar şi vizitând site-ul, mi-am propus să trec pe aici când voi ajunge din nou la Granada.

Palacio de Congresos y Exposiciones

De la Parcul Ştiinţelor intrăm pe Avenida de Fernandos de los Rios şi continuăm pe Paseo del Violon, trecem pe sub (la propriu, pentru că strada trece pe sub construcţie) Palacio de Congresos y Exposiciones şi ne oprim la capătul acestei străzi, la Puente Blanco, peste râul Genil. Aici este un loc destinat autocarelor cu turişti, unde acestea pot staţiona pentru scurt timp pentru a debarca, sau îmbarca turiştii, aşa cum am văzut că se procedează şi în vizitele la Sevilla şi Cordoba.

Coborâm din autocar în soarele blând al dimineţii, sub un cer incredibil de senin, al cărui albastru contrastează puternic cu albul zăpezilor de pe Sierra Nevada, masivul muntos la poalele căruia, la o altitudine de peste 700 m, se află Granada.

Chiar dacă nu se compară cu omonimul său american, masivul înzăpezit spaniol deţine totuşi cîteva recorduri: cel mai înalt (aproape 3500 m) masiv muntos spaniol, cea mai sudică staţiune de schi din Europa, dar şi staţiunea aflată la cea mai mare altitudine (peste 3000 m) din Europa.

Ştiţi care este staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine din Europa? ne întreabă ghidul Owen. Vă gândiţi la vreo staţiune din Elveţia? Poate Austria, sau Franţa? Ei bine, nu! Staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine este aici, în Sierra Nevada! şi în vorbele sale se simte mândria.

La sosirea acasă am vrut să verific afirmaţia ghidului şi am căutat pe internet. Site-ul answers.com, ca şi altele, dă ca răspuns staţiunea Val Thorens, din Savoia franceză, aflată la o altitudine de 2300 m. Surpriza însă a venit tot de pe acest site, care oferă şi o listă a resorturilor de schi europene. La Sierra Nevada Ski Station, se scrie că altitudinea minimă este 2100 m şi cea maximă 3300 m, cu o lungime totală a pistei de 100,5 km! Mai exact, la baza pistei se află satul şi staţiunea Pradollano, cu altitudinea între 2100 şi 2400 m, iar la mijlocul pistei se află staţia Borreguiles, la 2675 m. În ce priveşte Val Thorens, deşi bibliografia citată o dă ca staţiunea de schi la cea mai mare altitudine, datele acesteia sunt: altitudine minimă: 1850 m, altitudine maximă: 3220 m. Deci, Owen a avut dreptate. Dacă vă place să schiaţi şi vreţi s-o faceţi plecând de cât mai de sus, atunci mergeţi în Sierra Nevada. Coborâre plăcută!

Dar să revenim la altitudini mai mici, că s-ar putea să ameţim.

Cum spuneam, autocarul ne-a debarcat lângă Puente Blanco, ce traversează râul Genil, râu pe care l-am traversat şi noi, dar nu pe acest pod, care este unul destinat traficului auto, ci pe cel de alături, pietonal, Puente Romano, numit aşa impropriu, pentru că el datează din perioada maură. Oricum însă, este cel mai vechi pod din Granada.

Río Genil, văzut de pe Puente Romano

La ieşirea de pe pod, intrăm într-un frumos părculeţ de pe malul râului Genil, Paseo del Salón, unde se află Biblioteca Municipală şi o frumoasă fântână arteziană, Fuente de las Granadas.

Paseo del Salón

Biblioteca Municipal

Fuente de las Granadas

De aici, începe Carrera del Genil, o stradă lungă de vreo 500 m, între ale cărei benzi de trafic auto se găseşte o bandă pietonală largă, cu două rânduri de arbori.

Carrera del Genil (de la Virgen)

Strada este foarte frumoasă şi aici se găsesc şi câteva puncte de interes. Îndreptându-ne spre centru, pe partea stângă, după hotelul Dauro, se găseşte Basilica de la Virgen de las Angustias, iar apoi El Corte Inglés, un hipermarket al unuia dintre cele mai importante lanţuri din Spania şi singurul cu capital majoritar spaniol (chiar dacă se numeşte Curtea engleză). Hipermarketul este imens, se întinde de-a lungul străzii pe 100 m, are şi un cinematograf şi Owen exact aici ne-a adus, pentru o pauză de 15 minute. Ne oferă două variante: fie intrăm în hipermarket, fie vizităm biserica de alături, cea mai decorată biserică din Granada. Noi am ales această a doua variantă şi nu am regretat. Când am intrat în biserica ce poartă numele patroanei oraşului, slujba era pe terminate, aşa că, după câteva minute, am putut să ne mişcăm liber şi să facem fotografii. Şi i-am dat dreptate ghidului, decoraţiile interioare ale bisericii sunt impresionante.

Basilica de la Virgen de las Angustias

Basilica de la Virgen de las Angustias. Altarul

Basilica de la Virgen de las Angustias. Vedere interioară spre orgă

Peste un sfert de oră refacem grupul şi pornim în turul pietonal prin centrul Granadei. La capătul străzii, de o parte şi de alta sunt două frumoase clădiri. Cea de pe partea dreaptă, spre est, este Palacio de Bilbataubin, sediul Camerei Deputaţilor şi al Consilului Consultativ al provinciei Andalusia.

Palacio de Bilbataubin

În spatele ei se văd culmile înzăpezite de pe Sierra Nevada, în timp ce aici, jos, oraşul este scăldat în lumina caldă a soarelui ce domină cerul complet senin.

Sierra Nevada văzută pe lângă Palacio de Bilbataubin

Puţin mai departe de Palatul Bilbataubin, o altă frumoasă fântână arteziană îşi trimite jeturile de apă spre cer: Fuente de las Batallas (Fântâna bătăliilor), situată în piaţa triunghiulară ce a împrumutat numele chiar de la fântână.

Fuente de las Batallas

Trecem apoi pe lângă Teatro Municipal Isabel la Católica şi ajungem la Puerta Real, locul unde se întâlnesc mai multe artere de circulaţie importante din Granada. În jur se află câteva clădiri cu arhitectură frumoasă, dintre care se evidenţiază hotelul Victoria.

Puerta Real şi hotel Victoria

De aici, continuăm spre nord-est, pe Calle Reyes Católicos şi, după 100 m, ajungem în Plaza del Carmen, pe dreapta, unde se află Ayuntamiento, Primăria, al cărei frumos sediu este într-o clădire construită în stil maur, cu o frumoasă curte interioară, având în mijloc o fântână.

Plaza del Carmen şi Primăria

Curtea interioară a Primăriei

Pe clădire, chiar deasupra balconului şi ceasului, se află o statuie, inspirată dintr-o pictură, ea fiind instalată pe clădirea Primăriei în timpul fostei administraţii (socialiste). Primarul actual (de dreapta) a propus ca statuia să fie dată jos şi să fie instalată într-o piaţă din oraş. Propunerea a stârnit dezbateri aprinse printre locuitorii Granadei. Statuia ecvestră reprezintă un călăreţ legat la ochi, ţinând în mână o sferă aurită, iar calul, la rândul său, se sprijină cu trei picioare (al patrulea fiind suspendat în aer) pe câte o sferă.  Ghidul ne spune că statuia este numită, neoficial, statuia cu şapte bile: trei sfere aurite şi câte două, personale, ale calului şi călăreţului. Acum, nu ştiu dacă greşeala la numărare îi aparţine ghidului nostru, sau celui care a inventat povestea, pentru că, aşa cum spuneam, sunt patru sfere aurite şi nu doar trei (e drept, una dintre ele este mai puţin vizibilă de la nivelul pieţei), dar, oricum, statuia are opt bile.

Statuia ecvestră cu opt bile, de pe clădirea Primăriei

Dăm o scurtă raită şi prin curtea interioară a Primăriei, fapt ce-mi aduce aminte oarecum de vechea Primărie din Nürnberg, după care, pe Calle de Maria Pineda, ne îndreptăm spre Corral del Carbon.

Calle de Maria Pineda

Apropo de Maria Pineda, aceasta a fost un fel de Ana Ipătescu a Andaluziei, doar că, spre deosebire de echivalentul român, pentru că a refuzat să-şi trădeze prietenii, ea a fost executată în 1831, prin spânzurare cu un dispozitiv special, numit garrote, un dispozitiv folosit pentru execuţii în lumea hispanică. Iată că nu numai francezii se pot lăuda cu invenţii ucigătoare, spaniolii folosind această metodă pentru execuţii până în anii '70, iar Andorra până în 1990! Poetul şi dramaturgul Federico García Lorca, fiu al Granadei, s-a inspirat din povestea tinerei revoluţionare şi a scris o piesă de teatru, intitulată chiar aşa: Mariana Pineda. Interesant este că, la rândul său, a fost executat, în timpul războiului civil, de miliţiile naţionalisto-franchiste.

Cum spuneam, pe Calle de Maria Pineda, de la Primărie, facem câteva zeci de metri şi ajungem la Corral del Carbon, vechea Piaţă de mangal, singura de acest fel conservată în întregime din Peninsula Iberică, în prezent sediul a mai multor organisme culturale andaluze.

Intrarea la Corral del Carbon

Corral del Carbon. Interior

În timp ce Owen, ghidul nostru ne vorbeşte despre Corral del Carbon, un cerşetor se strecoară printre membrii grupului şi-şi spune povestea nenorocirii sale. Nimeni nu-l bagă în seamă, poate şi pentru că nimeni din grup nu prea vorbeşte spaniola. Văzând că nu are succes, se îndepărtează proferând în gura mare înjurături în spaniolă, condimentate cu unele neaoşe, româneşti.

De la Corral de Carbon, traversăm Calle Reyes Católicos şi intrăm în Mercado de la Alcaiceria. Aici a fost în perioada maură piaţa de mătase, în prezent piaţa produselor de artizanat, care păstrează şi azi caracteristicile sukurilor arabe.

Intrarea în Mercado de la Alcaiceria

Mercado de la Alcaiceria

Pe străduţe înguste cât să treacă un om, maxim doi, ajungem în Plaza de las Pasiegas şi ne trezim dintr-odată lângă impunătoarea Catedral de Granada, pe care nici nu o putem cuprinde în întregime cu privirea, pentru că spaţiul cam îngust nu ne permite.

Catedrala, cu turnul neterminat

În stânga, cum intrăm în piaţă dinspre Alcaiceria, se află o clădire mai mică, Curia Eclesiástica, o clădire veche, cu o arhitectură frumoasă şi care adăposteşte, printre altele şi o colecţie de pictură şi de cărţi vechi.

Curia Eclesiástica, din Plaza de las Pasiegas

Curia Eclesiástica. Detaliu

La capătul nord-vestic, piaţa se lărgeşte, astfel că putem admira mai bine frumusețea catedralei, unul dintre cele mai impresionante monumente ale Spaniei renascentiste, a cărei construcţie s-a întins între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea şi îmbină mai multe stiluri.

Catedral de Granada

În timp ce nivelul de bază este în stil gotic, partea superioară este construită în stil renascentist, iar ornamentele sunt executate în stil baroc şi neoclasic. Faţada principală este cea sud-vestică, dinspre Plaza de las Pasiegas, unde se află şi intrarea regală. Pe această latură se găseşte şi turnul-clopotniţă, rămas neterminat, cel de-al doilea proiectat nemaifiind construit niciodată.

Catedral de Granada

După ce Owen ne-a făcut o prezentare a exteriorului catedralei, ne-a dat timp liber, două ore, timp pe care fiecare a putut să-l folosească aşa cum a crezut de cuviinţă. Noi am ales să vizităm catedrala, aşa că am făcut un drum până pe partea opusă, pe latura estică, unde este intrarea pentru vizitatori, ne-am cumpărat bilete (3,50 € de persoană) şi am intrat în catedrală.

Catedral de Granada

Aceasta are cinci nave, delimitate prin şiruri de coloane, juxtapuse peste o rotondă în care se găseşte capela cu altarul principal. În afara acestuia, pe întregul perimetru, cu excepţia laturii corespunzătoare faţadei principale, se găsesc nu mai puţin de 18 alte capele.

Catedral de Granada. Interior

Catedrala. Altarul şi cele două orgi

Culoarea dominantă a interiorului catedralei este albul, ceea ce îi conferă un plus de luminozitate. După turul complet al acesteia, în care am admirat toate aceste capele, care se întrec în frumuseţe, culmea constituind-o capela centrală, am ajuns la locul pe unde intrasem. Vizita nu s-a încheiat însă, pentru că aici este şi intrarea în sacristie, care, ca în multe alte biserici, adăposteşte un muzeu în care sunt expuse obiecte de cult şi picturi cu teme religioase.

În muzeul catedralei

Oarecum presaţi de timp (pentru că programul de vizită are "pauză de masă"), după vizitarea muzeului, ne-am grăbit spre Capilla Real, aflată pe latura sudică a catedralei.

Şi pentru că am amintit de program, la catedrală acesta este următorul:

Martie - August:

Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-20:00

Duminica şi alte sărbători: 16:00-20:00

Septembrie - Februarie:

Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-19:00

Duminica şi alte sărbători: 16:00-19:00

Pentru Capilla Real, programul este asemănător:

Martie - August:

Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30, 16:00-19:30 h

Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30, 15:30-19:30 h

Septembrie - Februarie:

Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30 y 16:00-19:30

Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30 y 15:30-19:30

Capilla Real (Capela Regală) este mai mult decât o simplă capelă, este de fapt o biserică, ea fiind lipită de catedrală, pe latura sudică a acesteia.

Capilla Real

Intrarea este separată, iar pentru vizitare se plăteşte acelaşi preţ: 3,50 € de persoană. Spre deosebire de catedrală, unde fotografiatul este interzis doar în muzeu, aici, fotografiatul este interzis peste tot. Ce e drept, nimeni nu stă să te urmărească şi nici nu sunt montate camere de supraveghere.

Capilla Real a fost construită ca un mausoleu pentru înmormântarea regilor catolici, Isabel de Castilla şi Fernando de Aragon şi a urmaşilor lor la tronul Spaniei. Tot aici sunt înmormântaţi regina Juana I de Castilla (Juana la Loca - Ioana Nebuna) şi soţul ei, Felipe de Habsburgo (Felipe el Hermoso - Flip cel Frumos).

Construcţia a început în 1505 şi s-a finalizat în 1517. Importanţa sa a scăzut atunci când Felipe II a decis ca locul de înmormântare al dinastiei sale să fie mutat în El Escorial.

Aşa cum spuneam, Capilla Real este în realitate o biserică, în altarul căreia se află mormintele regilor. Monumentele funerare au fost executate din marmură de Carrara, de către un sculptor italian.

Monumentele funerare ale regilor catolici

Sarcofagele regilor catolici

În sacristie este amenajat un muzeu, unde se pot admira lucrări flamande şi spaniole, precum şi orfevrărie: crucea altarului, sceptrul şi coroana reginei Isabel şi sabia regelui Fernando.

Muzeul din Capilla Real. În prim-plan, coroana reginei Isabel

Cum spuneam la început, Granada este cunoscută mai ales pentru Alhambra. Ei bine, Catedral de Granada şi Capilla Real nu sunt cu nimic mai prejos şi dacă ajungeţi în Granada nu rataţi aceste obiective, ar fi o pierdere reală. Şi nu rataţi, în apropiere, sediul istoric al uneia dintre cele mai vechi universităţi europene, Universidad Granada, care în prezent are aproximativ 80.000 de studenţi.

De la Capilla Real, am revenit în Plaza de las Pasiegas, am mai admirat încă o dată faţada principală a catedralei, după care ne-am îndreptat spre locul de adunare. Din Plaza de las Pasiegas, printr-un pasaj scurt, am pătruns în Plaza de Bib-Rambla, o veche piaţă, datând încă din perioada maură. Numele pieţei înseamnă Poarta Râului, pentru că în acea perioadă piaţa se afla pe malul nisipos al râului Darro, la a cărui confluenţă cu râul Genil s-a dezvoltat oraşul Granada.

Plaza de Bib-Rambla

Cândva, în această piaţă aveau loc coride, dar şi ceremonii de autodafe.

Mai târziu, piaţa a fost folosită ca piaţă de legume, iar în 1837 ea a fost transformată în piaţă publică şi aici a fost construită o fântână, Fuente de los Gigantones (Fântâna Giganţilor), numită şi Fuente de Neptuno.

Fuente de los Gigantones

Ne-am întors la parcarea de la Puente Blanco, unde autocarul revenise la ora fixată şi de acolo am plecat să vizităm Alhambra ...

Dar despre asta, data viitoare ...