Palatul Pena şi Castelul Maur de la Sintra

În continuarea povestirilor portugheze, am să vă vorbesc astăzi despre două obiective de neratat, pentru călătorul ajuns în Sintra.

Este vorba de Palácio Nacional da Pena şi Castelo dos Mouros. Pentru a ajunge la aceste două obiective, pornind din centrul vechi al Sintrei, de la Biroul de Informaţii Turistice, aflat în Praça República, sunt trei posibilităţi.

Cei dornici de mişcare şi în formă fizică bună au la dispoziţie varianta cea mai simplă, de a merge pe jos. Sunt doar 3 km, pe un drum întortocheat, de munte, printr-o pădure frumoasă şi traseul durează cam jumătate de oră, poate mai mult pentru cei mai puţin grăbiţi.

Cei mai comozi, sau mai grăbiţi, sau mai deficitari la condiţia fizică, au la dispoziţie alte două posibilităţi. Prima este cu autobuzul nr. 434, care pentru 5 € îi aduce în 15 minute din Piaţa Republica până la Palatul Pena, iar cea de-a doua este cu maşina personală, sau închiriată, dacă au ajuns la Sintra cu acest mijloc de transport. În acest caz, poate sunt utile coordonatele GPS. Palatul Pena are două intrări, ambele la nordul parcului Pena. Intrarea de la vest se numeşte Portão dos Lagos (Poarta Lacurilor) şi are coordonatele N: 38.789188; V: 9.392218, ea găsindu-se pe acelaşi drum pe care se poate veni şi pe jos. Intrarea de la est este cea de la Jardim da Rainha (Grădina Reginei), care are coordonatele N: 38.788163, V: 9.387676. 

Eu le recomand celor care ajung la Palatul Pena să intre pe la Poarta Lacurilor. Asta dacă pot şi vor să meargă cale de vreun kilometru (15 minute), până la palat. Îi asigur că nu vor regreta, pentru că vor parcurge aşa-numita Vale dos Lagos (Valea Lacurilor), o grădină amenajată foarte frumos, cu lacuri cu peşti coloraţi, mici castele şi alte amenajări, totul într-o pădure cu un peisaj fantastic.

Cei care nu pot merge pe jos, pot utiliza "trenuleţul" cu care pot ajunge la palat, dar amănunte despre acest mod de deplasare nu pot oferi, pentru că nu m-a interesat câtuşi de puţin această problemă.

De altfel, este şi păcat să nu mergi pe jos, pentru că parcul şi palatul au fost realizate ca un întreg. E drept, este practic imposibil să cuprinzi întreg parcul într-o singură zi, pentru că el ocupă peste 200 ha şi este străbătut de numeroase poteci şi drumeaguri, cu bănci de gradină, pe care să te odihneşti, din loc în loc. Ici-colo întâlneşti clădiri cu grădini, poduri, peşteri, fântâni, opere de artă, mici case pentru paznici şi servitori, sere şi pepiniere cu camelii, rododendroni, trandafiri şi multe alte plante rare.

Parcul şi Palatul Pena au fost construite pentru a servi ca reşedinţă regală în timpul domniei reginei Maria a II-a şi a regelui consort Fernando al II-lea, pe locul unei vechi mănăstiri distruse de cutremurul din 1755, situate pe culmea unui deal de la poalele munţilor Sintra. Construcţia s-a realizat în timp de 12 ani, la mijlocul secolului al XIX-lea şi în prezent reprezintă unul dintre cele mai reprezentative exemple ale romantismului portughez, fiind parte a ceea ce constituie Cultural Landscape of Sintra, ansamblu înscris în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Pornind de la Poarta Lacurilor, drumul ne duce, aşa cum spuneam, pe Valea Lacurilor, o salbă de cinci lacuri, cu peşti coloraţi şi cârduri de raţe şi lebede, umbrite de arbori aduşi de peste mări şi ţări: carpenul, sequoia şi tuia nord-americani, pinul marocan, ginkgo biloba din China, arborele-ferigă australian şi multe alte specii. La capătul sudic al Văii Lacurilor întâlnim un pavilion în stil arab, după care urmează alte aranjamente botanice: Valea Ferigilor Reginei, colecţia de camelii şi sera, în estul cărora se află Capela manuelină. De aici, după încă vreo două-trei curbe, drumul ne conduce pe lângă moara de apă, de unde avem o primă imagine a castelului. Imaginea este de-a dreptul şocantă, eu unul am avut senzaţia că văd genericul filmelor lui Disney, ştiţi, acele imagini cu un castel. Doar focurile de artificii lipseau, dar imaginaţia mea a făcut restul, astfel că, pentru câteva clipe, am redevenit copil.

Apoi, revenit cu picioarele pe pământ, m-am îndreptat spre intrarea pe unde pătrundem într-o piaţetă, pe a cărei latură sudică se găseşte clădirea administrativă, cu un magazin de suveniruri. Dacă doriţi, tot de aici puteţi lua un audioghid, sau puteţi să faceţi o fotografie la unul din fotografii oficiali, fotografie care vă va fi dată pe loc, însoţită de un CD de prezentare a castelului. 

Nu am să intru în detalii privind castelul, care apare ca o fantezie sălbatică de domuri, metereze, turnuri, pasarele, un adevărat tămbălău captivant al kitsch-ului, cum era descris undeva, nu-mi aduc bine aminte, probabil într-un pliant. Este, de altfel, firesc, întrucât Fernando al II-lea i-a încredinţat sarcina de a-i pune în practică visurile sale baronului bavarez Wilhelm Ludwig von Eschwege, ofiţer de carieră şi, în timpul liber, arhitect amator.

Ca să pună capac peste toate, Eschwege s-a imortalizat în chip de războinic-cavaler, într-o statuie uriaşă, aflată pe un colţ de stâncă la câteva sute de metri în sud-estul palatului şi care iese foarte uşor în evidenţă privind de pe zidurile acestuia, de unde, în zilele senine se poate vedea  până la ocean. Spre Estoril, la sud, sunt vreo 15 km, iar spre Cabo da Roca, la vest, sunt vreo 12 km.

Imaginea cea mai frumoasă a castelului este cea pe care o putem vedea de pe Terasa Reginei, unde se ajunge după ce se vizitează interiorul-muzeu al castelului. Aici fotografiatul este interzis, cu excepţia patio-ului cu arcade, numit Claustro Manuelino. Acest patio, transformat în stil maur, este o parte a fostei mănăstiri, din care, de asemenea, s-a mai păstrat şi a fost integrată în arhitectura palatului şi Capela de Nossa Senhora da Pena.

La aceasta se ajunge din curtea estică, trecând pe sub o arcadă, în Pátio dos Arcos, curtea vestică, cu arce maure. Arcada are deasupra un basorelief pe care este imposibil să nu-l remarci, în ciuda numeroaselor elemente decorative. El reprezintă un triton, alegorie a creării lumii, condensând în ea teoria celor patru elemente.

Revenind la interiorul castelului, acesta se păstrează exact în forma în care se găsea el în 1910, anul abolirii monarhiei portugheze şi cuprinde mai multe săli, amenajate în prezent ca săli de expoziţie: Sala de Saxe, cu porţelanuri de Saxa, Salão Nobre, cu stucaturi, candelabre, vitralii şi mobilier diverse din perioada secolelor al XIV-XIX-lea, Atelier do Rei Carlos, Sala Indiana, cu opere de artă valoroase, printre care un candelabru din cristal de Boemia, Sala Árabe, cu lucrări ale pictorului Paolo Pizzi.

Am părăsit cu greu locurile, fascinat, dar şi ameţit de eclectismul palatului şi m-am îndreptat spre nord, de data asta spre ieşirea estică a parcului. Drumul este la fel de frumos ca cel de la venire şi duce la Jardim da Rainha, o grădină clasică, în contrast cu restul parcului, de inspiraţie romantică.

În acest punct este şi a doua ieşire din Parcul Pena, dar aventura nu se termină aici. Întorcându-ne spre Poarta Lacurilor, cam pe la mijlocul distanţei dintre cele două intrări în parc, pe partea cealaltă a drumului se află intrarea la Castelo dos Mouros (Castelul Maur), care, cu siguranţă, merită şi el a fi vizitat. Cel mai potrivit este să luaţi un bilet combinat, la intrarea în parcul Pena, care costă 14 €. Separat, preţul este 6 € pentru Castelul Maur şi 11 € pentru Parcul şi Palatul Pena, sau 6 € doar parcul. Pentru mai multe informaţii, program de vizită, preţuri, reduceri şi altele, puteţi intra pe saitul oficial.

La Castelul Maur, construit în secolul al IX-lea, se ajunge din stradă, unde se află casa de bilete, pe o potecă în lungime de aproximativ 300 m, la capătul căreia se află ruinele bisericii numite Capela de S. Pedro de Canaferrim, construite aici în secolul al XII-lea, după recucerirea teritoriilor de sub stăpânirea maură.

Intrarea propriu-zisă în Castelul Maur este imediat după biserică şi aici este locul unde se controlează şi tichetele de intrare. Castelul nu este spectaculos, mai ales că o bună parte din el este în ruine, însă partea vestică şi nordică a fortificaţiilor este în stare bună şi, deşi nu este foarte uşor de urcat, efortul merită a fi făcut, mai ales pentru priveliştea oferită, spre Palatul Pena şi spre partea veche a oraşului Sintra. În punctul cel mai nordic al Castelului Maur se găseşte Alcazaba, fosta reşedinţă a caidului, guvernatorul maur al regiunii.

De la Castelul Maur, se poate coborî direct în Sintra, pe o cărare pe care se poate veni şi în sens invers, dar e ceva mai greu de parcurs la urcare, fiind mai abruptă.

Ca să nu lungesc prea mult povestea, am să mă opresc aici, lăsând în schimb fotografiile să vorbească.

Un exemplar jegos al "intelighenţiei" româneşti

Citesc aici şi nu-mi vine să cred până unde poate merge josnicia unor oameni de nimic, dispuşi să facă orice pentru un os cu ceva carne pe el, pe care li-l aruncă stăpânul.
Ce scrie acest individ?
Să vă fac un rezumat. 
Cică rezultatul alegerilor de la 9 decembrie este o chestiune de politică, iar politica nu e esenţială, esenţial este că poporul "leneş şi grobian" l-a votat în covârşitoare majoritate pe Dan Voiculescu şi nu pe cvasi-necunoscutul Iulian Crăciun. 
Mai zice individul ăsta jegos că doar o mică parte dintre români, cei care gândesc că „problema României este că [...] o bună parte a locuitorilor ei n-au intrat încă în modernitate” şi care ar reprezenta „clasa românească occidentalizată (acel 10%)” ...  „a omis întotdeauna să încerce esenţialul: deşteptarea mahalalelor".
Parcă am mai auzit undeva chestia asta cu "mahalaua ineptă" ... Era, parcă, unu', Baconschi, căruia îi plăcea să se scalde în jacuzzi cu amanta şi care promitea un milion de voturi din străinătate pentru ai lui ...
Asta-mi mai aduce aminte şi de elucubraţiile altui dus cu pluta, Patapievici, care venea cu o teorie asemănătoare, despre cât de dăştept e el şi cât de proşti sunt cei mulţi ...
Dar, să revenim la subiect ... 

Acest aşa-zis ziarist, care parcă trăieşte pe altă planetă, după ce că e mincinos, este de-a dreptul tâmpit, pentru că nu a înţeles un lucru esenţial: în locul lui Dan Voiculescu, putea să candideze şi o căpiţă de fân, că tot ar fi câştigat, atât timp cât candida sub sigla USL.

Sau poate doar se face că nu înţelege, ceea ce este mult mai grav!

Individul ăsta, care spune despre români că sunt "leneşi şi grobieni" doar pentru că nu au votat cu cei care-l plătesc pe el, nu a înţeles nimic. Nu a înţeles că, în ciuda zbaterilor sale şi ale altora ca el, plătiţi din para-ndărătul luat de stăpânii lui ... nu a înţeles, spun, că poporul ăla "leneş şi grobian", mahalaua, a vorbit!
Şi când a vorbit el, toţi lingăii trebuie să tacă!

Praga şi minunile sale mai puţin cunoscute

Despre Praga s-a scris mult şi ca urmare, primul impuls, când îmi făceam ordine în fotografiile din vizita mea la Praga, a fost să sar peste acest subiect. Uitându-mă însă la poze, am constatat că sunt câteva lucruri (în afara celor despre locurile clasice, pe unde se duc miile de turişti), pe care merită să le rememorez şi să vi le povestesc şi vouă.
• În primul rând, câteva cuvinte despre parcarea în Praga, utile celor care ajung aici cu maşina personală.
În Praga, atât în Malá Strana, situat pe malul stâng al Vltavei, cât şi în Staré Město,  situat pe malul drept, locurile de parcare sunt foarte greu de găsit. Dacă găsiţi liber un loc de parcare pe stradă şi el este marcat cu o linie albastră, nu vă bucuraţi şi, mai ales, nu-l ocupaţi cu maşina personală. El este un loc de parcare destinat numai "riveranilor" şi ocuparea lui de către o altă maşină se sancţionează drastic. Asta am aflat-o de la un chinez care ţinea un butic pe lângă Staroměstské náměstí (Piaţa Oraşului Vechi) . Mai multe detalii privind parcarea (zonele şi adresele diferitelor parking-uri) se găsesc aici, sau aici.
Eu am lăsat maşina la parcarea subterană Parking Rudolfinum, adresa: Alsovo nabrezi 12 (GPS: N: 50.08993, E: 14.414933), o parcare foarte mare (are şi WC, ceea ce se vede mai rar la parcările subterane), situată foarte central, în náměstí Jana Palacha, Piaţa Jan Palach, numită aşa în memoria studentului Jan Palach. Aceasta mi se pare cea mai bună parcare, ca poziţie, dar puteţi folosi şi altele, conform listei de pe saitul menţionat mai sus. Mai potrivite mi se par cele două parcări de la Supermarketul Albert, situate la adresele náměstí Republiky 656/8 (N: 50.089059, E: 14.428016), şi ceva mai departe, náměstí Karlovo 292/15 (N: 50.076918, E: 14.419156).
• Dacă tot aţi ajuns în Piaţa Jan Palach, aici aveţi ocazia să vedeţi Starý židovský hřbitov, Vechiul Cimitir Evreiesc, aflat în spatele Muzeului de Arte Decorative, din colţul nord-estic al pieţei. Din păcate, nu ştiu din ce cauză, la data vizitei mele, cimitirul şi sinagoga erau închise, deşi în mod normal sunt deschise vizitării, dar am putut să-mi fac o idee privind pe fereastra toaletei de la respectivul muzeu, fereastră care dă în curtea cimitirului.
• Alături de clasicele obiective turistice binecunoscute, Staroměstské náměstí (Piaţa Oraşului Vechi), Pražský hrad (Castelul Pragăi), Karlův Most (Podul Carol) etc., Praga ne oferă surprize frumoase, pe lângă care totuşi s-ar putea să treci fără să le observi.
Apropo de Podul Carol, ştiţi câte statui sunt pe marginile acestuia şi care sunt ele? Sunt nu mai puţin de 30 de statui, pe care le puteţi vedea aici şi despre care puteţi citi aici.
• În Malá Strana (Cartierul Mic), toată lumea trece prin Malostranské Náměstí (Piaţa Cartierului Mic), pentru a ajunge apoi la Castel şi, eventual, dă apoi o fugă până la Loreta. Dar, întreaga zonă este un adevărat muzeu. Aproape fiecare casă impresionează prin aspectul exterior şi are personalitatea sa arhitecturală unică.
Una din aceste case este Palatul Morzin, construit în 1688, în care îşi are sediul Ambasada României, de pe strada Nerudova, la numărul 5. Pe peretele acesteia puteţi vedea o placă, pe care se află basorelieful lui Mihai Viteazul şi pe care scrie, în română şi cehă: În casa numită „U Divého muže”, care se afla pe aceste locuri, a poposit în anul 1601, Mihai Viteazul (1558-1601), apărător al creştinătăţii, primul unificator al ţărilor române (Valahia, Moldova şi Transilvania). Nu treceţi indiferenţi pe aici şi opriţi-vă câteva clipe în faţa plăcii plasate aici în 2001, prin grija Asociaţiei Cehia-România, cu sprijinul Fundaţiei Ghibu.
• Dacă tot aţi ajuns în Malá Strana, nu puteţi scăpa din vedere că acest cartier este vecin cu Dealul Petřín. Şi dacă nu aţi ajuns încă la Paris şi nu aţi urcat în Turnul Eiffel, puteţi să înlocuiţi această escapadă cu una asemănătoare. Pe dealul Petřín se află "fratele" turnului parizian, Turnul Petřín. E drept, e ceva de urcat, dar o puteţi face folosind funicularul şi, de asemenea, turnul are şi el un lift.
Am fost în Praga de mai multe ori, prima dată în 1981, când am stat aici o săptămână, cazat în căminele studenţeşti din campusul Strahov, având la nord, la o aruncătură de băţ Turnul Petřín şi la capătul vestic cel mai mare stadion din lume, numit tot Strahov. De atunci nu am mai avut ocazia să urc în turn, dar vă asigur că merită efortul. Apropo de cazarea în campusul Strahov, asta s-a datorat faptului că excursia respectivă am făcut-o prin BTT (Biroul de Turism pentru Tineret) şi la vremea respectivă cazările în excursiile BTT-ului erau asigurate în cămine studenţeşti.
• Revenind în Malá Strana, vreau să vă spun despre un loc frumos şi interesant. Poate atunci când urcaţi spre Castel, este mai puţin probabil să vă opriţi aici, dar la întoarcere o puteţi face firesc, pentru că vă este aproape în drum. Este vorba de Kostel svatého Tomáše (Biserica Sf. Tomas), unde puteţi ajunge după vreo 50 m din colţul nord-estic al Pieţei Cartierului Mic, pe Letenska. De fapt, aici este o mănăstire a ordinului Augustinienilor, cam înghesuită între construcţiile din jur, dar cu o biserică foarte frumoasă.
Când am ajuns aici, după ce am vizitat biserica, în momentul când am dat să intrăm în curtea interioară, un domn vorbitor de limba engleză (de altfel am aflat că unii din călugării de aici sunt din Marea Britanie) ne-a invitat politicos să cumpărăm bere făcută chiar de călugării mănăstirii şi să o bem chiar la masa din curtea interioară. Berea este ambalată la sticle, relativ ieftină (aproximativ 1 €) şi foarte bună. Nu am băut-o acolo, pentru că eram cu maşina, dar mi-am luat câteva sticle, dintre care una am băut-o la hotel, după ce am pus-o la răcit, restul le-am băut când am ajuns acasă.
Dacă aveţi timp şi vreţi să beţi o bere deosebită (nu spun „bună”, pentru că asta e valabil pentru toată berea cehă), opriţi-vă aici şi savuraţi berea călugărilor augustini.
• Un alt loc interesant, cu puţin noroc, ar putea fi Náměstí Franze Kafky (Piaţa Franz Kafka), din apropierea Pieţei Oraşului Vechi, situată între Noua Primărie şi Kostel sv. Mikuláse (Biserica Sf. Nicolae).
Spun „cu puţin noroc”, pentru că aici s-ar putea să vedeţi Klíčová Soucha (Sculptura din chei). Concepută şi realizată de Jili David, un artist ceh la modă din 85741 chei metalice, lucrarea a fost inaugurată pe 9 martie 2010, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la Revoluția de Catifea, când participanţii la demonstraţiile paşnice zornăiau cheile, pentru a le spune comuniştilor de la putere că e timpul să plece. Construcția de 6 metri înălţime este formată din literele care alcătuiesc cuvântul Revoluce (Revoluție). Din timp în timp, lucrarea este mutată în alte orașe din Cehia, motiv pentru care s-ar putea ca la data vizitei voastre la Praga să n-o găsiţi în Piaţa Franz Kafka. În schimb, o puteţi vedea cu siguranţă într-una din fotografiile ataşate aici.
• Evident, ajunşi în inima Oraşului Vechi, nu puteţi rata spectacolul oferit de Ceasul Astronomic şi nici să petreceţi un timp în Piaţa Oraşului vechi, admirând Monumentul lui Ian Hus, Biserica Sf. Nicolae, sau Catedrala Týn. Făceţi-vă însă timp să priviţi mai îndeaproape şi alte clădiri, a căror arhitectură şi istorie merită toată atenţia. Câteva dintre ele pot fi văzute şi în fotografiile ataşate.
• Între Noua Primărie şi Capătul estic al Podului Carol se întinde Klementinum, un complex de clădiri, fostă mănăstire şi şcoală iezuită, în prezent adăpostind Biblioteca Naţională. Din complex fac parte două biserici, Kostel Nejsvětějšího Salvátora (Biserica Sf. Salvator) şi biserica ortodoxă greacă, Catedrala Sf. Clement.
Într-una din curţile interioare ale complexului Klementinum, puteţi descoperi, pe o cornişă, o statuetă, Vlaštovka, reprezentând o fetiţă cu un avion de hârtie în mână. Opera aparţine unei sculptoriţe poloneze, Magdalena Poplawska, care a fost studenta Academiei de Arte, Arhitectură şi Design din Praga. Vă invit să o descoperiţi singuri, lucru de altfel destul de simplu, pentru că veţi vedea destul de mulţi turişti, adunaţi în locul cu pricina.
• Orice vizitator ajuns în Praga nu poate pleca de aici fără să guste din renumita bere cehă. Sunt nenumărate locuri unde să facă asta, dar unul pe care vi-l recomand este pub-ul U Vejvodů, situat în centru, foarte aproape de Piaţa Oraşului Vechi, pe strada Jilská, la numărul 4. Nu insist cu descrierea lui, doar vă spun că merită să daţi o raită pe-aici. Mâncarea este bună, berea Plzeň şi mai şi (chiar şi cea fără alcool), iar preţurile sunt decente.
• Ultimul loc pe care vă sugerez să-l vizitaţi (dar nici pe departe lista nu e epuizată) este Tančící dům, Casa care dansează, sau cum i se mai spune, Fred şi Ginger, sediul societăţii de asigurări Nationale-Nederlanden, situată la adresa Rašínovo nábřeží, nr. 1981/80, chiar pe malul Vltavei, la capătul podului Jiráskův. Este un tipic al noului stil arhitectural, numit deconstructivism.
Am văzut diferite clasamente privint oraşele lumii şi nu de puţine ori Praga era pe primul loc. Eu nu pot face astfel de clasamente, pentru că fiecare oraş turistic are particularităţile lui şi merită un loc fruntaş într-un astfel de clasament. Nu aş putea să fac un clasament nici măcar între câteva oraşe, să zicem Budapesta, Viena, Praga şi Cracovia, dar indiferent de locul relativ al unui clasament oricum subiectiv, Praga este un oraş splendid, pe care îl redescoperi mereu mai frumos, de fiecare dată când ajungi acolo ...