sâmbătă, 15 martie 2014

Ucraina, o ţară frumoasă, care se vinde (încă) ieftin

Ideea unui circuit prin Ucraina mi-a încolţit acum câţiva ani, citind pe un blog un excelent articol, cu fotografii, despre Lviv (asta în ucraineană, că noi îl ştiam cu denumirea lui în rusă şi poloneză, Lvov, sau cea mai veche, românească, Liov). Atunci am aflat că centrul vechi al oraşului este înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi astfel a apărut ideea unei vizite prin acele locuri. Şi, mi-am zis eu, dacă tot ajung acolo, hai să revăd, după aproape 30 de ani şi capitala, Kyiv, în ucraineană, sau Kiev, în rusă. De aici până la ideea unui circuit prin Ucraina nu a mai fost decât un singur pas, pe care, după câteva amânări, l-am făcut anul acesta.
Dar să mă explic în ceea ce priveşte titlul. În primul rând subliniez că nu are nicio conotaţie negativă, dimpotrivă el se vrea un îndemn pentru cei care doresc să ajungă în destinaţii interesante, chiar exotice, cu o cheltuială mică. Şi spun asta pentru că nu cred că Ucraina va mai rămâne mult timp o astfel de destinaţie, mai ales după ce, în 2012 a fost co-organizatoarea (împreună cu Polonia) a Campionatului European de Fotbal, prilej cu care a fost invadată de numeroşi turişti occidentali, cărora, sunt convins că preţurile de aici li s-au părut ridicol de mici.
Ca să mă justific, să dau câteva exemple. Precizez că moneda ucraineană se numeşte grivna (UAH) şi paritatea este 1 € = 10,8 UAH, sau 1 RON = 2,44 UAH.
În primul rând, indiferent în ce mod intraţi în Ucraina, nu trebuie să plătiţi niciun fel de taxă. Chiar şi pentru maşină, nu trebuie plătită vreo vinietă, taxă eco, sau orice altceva. Drumurile ucrainene, e drept, de multe ori nu dintre cele mai bune, sunt "free". Apoi, preţul carburanţilor este şi el unul dintre cele mai mici din Europa. Doar în Belarus şi Rusia combustibilul este mai ieftin decât în Ucraina, unde, aşa cum se poate vedea aici, benzina de 95 este în jur de 1 €/litru.
Nici preţul cazărilor la hoteluri, sau pensiuni nu este mare, e drept însă că nici condiţiile de cazare nu sunt, de regulă, la nivelul celor vestice. Oricum însă, este ţara unde am avut la toate cazările (gratuit) cele mai bune conexiuni pe Wi-Fi, care mi-au permis video-convorbiri în condiţii bune pe Skype cu cei de acasă.
Preţul mâncării este şi el mai mic decât oriunde în alte ţări vest-europene, ucrainienii având restaurante bune, cu preţuri rezonabile. În Ucraina am mâncat şi la restaurante şi la supermarket-uri (mâncăruri gata preparate) şi în cele două săptămâni nu am avut niciodată vreun motiv să mă plâng.
Singurele preţuri mai mari ca în România erau la pepeni, dar nu cu mult.
Deşi produsele ucrainene domină, sunt totuşi prezente şi mărci "internaţionale": Danone, President etc.
Băutura răcoritoare tradiţională, foarte bună, de altfel, pe care o puteţi găsi (fabricată industrial) la tonete, unde se vinde în pahare de plastic de unică folosinţă, dar şi în magazine, îmbuteliată în PET-uri, se numeşte kvas, o băutură înrudită cu braga, dar şi cu berea, cu care are în comun metoda de preparare. Este de fapt băutura răcoritoare tradiţională în toată lumea slavă, mai puţin întâlnită însă în ultimul timp la slavii de sud (iugoslavi). De asemenea, limonada clasică este şi ea foarte de des întâlnită. Bineînţeles, cei ce doresc, au şi posibilitatea de a alege băuturile răcoritoare vestice, din gama Coca Cola, Pepsi Cola etc.
Berea a devenit o băutură destul de mult consumată în Ucraina, iar cea de producţie locală, Chernihivske, Lvivske etc. este foarte bună şi ieftină. Un pahar de plastic de 0,5 litri cu bere la dozator costă, de regulă, 10 grivne, adică puţin mai mult de 4 lei. La sticlă, în magazine se găsesc mai multe feluri. Pentru cei care cunosc alfabetul rus, e simplu să citească pe etichetă şi să aleagă: svitle = slabă; temne = neagră; mitsne = tare; nefiltrovane = nefiltrată. Eu am folosit Google Translate ca să aflu ce înseamnă, de exemplu, "svitle", care este, de fapt, berea standard. Din aceasta, am cumpărat din magazinele alimentare, direct din frigider, la preţul de 4-5 grivne. Cu 6 grivne, am cumpărat bere Lvivske nefiltrată excelentă.
Cu o excepţie notabilă, cea de la Palatul Hanului, din Bakhchisaray, preţurile la muzee şi alte obiective turistice sunt foarte mici. Am vizitat în Lvov două muzee, intrarea la fiecare din ele fiind de 10 grivne de persoană (adică 1 €), iar la Pecerska Lavra, acest formidabil complex monahal, intrarea este de 3 grivne, dar după prânz este liberă. Pentru intrarea la cele peste zece muzee din complex, inclusiv accesul în peşterile cu mumii, se plăteşte suma totală de 50 grivne, adică mai puţin de 5 €.
Ca să nu mă lungesc foarte mult, am să dau o sinteză a costurilor excursiei mele de două săptămâni (mai exact, 13 zile) în Ucraina, care arată că în total am făcut o excursie în doi, la un preţ de vreo 800 de euro, două săptămâni. Spuneţi unde aţi mai cheltui atât de puţin? Iar de văzut, am văzut lucruri foarte frumoase, despre care sper să am şi timpul necesar să vă povestesc.
Am plecat din Piteşti în dimineaţa zilei de 24 iulie 2013, pe traseul: Piteşti-Galaţi-Chişinău-Odesa-Sevastopol-Yalta-Poltava-Kiev-Lvov-Cernăuţi-Suceava-Vatra Dornei-Gheorgheni-Miercurea Ciuc-Braşov-Piteşti şi am revenit acasă în seara zilei de 5 august, după parcurgerea unei distanţe de 4326 km, cu un consum mediu de 6 litri de benzină/100 km şi o viteză medie de 56,5 km/h. În total, benzina m-a costat aproximativ 1150 lei.
Cazarea la cele 8 hoteluri (12 zile) pentru două persoane a costat 1350 lei, având peste tot cazare în cameră dublă, cu baie proprie, parcare asigurată, acces internet Wi-Fi şi TV cu multe posturi, din păcate, toate în rusă sau ucraineană; chiar şi cele internaţionale, de felul Eurosport, Discovery etc. erau dublate, dar oricum, cine avea timp să se uite la televizor?
Restul cheltuielilor, până la totalul de 3650 lei, le-am făcut pe mâncare şi mici suveniruri, dintre care nu puteau lipsi celebra matrioşka şi magneţii de frigider, dar şi un set de shot glass, folosit pentru băut votcă, dar pe care eu l-am luat pentru emblema Lvovului, cu leul, simbolul acestui oraş, imprimată pe pahare.
Apropo de magneţii de frigider, aceştia se găsesc peste tot şi sunt foarte ieftini, mai ieftini şi decât cei de la noi. Sunt de două feluri, iar preţul este peste tot acelaşi. Cei cu fotografii costă 5 grivne, adică doi lei şi un pic (la noi, cel mai mic preţ văzut de mine este 5 lei), iar cei din ceramică în relief costă 10 grivne.
Ca un rezumat al circuitului, iată în continuare detalierea traseului, cu precizarea obiectivelor turistice care se pot vizita (nu e o listă exhaustivă). La cea mai mare parte din ele sunt date şi coordonatele GPS, pentru că acestea sunt de preferat variantei cu adresa, dat fiind faptul că transliteraţia din alfabetul rus în cel latin nu este unică, întâlnindu-se mai multe variante, pe care GPS-ul este posibil să nu le cunoască. Obiectivele sunt enumerate în ideea de a uşura munca de documentare a celor doritori de a vizita o ţară frumoasă şi primitoare. Unele informaţii sunt în engleză, aşa cum le-am găsit pe internet, pentru că informaţii în limba română sunt mult prea puţine. Pentru cei mai mulţi cititori, aceste obiective sunt, în majoritatea lor, necunoscute, aşa cum au fost şi pentru mine, înainte de documentare. Nu am detaliat descrierea lor, pentru a nu lungi un review şi aşa foarte lung. Cine doreşte astfel de informaţii, le poate găsi însă foarte uşor, dând o căutare pe Google.
Singurul impediment în vizitarea Ucrainei ar fi cel al limbii, zona de sud, la Marea Neagră şi cea de est fiind unele în care cu greu poţi găsi pe cineva care să vorbească engleza, rusa fiind la ea acasă dar, oricum, ăsta nu a fost un lucru imposibil de depăşit. În schimb, la Kiev şi Lvov la hoteluri, restaurante şi obiective turistice sunt vorbitori de limbă engleză şi găsiţi şi informaţii în engleză.
Traseul se poate vedea pe Google Maps, aici şi el cuprinde următoarele etape:
1. Piteşti - Chişinău: 515 km – timp estimat: 7h; 35min
Cazare Chişinău 1 noapte: 24-25 iulie 2013; Hotel Olimpia: 29 €
Obiective turistice:
Piaţa Ştefan cel Mare şi Scuarul Catedralei (47.025645,28.830847), Universitate, Statuia lui Ştefan cel Mare, Parcul Poporului, Tribunalul, Parlamentul
2. Chişinău - Odesa: 184 km - 2h; 35min
Cazare Odesa 2 nopţi: 25-27 iulie; Hotel Spa: 57 €
Birouri de informaţii turistice:
-Odesa Tourist Information Centre G-2, Pushkinska 2, Open 10:00 - 19:00; Available languages: Ukrainian, Russian, English, German.   Free Wi-Fi Internet access.
-Tourist Info Centre B-4, Italiys’kyi bulv. 11 Open 09:00 - 18:00
-Free Tours Odessa & Tourist Information Center F-2, Havanna 10, City Garden, Open 10:00 - 19:00.
Obiective turistice:
1. Prymorskyi bulvar: Teschin Mist (Mother-in-law Bridge) (46.490508,30.73631), Vorontsov's Palace (46.490016,30.738627), Potemkin Stairs (46.488251,30.741236), Monument of Duc de Richelieu (46.488148,30.741151), Golden Child (46.4901,30.745333), Odesa City Hall (46.485983,30.743489), Opera and Ballet Theatre (46.485045,30.741043)
2. Deribasivs’ka street (Deribasovskaya ulitsa), Sobornaya (Cathedral) Square & City Garden (46.484521,30.732674), Greek square (46.484262,30.735689) & Passage, Aleksandrovskij Public Garden (46.481241,30.735301), Central Synagogue of Odesa (46.477975,30.739593)
3. Panteleymonivsky Church (46.469714,30.7397), Gara (46.467998,30.740601)
4. Odessa Museum of Western and Eastern Art: 10:30 - 18:00  (46.482526,30.743112)
McDonald's (46.469219,30.742052) (46.484114,30.737353)
3. Odesa - Sevastopol: 548 km - 7h; 15min
Cazare Bakhchisaray 1 noapte: 27-28 iulie; Meraba Guest House: 37,5 €
Bakhchisaray - capitala Hanatului Tătar din Crimea.
Tourist information Centre: Pushkina 102 (44.753421,33.88639)
Obiective turistice: Palatul Hanului, considerat de unii, alături de Alhambra şi de Topkapî, cel mai reprezentativ obiectiv de artă al lumii islamice.
Sevastopol:
Tourist information Centre: 33 Lenina street (44.604833,33.527236)
1. Mănăstirea Peştera Sf. Clement, Inkerman: 44.603913,33.607766
2. Complex Memorial Malahov: 44.606556,33.5454
3. Diorama de la Sapun Gora, cea mai mare dioramă din lume 44.556472,33.584408 Program 09:30 - 17:30.
4. Panorama "Defense of Sevastopol” Program 09:00 - 17:00. Parcare: 44.595525,33.521206 în faţă la Panorama
5. Ushakova sq (de aici începe Istoricheskiy Boulevard): 44.601675,33.523727
6. Parcare Sevastopol: 44.616112,33.525225
7. Площадь 300-летия Российского Флота (Piaţa Flota rusă la 300 de ani): 44.613438,33.518116
8. Parcare Sevastopol: 44.615248,33.516229
9. Seaside Boulevard: acvariul, Grafskaya Pier: 44.614293,33.522033
10. Мемориал побед (Memorialul Victoriei): 44.614438,33.514625
11. Chersonesus Taurica National Museum: 44.609714,33.492706
12. Balaklava (un golf şi o localitate la câţiva km de Sevastopol): Muzeul fostei baze sovietice de submarine nucleare: 44.501089,33.596572; ruinele Cetăţii genoveze şi Valea Morţii, unde, în timpul Războiului Crimeii, în 1854, a fost decimată legendara Light Brigade: 44.496567,33.59901
4. Sevastopol - Yalta: 85 km - 1h; 20min
Cazare Yalta 1 noapte: 28-29 iulie; Motel No. 5:37,5 €
În drum spre Yalta, de vizitat:
1. Alupka Palace and Park (Vorontsov Palace): 44.419735,34.054049
2. Swallow's Nest Castle: 44.430482,34.1284
3. Livadia Palace, 44.468325,34.143361
4. Massandra Palace: 44.517019,34.203259
Tourist information centre of Velyka Yalta, Crimea, Yalta city, 12H, Naberezhna im. Lenina St. Phone number:  3210 (з мобільного), +380 654 260028 E-mail:  gorod-ja@mail. ru
Opening hours: Mon. – Sun. 24 hours (the whole year).
Available languages: Russian, Ukrainian, English, French.
Yalta în sine nu este o destinaţie care să merite cu adevărat a fi vizitată, dar cine dispune de mai mult timp, o poate vizita, totuşi.
5. Ialta - Poltava: 720 km - 9h
Cazare 1 noapte: 29-30 iulie; G. O. L. D. Hotel: 27 €, cu MD
Tourist information centre of Poltava region: Address:  , Poltava city, 2, Konstytutsiyi St.
Phone number:  +380 5322 70626 E-mail:  polt_turizm@ukr. net
Opening hours: Thu. – Tue. from 9 to 17 (the whole year).
Available languages: Ukrainian, Russian, English, German.
1. State Historical and Cultural reserve «The Field of the Great Poltava Battle: str. Shvedska Mogyla, 32 (49.630729,34.553278)
2. The White Arbor, cu parcul şi catedrala (49.58163,34.569656)
3. Central Park, Monument of Glory (49.589571,34.551223)
6. Poltava - Kiev: 342 km - 4h
Cazare Kiev 2 nopţi: 30 iulie-1 august; Adler Hotel: 62 €
Tourist Information: Khreschatyk 19A, tel. +38 093 993 16 89. Open 11:00 - 19:00
Tourist information point at CC «Kyivskyi Suputnyk”
Address:  , Kyiv city, 9, Pushkinska St. (50.446458,30.518741)
Phone number:  +380 44 537 2347 E-mail:  marina@sputnik. kiev. ua
Opening hours: Mon. – Fri. from 10 to 19; Sat. from 11 to 15.
Available languages: Ukrainian, Russian, English, German, Spanish.
1. Kiev-Pecherska Lavra (cave monastery) is a unique monastery complex, which is included in UNESCO world heritage list.
2.  Museum of II World war; Parcare (50.425878,30.560381) şi pentru Monument to Motherland şi mai departe la Pecherska Lavra
3. Kiev history tour: Golden Gate (50.449085,30.51342), St. Sophia church (Sofiiska square) (50.453761,30.516638), St. Michael's church (Михайлівський майдан şi funicular spre Volodymyr's hill) (50.45555,30.521518)
4. În parcul Volodymyr's hill: Foişor (50.456428,30.526064), Monument to Volodymyr The Great (50.456145,30.526938) şi dincolo de strada Volodymyrsky uzviz, Viewing Point (50.455106,30.530158), Arch of Friendship of Peoples (50.45469,30.52993), Andriyivskyy Descent, cu terasa panoramică (50.460335,30.515454) and St. Andrew's Church (50.458822,30.517605), etc.
5. Tour to Chernobyl museum;
6. Pyrogovo - unique open air museum
7. Kiev - Lvov: 541 km - 6h; 10min
Cazare Lvov 3 nopţi: 1-4 august; Hotel Ekotel: 53 €
Tourist Information Centre: Rynok pl. 1 Open 10:00 – 20:00, Sat 10:00 – 17:00, Sun 10:00 – 16:00.
Obiective turistice:
1. The Bernardine Cathedral and Monastery D-5, Soborna pl. 1-3. (49.839359,24.034207)
2. The Latin Cathedral (Latyns’kyi Sobor) C-4, Katedral’na pl. 1. (49.84102,24.030381)
3. The Chapel of the Boim Family (Kaplytsia Boimiv) C-4, Katedral’na pl. 1.
Closed Mon. Admission 10Hr, children 5Hr.
4. The St. Peter and Paul Church of the Jesuit Order (Kostiol Jezuitiv) B-4, Teatral’na 11. (49.841408,24.028385) Exhibition admission 3Hr, student 2Hr. Underground excursion 9Hr, student 7Hr.
5. Market Square (Ploscha Rynok) C-3/4. (49.84138,24.031078)
6. City Hall (Ratusha) C-4, Rynok pl. 1. Admission to the city hall tower - 5Hr.
7. Black Stone House (Chorna Kamianytsia) C-3, Rynok pl. 4; Open 10:00 - 16:30. Closed Wed. Admission 10Hr
8. Italian Yard (Italiys’kyi dvoryk) C-3, Rynok pl. 6. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 2Hr.
9. King Jan III Sobieski Palace (Palats Kornjakta) C-3, Rynok pl. 6. Admission 8Hr
10. Rus’ka Street C/D-4. Connecting Rynok ploscha (Market Square) with Pidval’na vul.
11. Valachian Church (49.842058,24.034759)
12. The Dominican Cathedral (Dominicans’kyi Sobor) D-3, Museina pl. 1. (49.842549,24.034318)
13. Arsenal D-4, Pidval’na 5, The Weapon Museum Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 10Hr
14. Gunpowder tower (49.843172,24.035112) - «On The Ramparts» Square
15. The Armenian Cathedral (Virmens’kyi Sobor) C-3, Virmens’ka 7. (49.843156,24.03061)
16. The Opera House A-2, Svobody prosp. 28 (49.844473,24.02625)
17. St. George Cathedral (Sobor Sviatoho Yura) G-3, Svyatoho Yura pl. 5. Ensemble of St. Yuri – the Dragonfighter Church (49.83801,24.01328)
18. High Castle (49.848174,24.039114)
19. Lychakiv Cemetery
Museums
1. Brewing Museum (Muzey-pyvovarnia) G-1, Kleparivs’ka 18. Admission: with sampling 20Hr, without sampling - 10Hr, children - 5Hr.
2. Glass Museum (Muzey skla) C-3, Rynok pl. 2 (entrance from Stavropihiis’ka vul.), 71. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 2Hr, students and senior citizen 1Hr.
3. Johann Pinzel Museum (Muzey Ioana Pinzelya) D-5, Mytna pl. 2. Open 11:00 - 18:00, Sun 12:00 - 17:00. Closed Mon. Admission 5Hr, students and children - 2Hr. Photography allowance - 20Hr.
4. Lviv Art Gallery (Lvivs’ka halereya mystetstv) A-5, Stefanyka 3. Open 11:00 - 17:00, Sun 12:00 - 16:00. Closed Mon. Admission 10Hr, children - 5Hr.
5. Lviv History Museum (Lvivs’kyi istorychnyi muzey) C-3, Rynok pl. 6, www.lhm. lviv. ua/eng. Open 10:00 - 17:00. Closed Wed. Admission 10Hr, students and senior citizen 5Hr.
6. Lviv Museum of Ancient Relics C-1, Uzhgorods’ka 1. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon.
7. Magnets Museum-Shop C-4, Serbs’ka 9, www.muzey. lviv. ua. Open 10:00 - 20:00.
8. Museum of Ethnography and Art Crafts B-4, Svobody prosp. 15 (Rynok pl. 10). Open 11:00 - 17:00. Closed Mon. Admission 10Hr, children 5Hr.
9. Museum of Historical Valuables C-3, Rynok pl. 2. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 3Hr, students and senior citizen 2Hr.
10. National Museum (Natsional’nyi muzey) B-3, Svobodyprosp. 20. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon. Admission 17Hr, students 6.50Hr.
11. Religion History Museum D-3, Museina pl. 1, Dominican Cathedral. Open 10:00 - 18:00. Closed Mon. Admission 5Hr, 3 Hr for children and students.
12. The Ancient World and the Middle Ages C-4, Rynokpl. 24. Open 10:00 - 17:30. Closed Wed. Admission 3Hr, students and senior citizen 2Hr.
13. The Pharmacy Museum “Pid Chornym Orlom” C-3, Drukars’ka 2. Open 10:00 - 17:00. Admission 5Hr, students and senior citizen 3Hr.
Free Tours of Lviv A-2, The Opera House, Svobody prosp. 28, freetoursinlviv@gmail.com, www.freetours.com. ua.
8. Lvov - Cernăuţi: 267 km - 4h; 34min
Cazare Cernăuţi 1 noapte: 4-5 august; Hotel Magnat: 26 €
Universitatea, centrul istoric
9. Cernăuţi - Piteşti: 563 km - 9h; 15min

P. S. Ucraina, este, ca şi România, o ţară cuprinsă de febra construcţiilor bisericeşti şi, ţinând cont de densitatea acestora şi de situaţia bisericii în fosta Uniune Sovietică în timpul comunismului, cred că ucrainienii ne-au depăşit, în ciuda celor peste 50.000 de biserici construite în România postcomunistă. Mai mult, am observat o evlavie deosebită a celor care trec pragul bisericilor (mulţi dintre ei, tineri), semn că, deşi la ei religia a fost tratată drept opiul popoarelor timp de peste 70 de ani (la noi, doar vreo 30), "reeducarea" religioasă şi înlocuirea ideologiei comuniste cu cea creştin-ortodoxă a fost mai eficientă decât la noi.
În plus, preoţii lor se plimbă în maşini cel puţin la fel de luxoase ca cele alor noştri!
O clădire frumoasă, gara centrală din Odesa

Odesa. Colonada de la Palatul Voronţov, aflat la capătul nordic al Prymorskyi bulvar

Vedere din capătul superior al Scărilor Potemkin, spre gara maritimă şi hotelul Odessa

Celebrul ”Passage”, de pe strada Deribasovskaya, din Odesa

Intrarea în Palatul Hanului, din Bakhchisaray, fosta capitală a Hanatului Tătar din Crimea

Mănăstirea Peştera Sf. Clement, din Inkerman, în apropiere de Sevastopol

Panorama ”Apărarea Sevastopolului”, rivalizând în frumuseţe cu cea de la Borodino, sau cea de la Volgograd

Monumentul navelor scufundate în timpul asediului Sevastopolului în 1854

1Şi peste tot Sevastopolul, veghează în continuare Lenin

Catedrala şi monumentul de la Complexul muzeal ”Câmpul bătăliei de la Poltava”

Maidan Nezalezhnosti, inima Kievului, cu coloana ce poartă statuia Berehyniei, zeita slavă, protectoare a Ucrainei

Monumentul fondatorilor Kyivului, Fraţii Ki, Şcek, Horiv şi sora lor, Lîbid. Monumentul se află în Maidan Nezalezhnosti (Piaţa Independenţei)

Catedrala Sfânta Sofia, emblema Kyivului

Mănăstirea ”Sf. Mihail cu Cupole Aurite”, o mănăstire distrusă complet de comunişti în anii '30 şi reconstruită după fotografii, în anii '90

Intrarea la ”Pecerska Lavra”, un complex monahal cu o vechime de peste 1000 de ani

Marea Catedrală (biserica Adormirea Maicii Domnului), de la Pecerska Lavra (Mănăstirea Peşterilor)

Monumentul Patriei, care mai poartă în mâna stângă un scut pe care este stema fostei Uniuni Sovietice. Monumentul are o înălţime (cu piedestal) de 102 m

Flacăra veşnică, din Complexul Memorial «Muzeul Naţional al Istoriei Marelui Război Patriotic din 1941-1945» s-a dovedit a nu fi aşa de ”veşnică” şi s-a stins

În largul scuar din faţa Monumentului Patriei, două tancuri cu tunurile încrucişate sunt acum loc de joacă pentru copii

Grupul sculptural «Trecerea Niprului», de lângă Monumentul Patriei

Tunelul (artificial) de lângă Monumentul Patriei este plin cu compoziţii sculpturale, toate pe tema ”luptei de clasă”

Teatrul Academic de Stat de Operă şi Balet din Lviv

Vedere a centrului istoric al Lvivului, de pe dealul din apropiere, ”Marele Castel”

Marele Castel nu mai există, acum este doar o platformă de belvedere

Primăria Lvivului, din piaţa Rynok

”Valul Renaşterii Naţionale”, alături de Statuia poetului naţional Taras Şevcenko, din Piaţa Libertăţii

Întrunire a organizaţiei paramilitare naţionaliste ”ніхто крім нас” în Piaţa Libertăţii, din Lviv

O poză de final ...

... şi ”Înainte, marş!”

Un rest din ce au fost cândva zidurile de apărare ale Liovului

Vechiul Arsenal acum adăposteşte unicul muzeu al armelor din Ucraina

Biserica Valahă, din Liov

Universitatea din Cernăuţi

Universitatea din Cernăuţi. Latura nord-estică, Facultatea de geografie

joi, 20 februarie 2014

Coasta de Azur, iarna

Anul trecut ne-am înscris încă de la lansarea acesteia, pentru noua destinație introdusă în Programul pentru Seniori, Coasta de Azur.
Din păcate, după o lună de planuri și speranțe, am primit un mesaj de la firma touroperator (Christian Tour), care ne comunica faptul că, din cauza lipsei de clienți, plecarea de la sfârșitul lunii ianuarie, pentru care optasem, s-a anulat.
Mare ne-a fost mirarea atunci, pentru că, în 2011 mai fusesem (cu un alt touroperator) prin Programul pentru Seniori pe Costa del Sol în ianuarie și, deși eram doar eu și soția, nu s-a anulat plecarea.
Am înțeles ceva mai târziu de unde venea politica aceasta aparent sinucigașă a agenției, dar atunci am ales să mergem într-o altă destinație, Sicilia.
Ideea de a vizita Coasta de Azur nu mi-a ieșit totuși din minte, așa că am continuat să mă informez cu privire la acest subiect. Am constatat că agenția touroperator a renunțat pentru acest an la plecările din ianuarie, prima plecare fiind organizată abia pe 15 februarie.
Cum aceasta nu se potrivea deloc programului nostru, am renunțat complet la ideea de a vizita Coasta de Azur prin Programul pentru Seniori, ajutat din plin și de ceea ce am aflat de la unii din cei care fuseseră prin acest program acolo și care m-au convins că e mai bine să ne facem singuri programul.
Ni s-au alăturat și doi prieteni (soț și soție) și am început pregătirile prin noiembrie.
Am ales ca perioadă de vizită săptămâna 2-9 februarie, ceea ne-a permis evitarea carnavalului de la Nisa și a festivalurilor ce se desfășoară în a doua parte a lui februarie în câteva localități de pe Riviera franceză (știu, veți spune că ar fi fost frumos să participăm la aceste activități, dar eu am luat în calcul și aglomerația și prețurile mai mari care vin odată cu ele).
Primul lucru pe care l-am făcut a fost rezervarea biletelor de avion (deși îmi place mai mult să merg cu mașina, acest lucru era imposibil pentru timpul scurt avut la dispoziție). Am rezervat bilete la compania albastră, la prețul de aproximativ 100 €/persoană, dus-întors, în preț intrând bagajul de mână și un bagaj de cală de familie, precum și rezervarea locurilor, care, nu știu de ce, este de două ori mai scumpă pentru Nisa, decât pentru celelalte destinații.
Am început apoi să caut cazare, ceea ce nu mi-a luat prea mult timp, grație facilităților oferite de booking.com.
Am găsit cazare sub forma unui studio cu chicinetă, în Nisa, la hotelul Comté de Nice, pentru trei nopți, la incredibilul preț de 37,8 €/noapte.
Inițial, am făcut rezervare pentru șapte nopți, dar între timp ne-am schimbat planurile și ne-am gândit să mergem și mai spre vest, mai ales că prietenii noștri țineau să vadă neapărat și orașul Avignon, lucru dorit și de noi, de altfel. Așa că, următoarele patru nopți le-am rezervat la la Hotel B&B Aubagne-Gémenos, în apropiere de Marsilia, la prețul de 39 €/noapte. Hotelul face parte dintr-un lanț hotelier și este organizat într-un mod foarte asemănător cu hotelurile gen Ibis Budget (foste Etap).
Deși am avut oarecare temeri cu privire la aceste hoteluri, dat fiind prețul foarte mic pentru Franța, trebuie să vă spun că ambele au fost la înălțime.
A treia etapă a pregătirilor a fost rezervarea unei mașini. Am folosit același furnizor pe care-l mai folosisem și altă dată, rentalcars, care mi-a oferit o mașină marca Citroen C3 (sau echivalent), la un preț imbatabil: 187 €/7 zile, cu toate taxele și asigurările, inclusiv acoperirea de franciză (adică, în cazul unui eveniment nefericit, nu mai trebuia să plătesc nicio sumă suplimentară). Furnizorul mașinii a fost firma locală Citer, pe al cărei sait, aceeași mașină, în aceleași condiții, costa cu vreo 10% mai mult. Mașina am luat-o din aeroportul Nisa, biroul celor de la Citer de acolo având program permanent, așa că nu am plătit nici taxa de ridicare a mașinii în afara programului. Mai mult decât atât, tânărul foarte amabil de la ghișeu, văzându-ne mai numeroși, ne-a propus, contra sumei de 4 €/zi, un upgrade la o mașină familială, Citroen Picasso. Inițial am fost de acord, dar am renunțat când am constatat că era o mașină cu cutie automată, ceea ce nu mai folosisem niciodată și ni aveam chef de experimente în circulația aglomerată de pe Coasta de Azur.
Cea de-a doua ofertă, pe care nu am mai refuzat-o, a fost un Ford Focus de ultimă generație, mașină aproape la fel de voluminoasă ca Citroenul Picasso și foarte sofisticată, în care, cum se spune, îți prinzi urechile. Foarte electronizată, printre multe altele știa să citească panourile limitatoare de viteză de pe drum și după o mișcare mai bruscă a volanului sfătuia șoferul să tragă pe dreapta, că-i cam obosit, afișând textul pe panoul de bord și emițând un semnal sonor de avertizare. Sfatul se transforma în cerere imperioasă la repetarea manevrei. Ne-am amuzat copios pe seama acestui lucru când l-am descoperit, dar ne-am dat seama că este foarte util, mai ales pe autostradă, când șoferul este singur în mașină.
Nu am avut niciun fel de problemă, nici la preluarea, nici la predarea mașinii, totul făcându-se foarte repede. Prețul foarte mic de la închirierea mașinii ne-a făcut să nu mai avem niciun fel de rețineri în a folosi autostrăzile (care, în Franța sunt cu plată) și parcările cu plată. Cheltuielile cu mașina (închiriere, taxe autostradă și plata parcărilor) s-au ridicat la suma de 445 €, pentru aproape 1000 km parcurși în cele 7 zile (de fapt, 8, pentru că la închiriere se socotește zi calendaristică).
Acum, câte ceva despre program. Acesta, făcut în detaliu, acasă, poate fi văzut în cele ce urmează. Sunt prezentate locurile vizitate, obiectivele turistice, precum și distanțele parcurse cu mașina. De asemenea, am trecut și adresa birourilor de turism din diferitele orașe, locuri de neratat dacă doriți să aflați informațiile cele mai importante și mai exacte.
· Ziua întâi
▪ Nice - Birou de turism: Pr. des Anglais, 5
Vieille Ville, Promenade des Anglais, Parcul Palatului, Port Lympia, Coline Cimiez, Muzeul Matisse, Cathedrale St-Nicolas.
· Ziua a doua
Nice - Eze: 13 km, 20 minute
▪ Eze - Vizită în satul Eze și, evident, la magazinele de parfumuri Galimard și Fragonard :))
Eze - Monte Carlo: 8,6 km, 18 min.
▪ Monte Carlo - Office de tourisme de Monaco 2a, boulevard des Moulins
Muzeul Oceanografic, Catedrala, Palais Princier, Cazinoul
Monte Carlo - Menton: 10,8 km, 24 min
▪ Menton Catedrala
· Ziua a treia
Nice - Antibes: 21,6 km, 34 minute
▪ Antibes: catedrala, muzeul Picasso
Antibes - Cannes: 11,5 km, 22 min.
▪ Cannes: Palais des Festivals, Le Suquet
Cannes - Fréjus: 42 km, 39 min.
▪ Fréjus: Catedrala, Arena romană
Fréjus - Gemenos: 110 km, 2 ore
Cazare hotel B&B Aubagne-Gémenos
· Ziua a patra
▪ Marseille - Office du Tourisme et des Congrès: La Canebière no. 11
1. Notre Dame de la Garde
2. Vieux Port, Fort d'entre casteaux și Fort Saint Nicolas
3. Abbaye Saint-Victor
4. Strada La Canebière: Opéra, Palais de la Bourse, cu Musée de la Marine et de l'Économie (deschis în fiecare zi de la 08:00 la 18:00), Place Des Capucines, Fontaine Fossati, allées de Meilhan, kiosque à musique, monument aux Mobiles, place Stalingrad, Eglise des Reformés
5. Parc et Palais Longchamp: Place Henri Dunant
6. Arc de triomphe
7. Cathédrale de la Major (deschisă zilnic de la 12:00 la 18:30)
8. Quai du Port, Fort Saint-Jean, Primăria
9. Vizită la Château d'If (Château-fort)
· Ziua a cincea
Gémenos - Orange: 137 km, 1 oră 20 min. pe autostradă
▪ Orange
Arcul de Triumf, Teatrul Antic
Orange - Avignon: 27,7 km, 33 min.
▪ Avignon - Office de Tourisme, 41, cours Jean Jaurès
Palais des Papes, grădinile palatului, Pont d'Avignon, orașul vechi
Avignon - Gemenos: 113 km, 1 oră 19 min. pe autostradă
· Ziua a șasea
Gémenos - Aix-en-Provence: 38 km, 1 oră
▪ Aix-en-Provence
Le Bourg Saint Sauveur, catedrala, primăria, Tour de l'Horloge, piața și hotelul Albertas, Palais de Justice, église de la Madeleine, Cours Mirabeau, muzeul Granet
· Ziua a șaptea
Gémenos - Toulon: 41,4 km, 55 min.
▪ Toulon
Office de Tourisme: 12 Place Louis Blanc
Place de la Liberté, Cathédrale Notre-Dame-de-la-Seds, Muzeul Marinei, faleza
Toulon - Nice Aeroport: 141 km, 1 oră 21 min. pe autostradă

Singurul lucru mai puțin plăcut în toată perioada a fost vremea mai puțin favorabilă; frig n-a fost, dar ne-a cam plouat, mai ales la Eze și Menton, la Antibes și la Cannes, dar am avut și zile însorite, la Avignon, Marsilia și Toulon. Chiar și la Nisa a mai ieșit din când în când soarele, dar bine măcar că nu a plouat.
Programul prezentat pe scurt cuprinde principalele obiective turistice pe care le-am vizitat. Inițial el era mult mai bogat, dar, așa cum știam de la început, nu le-am putut vedea pe toate.
Oricum, pentru timpul scurt avut la dispoziție, am văzut o mulțime de locuri frumoase, pe care, cu siguranță, nu am fi putut să le vedem mergând acolo cu Programul pentru Seniori.
În plus, ne-a costat și mai puțin. Cheltuielile pentru două persoane nu au depășit 900 €, asta incluzând biletele de avion, hotelul, cheltuielile cu mașina închiriată, mâncarea. Ținând cont că prețul unui sejur pe Coasta de Azur prin Programul pentru Seniori este de 470 €, adică 940 € pentru două persoane și că, pentru a vizita câte ceva trebuie să mai plătești și excursiile opționale (în medie, o excursie opțională de o zi costă aproximativ 50 €/persoană), comparația este evident în favoarea variantei alese de noi. E drept că asta implică un efort suplimentar, legat de organizare și deplasarea cu mașina (se poate opta, pe distanțe mai scurte și pentru transportul în comun; timpul pierdut astfel este mai mare, dar cheltuielile mai mici), și un timp suplimentar cheltuit pentru pregătirea excursiei, dar și satisfacția este mai mare.

Așa că, cei care nu ați încercat această variantă, luați-vă inima-n dinți și faceți pasul cel mare. Organizați-vă singuri excursia în locul dorit și satisfacția va fi de două ori mai mare.
Nisa. Promenade des Anglais

Nisa, Promenade des Anglais și plaja pustie

Nisa, Vieille Ville.În stânga, Cours Saleya

Plaja din Nisa, văzută dintr-un punct de belvedere din Parc du Château

În plină iarnă, în Nisa, la tot pasul sunt flori

În drum spre Monaco.Vedere spre Rade de Villfranche-sur-Mer

Străduțe înguste în satul medieval Eze

Monte Carlo. Port de Fontvieille

Monte Carlo. Port Fontvieille, văzut dinspre Palatul Princiar

Monte Carlo. Vedere spre Port Hercule

Monte Carlo. Pești exotici la Muzeul Oceanografic

Plaja din Menton, într-o zi ploioasă de februarie

Antibes. Promenade Amiral de Grasse. În dreapta, muzeul Picasso

Amprenta mâinii lui Belmondo, de la Palais des Festivals de Cannes

Arenele romane din Fréjus

Marsilia. Vedere spre insula If (cea mai mică), de la Basilique Notre-Dame de la Garde

Marsilia. Quai des Belges și caruselul din Vechiul Port

Marsilia. Vechiul Port, văzut de pe latura de nord a acestuia 

Ile d'If. Vedere spre insula Ratonneau

Chateau d'If, închisoarea contelui de Monte Cristo

Basilique Notre-Dame de la Garde, din Marsilia, văzută din insula If

Arcul de triumf roman, din Orange

Teatrul antic roman din Orange

Sur le pont d'Avignon, on y danse, on y danse

Aix-en-Provence. Cours Mirabeau

Place Saint-Honoré, Aix-en-Provence și un compatriot exersându-și talentul

Peisaj spectaculos pe drumul de la Marsilia la Toulon

Place de la Liberté, din Toulon

Toulon - portul ambarcațiunilor de agrement

Pe drumul de la Toulon spre aeroportul din Nisa

Aeroportul din Nisa

Pești exotici într-un acvariu de pe aeroportul din Nisa

sâmbătă, 15 februarie 2014

Cacofonicul "ca şi"


Să pornim discuţia de la următoarea exprimare: Aşteptam mai mult din partea ta, ca şi prieten ...
Vi se pare corectă? Da, nu-i nimic în neregulă cu ea, îmi vor răspunde cei mai mulţi dintre voi. Ei bine, nu! Expresia nu este corectă. Corect este: Aşteptam mai mult din partea ta, ca prieten ...
Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram elev, unii cu mai puţină carte şi care încercau "să cânte după ureche", inventaseră o "metodă" pentru a evita cacofonia: virgula; în scris, pusă între cele două cuvinte generatoare de cacofonie, sau în vorbire, pur şi simplu "citită"!.
Semidocţii şi analfabeţii ridicaţi de valul revoluţiei în poziţii din care au devenit „lideri de opinie” şi „modele” de urmat pentru cei debusolaţi au recurs la altă metodă de evitare a cacofoniei: conjuncţia "şi" a înlocuit virgula din situaţia precedentă.
Dacă respectivii ar fi făcut şcoala în mod serios, ar fi aflat că gramatica limbii române interzice categoric ca metodă de evitare a cacofoniei introducerea între cele două cuvinte generatoare a acesteia a conjuncţiei "şi", sau a virgulei, fie scrise, fie pronunţate.
Cum se procedează corect? Foarte simplu, prin folosirea altor exprimări, care să înlocuiască cacofonia.
De exemplu, în expresia „a lucrat ca controlor” avem, evident, de-a face cu o cacofonie. Evitarea ei nu se face prin introducerea conjuncţiei „şi”, adică nu se spune „a lucrat ca şi controlor”, ci folosind alte expresii, în funcţie de situaţie („în calitate de”, „drept” etc.), sau, pur şi simplu, schimbând total exprimarea. În cazul exemplului dat, se poate spune, foarte simplu, „a fost controlor”.
Conform Dicţionarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită, 2005, „ca şi” poate avea trei sensuri: ca locuţiune prepoziţională cu comparativ de egalitate, ca locuţiune adverbială şi ca locuţiune conjuncţională (vezi aici).
Evident, în cele două exemple date, construcţia „ca şi” este folosită ca locuţiune prepoziţională. Dar unde este comparaţia? Cu cine este comparat cuvântul ce succede această construcţie? Cu nimic ... De aici apare şi stupiditatea formulării, pentru că exprimarea aceasta are sensul cum că „ar fi lucrat ca şi cum era controlor, dar de fapt nu era”.
Un comentariu pe această temă, venit de la un specialist, poate fi citit aici.
Faptul că în gramatica limbii române este prevăzută regula de mai sus înseamnă că încercări de evitare a cacofoniei de felul celei descrise, au mai fost semnalate. În ultimul timp însă, ca urmare a asaltului inculturii în mass-media, se pare că ele tind să aibă succes, din moment ce apar chiar şi acolo unde nu este necesară evitarea unei cacofonii, ca în exemplul de la începutul discuţiei.
Din păcate, acest fel de exprimare se întâlneşte din ce în ce mai des chiar la cei care ar trebui să o combată: profesorii. Ăsta este şi motivul pentru care eu nu mai am speranţe în îndreptarea greşelii, care s-a generalizat şi pe care, în curând, dicţionarele o vor admite ca (şi) fiind corectă.