duminică, 13 septembrie 2015

Circuit prin Ungaria, Austria, Serbia (și, puțin, Germania)

Dacă până anul acesta ideile de vacanță erau mai multe decât posibilitățile de timp și bani, trebuie să recunosc faptul că de data asta aproape că venise vara și eu nu aveam nicio idee concretă cu privire la destinația de vacanță.
Și iată că ideea vine citind pe amfostacolo.ro, despre Lofer, un orășel din Austria foarte aproape (vreo 30 km) de Berchtesgaden, locul unde se află Kehlsteinhaus (Cuibul vulturului), loc pe care doream de mult să-l vizitez. Așa că decizia a fost luată rapid, mai ales că, după o „cercetare” pe booking.com, am constatat că prețurile la cazare în zona Lofer (Austria) sunt sensibil mai mici decât cele din zona Berchtesgaden (Germania). Mai exact, am găsit o cazare foarte convenabilă și frumoasă în Waidring, la 9 km de Lofer.
Am adăugat la schița de circuit o altă destinație la care visam de ceva vreme (deși o vedeam mai degrabă drept o destinație de weekend), Novi Sad și iată că circuitul se contura din ce în ce mai clar. Am mai adăugat câteva locuri pe traseu și astfel a rezultat următorul circuit.
  • Pitești – Győr - Google Maps: 811 km, 9h 22 min, real: 831 km, 9 h 25 min. 
Cazare: o noapte: 10-11 august: Győr, Muskátli Panzió – 27 € (GPS: 47.627732,17.615396)
Am mers pe Valea Oltului și DN7, cu ieșire din țară prin noul punct Nădlac II. De data asta, poate că am plecat luni foarte devreme, circulația a fost relativ bună, excepție făcând, ca de obicei, zona Arad, cu celebrele treceri de nivel peste calea ferată și unde nu există indicatoare spre nou-data în folosință bucată de autostradă până la Nădlac, ce se continuă cu autostrada maghiară spre Mako, Szeged și Budapesta. Vinieta pentru Ungaria, am luat-o de la o stație Mol, la cel mai mic preț posibil, 46,71 lei, pentru 10 zile.
Cum am sosit mai devreme la pensiunea din Győr, am avut timp și pentru revederea frumosului oraș, unde, dacă aveți ocazia, vă sfătuiesc să nu ezitați să faceți un popas și o vizită.
  • Győr – Waidring - Google Maps: 475 km, 5h 30 min, real: 486 km, 5h 40 min. Vinieta de Austria: 8,70 € pentru 10 zile. 
Cazare: 4 nopți: 11-15 august: Pension Foidl cu MD inclus – 44 x 4 = 176 € (GPS: 47.583758,12.580145). După-amiaza ne-am plimbat prin Waidring, inclusiv la Oficiul de Turism din centrul localității.
Cele trei zile pline le-am rezervat pentru trei obiective clare:
Berchtesgaden - Eagle's Nest Historical Tour, rezervat de pe eagles-nest-tours.com. Această variantă este mai scumpă decât altele, dar este completă și comodă, inclusiv pentru acel skip the line (comentariul numai în engleză). Se pleacă de la Oficiul de Turism din Berchtesgaden (GPS: 47.625325,13.001009). Alte variante de vizită, pe www.kehlsteinhaus.de.
Salzburg
Tourist Info se găsește în Mozartplatz 5 (GPS: 47.799016,13.047851).
Pentru vizită, am folosit traseul recomadat pentru o vizită de o zi, de www.visitacity.com, pe care l-am respectat întocmai și care a fost perfect.
Pentru parcare în Salzburg, am oscilat între trei variante:
- O parcare subterană, Altstadt Garages, în Mönchsberg, în centru, deschisă permanent (GPS: 47.798059,13.038549)
- P+R Salzburg Süd, Alpenstrasse, deschisă permanent; tarife 2015:24 hours € 5.00 € numai parcarea, sau 14.00 € P+R ticket combinat, care include parcarea şi un bilet de o zi pentru maximum 5 persoane, pe orice linie de autobuz; spre centru se ajunge cu autobuzele (3+8) (GPS: 47.769131,13.070993)
P+R Exhibition Center, deschisă permanent, în aceleași condiții ca precedentul (GPS: 47.825092,13.025923)
În final, am ales prima variantă, la care am plătit 18 € pentru o zi de parcare.
Zona Waidring-Lofer, cu vizitarea a două chei, Vorderkaser și Seisenberg și a peșterii Lamprecht (spectaculoase) și urcarea cu telecabina pe Steinplatte, cu vizita la Triasic Park (foarte frumos și foarte potrivit mai ales pentru familiile cu copii, care pot petrece acolo o zi fără să se plictisească).
  • Waidring – Graz - Google Maps: 317 km. 5h 10 min, real: 285 km, 5h 16 min. Am plătit 8,50 € pentru trecerea prin tunelul Glainalm. 
Cazare: o noapte: 15-16 august: Ibis Budget Graz City – 54 € (GPS: 47.076091,15.431057)
Graz Tourist Information: Herrengasse 16,8010 Graz (GPS: 47.070053,15.439769)
  • Graz – Pécs - Google Maps: 333 km, 3h 54 min, real: 369 km, 5h 39 min. Diferența de timp apare pentru că Google Maps ne băga prin Slovenia, unde, ce e drept, e autostradă, dar am evitat acest drum, pentru a trece direct din Austria în Ungaria, mergând pe drumuri naționale și regionale. 
Undeva, în apropiere de Zalaegerszeg, un panou imens la marginea drumului ne-a stârnit zâmbete. Pe el scria: Sorry about our Prime Minister :)).
Benzina euro 95 în Austria: între 1,191 și 1,223 €, la diferite stații (nu cele pe autostradă); în Ungaria, între 362 și 374 forinți pe litru.
Cazare o noapte: 16-17 august: Szamárkút Panzió – 22 €. (GPS: 46.092129,18.245358)
Centrul vechi al orașului Pécs este inclus pe lista UNESCO și chiar merită! Aici se găsește și Biroul de informații turistice (GPS: 46.075663, 18.228165).
  • Pécs – Novi Sad - Google Maps: 242 km, 3h 13 min, real: 247 km, 3h 24 min. 
Cazare: 2 nopți: 17-19 august: Naša Tvrđava Guest Accommodation (Petrovaradin) – 2 x 28 = 56 € (GPS: 45.255468,19.861813)
Am trecut granița maghiaro-sârbă printr-un punct de trecere local, numai pentru autoturisme, la Bacsalmas/Bajmok. Formalitățile au durat 5 minute.
• În ziua sosirii am făcut un tur de oraș: Trg Slobode (45.254950,19.844770), cu Primăria, Catedrala Catolică etc., Matica Srpska Gallery and Library (45.259046,19.845157); străzile vechi: Pasiceva, Zmaj Jovina, Dunavska, Dunavski Park (45.256242,19.850287), Beogradski Kej - Kej Žrtava Racije. Am mâncat de prânz foarte bine și ieftin la House of Wine, de pe Dunavska.
• A doua zi, am făcut un minicircuit: Sremski Karlovci (o localitate la vreo 10 km de Novi Sad, pe malul Dunării, centru religios, sediul patriarhiei ortodoxe sârbe din Voivodina (GPS: 45.202826,19.933733) și două mănăstiri: Mănăstirea Krušedol (GPS: 45.121477,19.938814) și Mănăstirea Novo Hopovo (GPS: 45.128333,19.846389). După-amiaza am rezervat-o vizitării cetății Petrovaradin, Gibraltarul Dunării.
  • Novi Sad – Belgrad - Google Maps: 94 km. 1h 2 min, real aproximativ la fel. 
Cazare: două nopți: 19-21 august: Hostel Fair and Square – 2 x 16,5 = 33 € (GPS: 44.805947,20.489842)
• În prima zi, am vizitat Muzeul de Istorie a Iugoslaviei (GPS: 44.789036,20.453037) și Memorialul Tito (GPS: 44.786538,20.451448), Catedrala Sf. Sava (GPS: 44.799042,20.468563) și apoi ne-am plimbat prin Skadarlija și am mâncat la Trei Pălării (Tri šešira), de pe strada Skadarska (GPS: 44.817957,20.464458).
A doua zi am vizitat Muzeul Nikola Tesla (GPS: 44.805080,20.470629), iar după-amiaza ne-am petrecut-o în Ušće Shopping Center, pentru că începuse ploaia. Mai pe seară ne-am plimbat în zona străzii Roosevelt.
  • Belgrad – Pitești – Google Maps: 486 km, 6 h 45 min, real 503 km, 10h 40 min. 
Am trecut pe la Porțile de Fier I și apoi am urmat traseul cunoscut, spre Craiova (DN6) și apoi spre Pitești (DN65). Timpul real necesar parcurgerii acestei etape, mult mai mare decât cel estimat de Google Maps, este datorat în primul rând popasului pe care l-am făcut la intrarea în Turnu Severin, la Taverna Sârbului (GPS: 44.639101,22.580134), pentru masa de prânz. Aici am constatat că lucrurile stau cam la fel, adică, în general, bine, lume multă (nu am găsit loc pe terasă, doar în restaurant, în zona de nefumători), dar prețurile sunt foarte mari (am plătit, pentru același meniu, de două ori mai mult decât la restaurantul Trei Pălării, de pe Skadarska. Nici servirea nu m-a impresionat, iar în holul de la intrare/recepție venea un miros neplăcut de la toaletă. Mi-a părut rău că nu am ales restaurantul de pe vapor, cu specific pescăresc, situat câteva sute de metri mai departe.
În concluzie, am făcut un circuit foarte frumos, activ, care s-a întins pe 3258 km, parcurși cu o viteză medie de 65,1 km/h și un consum mediu de benzină de 6,2 l la suta de kilometri (cu utilizarea, din plin, a aerului condiționat).
Costurile excursiei au fost: 368 € 11 nopți cazare, 312 € transport (benzină, viniete, taxe autostrăzi, parcări). La acestea s-au adăugat cheltuieli privind masa, intrări la obiective turistice, suveniruri etc., pe care nu le-am mai contabilizat. Cu acest prilej, am mai adăugat câțiva magneți la colecția de pe frigider, care numără deja vreo 200 de exemplare... :)).
Ne-am întors acasă fericiți și cu impresii deosebite, de prin toate locurile prin care ne-am plimbat.
P.S. Poate unora li se va părea cam aridă și plină de cifre această relatare și poate că așa și este. Eu l-am gândit așa, pentru a fi o sursă de inspirație asupra modului de organizare a unei excursii pe cont propriu și o sursă de date pentru cei care ar dori să viziteze unele din aceste obiective.
Toate rezervările le-am făcut pe booking.com, cu vreo lună înainte de plecare, coordonatele GPS și traseele le-am obținut cu Google Maps și toate informațiile le-am obținut întrebându-l pe „big brother”, Google. Uite-așa se poate face o excursie reușită, low budget, mai ieftină decât orice excursie oferită de vreo agenție turistică, având și avantajul că am mers pe unde am vrut, am vizitat ce ne-am dorit și nu ne-a impus nimeni un anumit program. De fapt, programul excursiei, deși schițat în mare de-acasă, a fost unul flexibil, pe care l-am mai adaptat din mers, așa cum am făcut, de exemplu, în a treia zi de la Waidring, când în planul de acasă aveam prevăzută o vizită la Innsbruck, pe care am înlocuit-o, la sugestia celor de la birourile de informații turistice din Waidring și Lofer, cu o excursie în împrejurimi, ce a meritat tot efortul.

Imagine din mica localitate tiroliană Waidring

O altă imagine din aceeași localitate tiroliană, Waidring

Un alt peisaj tirolian, de data asta din Lofer

Și o altă imagine din Lofer

În drum spre Berchtesgaden

Urcând spre Kehlsteinhaus, cu autobuzul special

Kehlsteinhaus și o mică parte din peisajul montan superb, de aici

Spectacol folcloric, jocuri de lumini și focuri de artificii, pe-nserat, la malul lacului Pillersee, la vreo 5 km de Waidring

Grădinile și Palatul Mirabell, din Salzburg
 
Vedere spre Festung Hohensalzburg (Fortăreața Salzburg)

Vedere din Festung Hohensalzburg spre orașul vechi Salzburg

Vorderkaserklamm (Cheile Vorderkaser), amenajate perfect pentru o vizită

Peștera Lamprecht, unde diferența de nivel dintre intrare și punctul final al traseului este de peste o sută de metri

Un peisaj tirolian formidabil, în zona Seisenberg

Alte chei, Seisenbergklamm, la fel de spectaculoase și la fel de bine amenajate ca Vorderkaserklamm

Telecabina Waidring - Steinplatte, cu care se urcă la peste 1700 m

Uhrturm, Turnul cu ceas, din Schloßberg Graz

Széchenyi tér (Piața Széchenyi), din Pécs

Trg Slobode (Piața Libertății) și Primăria din Novi Sad

Novi Sad și Dunărea. cu Varadinski Most, văzute din Cetatea Petrovaradin

Muzeul de Istorie a Iugoslaviei, din Belgrad

Casa Florilor, unde-și dorm somnul de veci Iosip Broz Tito și ultima sa soție, Iovanka Broz

Sebilj Skadarlija, o fântână în stil turcesc, ce ne amintește de cea din Saraievo; firesc, de altfel, întrucât aceasta este un dar din partea orașului Sarajevo, făcut Belgradului

luni, 20 iulie 2015

Muzeul de Istorie Panorama 1453, Istanbul

Am fost aici (GPS: 41.017988,28.919979) prima dată în 2013, dar nu am apucat să vizităm muzeul pentru că era închis, deși venisem cu o oră înainte de ora închiderii afișată pe orarul de funcționare. 
Anul trecut am avut alte obiective prioritare în Istanbul, astfel că anul acesta am hotărât că este cazul să mergem neapărat să vizităm Panorama 1453 Tarih Müzesi (Muzeul de istorie Panorama 1453). 
Și când ar fi fost mai potrivit să facem acest lucru, decât în ziua Căderii Constantinopolelui? E drept, pe 29 mai noi abia am sosit seara în Istanbul, așa că la muzeu am ajuns doar a doua zi, dar oricum atmosfera era una foarte potrivită. 
Ne-am trezit de voie pe la ora 8 şi la ora 9 eram la un birou de informaţii pentru transportul în comun, lângă staţia tramvaiului 1 de la Kapalı Çarşı, interesându-ne de cel mai potrivit traseu pentru vizitele propuse în acea zi. Un tip relativ plictisit ne-a spus că pentru Panorama 1453 trebuie să mergem cu tramvaiul 1, până la stația Topkapı și să ne întorceam tot cu el la Eminönü de unde luăm autobuzul 47E pentru Miniatürk
Am cumpărat jetoane de 4 lire de la automat, tramvaiul a venit repede şi la 9:30 eram în parcul Topkapı. Era un pic de coadă la intrare, dar în 5 minute am cumpărat bilete (10 TL de persoană) şi audioghid (5 TL), şi am intrat în holul muzeului, cu magazin de suveniruri evident, şi cu un sultan expus ca să ureze bun venit. Pentru a ajunge la intrarea la panoramă se coboară două niveluri, fie pe scară, fie cu liftul. Şi la nivelul –1 şi la –2 pe pereţi sunt frumos expuse informaţii, copii ale unor tablouri și documente de epocă, în care sunt prezentate în ordine cronologică evenimentele care au precedat căderea Constantinopolului, atacurile, războiul şi momentele după victoria sultanului Mehmet al II-lea. 
La nivelul –2 este coada de intrare la panorama propriu-zisă. Paznicul era foarte vigilent, pentru că se intră în număr limitat şi deja începuseră să vină grupuri de copii, de adolescente îmbrobodite dar și de adulți. Am urcat în semiobscuritate niște scări de lemn şi am pătruns în atmosfera războinică a anului 1453. Panorama este foarte frumos realizată, pictura extrem de reușită, mai ales „cerul” de pe cupolă. 
Muzeul de Istorie Panorama 1453 a fost deschis la 31 ianuarie 2009, în prezența prim-ministrului de atunci, Recep Tayyip Erdoğan, actualul președinte al Turciei, reprezentând un elogiu adus istoriei naționale a turcilor și celor ce au făurit-o. Muzeul este situat într-un parc frumos amenajat dincolo de meterezele Topkapı-Edirnekapı. Aceasta este poarta care a deschis cucerirea Constantinopolului. Panorama îl face pe vizitator martor la căderea Constantinopolului și la experiența momentului în care soldații au intrat în oraș, aproape exact așa cum s-a întâmplat. 
Practic, Panorama ne invită să fim martori, ba chiar să participăm la cucerirea Constantinopolului, eveniment care a dat sultanului Mehmet al II-lea titlul de Fatih (Cuceritorul), la 29 mai 1453 când trupele conduse de acesta au luat cu asalt orașul. 
Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteraneean și al Balcanilor de către otomani. (Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit Istanbul.) (wikipedia.ro). 
Evenimentul a deschis calea înaintării Imperiului Otoman în Peninsula Balcanică și spre centrul Europei, fapt ce a influențat decisiv și istoria țării noastre. 
Pictura care ne înconjoară când urcăm pe platforma panoramei, măsoară 38 de metri în diametru și acoperă o suprafață de 2.350 metri pătrați. În spațiul dintre public şi imaginea panoramică este reconstituită zona de luptă, în care se găsesc diverse obiecte, cele mai spectaculoase fiind tunurile de mare calibru. 
Lucrările pentru pictură, executate de opt artiști talentați, sub conducerea lui Haşim Vatandaş, au început în 2005 şi au fost finalizate în 2008, reușind să recreeze într-un mod veridic și natural atmosfera de la locul asediului. 
Când am ieșit din muzeu, coada de la intrare era mult mai consistentă, aşa că ne-am felicitat că am ajuns devreme. Am fotografiat frescele ornamentale de pe exteriorul clădirii, reprezentând scene din Istanbul, precum și frumosul parc Topkapı, de la Poarta Sf. Romanus, sau, cum îi spun turcii, Topkapı, Poarta Tunului (kapı = poartă, ușă, în turcă), pentru că în dreptul ei a fost plasat celebrul tun Basilic, lung de 8 m, în timpul bătăliei de la 1453. 
Chiar dacă nu este, poate, cel mai fericit eveniment legat de istoria românilor, Căderea Constantinopolului este evident unul foarte important pentru noi și recrearea lui prin intermediul splendidei panorame merită văzută. 
Vă invit pe toți să o faceți cu prilejul următoarei călătorii la Istanbul și, pentru a vă oferi un motiv în plus, priviți și fotografiile atașate. În plus, zona în care este amplasat acest muzeu este deosebită și foarte frumos amenajată. Puteți urca și pe zidurile vechiului Constantinopol, de unde aveți o panoramă splendidă asupra orașului.
Stația subterană a tramvaiului 1, de la Topkapı











 O hartă a Constantinopolului, datând din vremea bătăliei, expusă la nivelul -2

 Portretul sultanului Mehmet al II-lea, Fatih (Cuceritorul)

Un model la scara de 1/40 al Panoramei, expus la nivelul -2...

 ... și modelul la scara de 1/10 al Panoramei, expus la același nivel.

Pictură reprezentând intrarea triumfală în Constantinopol a sultanului Mehmet al II-lea Fatih

Pictură reprezentând tragerea pe uscat a corăbiilor turcești, pentru a fi duse în Cornul de Aur, închis la acea dată cu un lanț de fier.













Figurine de porțelan, în magazinul de suveniruri al muzeului.


În fața muzeului, un elicopter ce oferă doritorilor senzații tari, prin intermediul unei simulări 3D a unui zbor deasupra Istanbulului.





Poarta Sf. Romanus (Topkapı)