Aventuri cu nea Sandu, în Turcia

Într-o pornire masochistă, am decis să merg și a treia oară într-o excursie organizată, culmea, de aceeași agenție touroperator, Omnia, cu care mai mersesem și anul trecut, într-o scurtă excursie la Istanbul și, acum ceva vreme, într-o excursie în Italia, prilej cu care ne-am hotărât să ne organizăm singuri vacanțele.

În amândouă excursiile, problema a fost, așa cum se va fi dovedit și a treia oară, ghidul.

Dar, să nu anticipăm.

Circuitul pe care l-am făcut, timp de douăsprezece zile în luna septembrie, intitulat Toată Turcia este unul foarte generos în obiective turistice, oferind posibilitatea de a le vizita pe cele mai importante din jumătatea vestică a Turciei. Traseul complet este acesta:

• Ziua 1: București – Edirne (Moscheea Selimiye) – Gelibolu: 580 km
• Ziua 2: Gelibolu – Çanakkale – Troia – Bergama (Pergam) – Kușadasî: 415 km
• Ziua 3: timp liber (opțional, croazieră pe Marea Egee)
• Ziua 4: Kușadasî – Efes (Selciuk) – Milet (Didim) – Bodrum (Mausoleul din HALICARNAS) – Marmaris: 380 km
• Ziua 5: Croazieră în insula Rhodos
• Ziua 6: Marmaris – Pamukkale – Antalya: 450 km
• Ziua 7: timp liber (opțional, croazieră pe Marea Mediterană)
• Ziua 8: Antalya – Aspendos (amfiteatrul roman) – Side (Colonia antică și templul lui Apollo) – Manavgat (cascada) – Konya (Mausoleul poetului mistic Rumi Mevlana) – Cappadocia (Nevşehir): 550 km
• Ziua 9: Nevșehir – Kaymaklı (orașul subteran) – Uçhisar (Valea Porumbeilor) – Göreme (Muzeul în aer liber al bisericilor creștine) – Nevșehir: 55 km
• Ziua 10: Nevșehir – Ankara (Mausoleul lui Atatürk si Muzeul Civilizațiilor Anatoliene) – Istanbul: 730 km
• Ziua 11: tur pietonal de 3 ore în centrul istoric; opțional, vizitare Sf. Sofia, Palatul Topkapî, Marele Bazar; seara, croazieră pe Bosfor.
• Ziua 12: Istanbul – București (prin Stara Zagora și Veliko Tărnovo): 660 km

Adevărul este că aș fi putut să fac acest circuit și pe cont propriu, dar am renunțat la această variantă din mai multe motive, printre care, totuși, nu se numără și masochismul =)). Unul este prețul foarte mare al benzinei în Turcia (aproximativ 1,7 €). La cei aproape 4000 de km, cât măsoară traseul, benzina ar fi costat peste 450 €. Adăugând cazările, la o sumă estimată de tot cam atât, deja depășeam prețul excursiei pentru două persoane, care a fost 760 € (cu toate sumele ”extra”). Nu mai vorbesc de cheltuielile cu feribotul și autostrada și faptul că, mergând pe cont propriu, cu siguranță aș fi făcut mai multe opriri, ceea ce ar fi crescut prețul total și timpul alocat (sau ar fi necesitat două călătorii separate).

Așa că, punând în balanță avantajele și dezavantajele celor două variante, am ajuns la concluzia că merită să încerc încă o dată să mă plimb cu autocarul. Mai ales că distanțele mari le-am parcurs în calitate de pasager și nu de șofer.

Apropo de drumuri, am citit unele păreri cum că Turcia are o structură impecabilă … așa cum nu au nici unele țări europene. Probabil că cei care au exprimat astfel de păreri nu au fost decât prin România, Bulgaria și Turcia. Da, comparând cele trei țări, Turcia este în avantaj, dar de aici până la ”impecabil” este o distanță foarte lungă. În primul rând, Turcia nu are decât o autostradă, de la Edirne la Istanbul și, mai departe, la Ankara. Mai e un crâmpei de autostradă pe la Izmir și o bucată ceva mai lungă, dar total neinteresantă pentru români, pe la Mersin-Gaziantep.

În rest, sunt acele drumuri rapide, care, pentru cei mai puțin umblați pot părea autostrăzi, pentru că sensurile de circulație sunt separate (de obicei, printr-un șanț - o idee stupidă, de altfel).

Dar, să revenim la excursie și să explic de la ce vine titlul review-ului.

Cu ghidul nea Sandu, așa cum îl alintau cei apropiați (la propriu și la figurat), rude, sau doar prieteni, cine știe?, Constantinescu Alex, cum scria pe ecuson și pe saitul firmei touroperator, am interacționat prima dată cu două zile înainte de plecare, când l-am sunat să-l întreb ceva legat de excursie. Mi-a dat senzația că l-am întrerupt dintr-o activitate foarte importantă, așa că m-am grăbit să închei discuția. Din păcate, bănuiala ce mi se insinuase în minte s-a dovedit a fi purul adevăr.

Comportamentul lui nea Sandu, un om în vârstă, înalt, adus de spate și slab (pielea și osu’, cum l-a caracterizat un turist), pe parcursul excursiei ne-a arătat un om necioplit, de-a dreptul mojic, lipsit de ”cei șapte ani de-acasă”, interesat doar de el și de câștigurile sale ilicite.

Repezea pe toată lumea, deranjat chiar și de simplul fapt că fusese întrebat. Dar de unde vreți să știu eu, doamnă? este o replică pe care am auzit-o destul de des.

Primele trei zile am mers în paralel cu un alt autocar, care făcea un traseu spre Marmaris, având ca touroperator aceeași agenție, așa că am putut face comparația. Ei erau mereu înaintea noastră, erau mai organizați și, ca atare beneficiau de mai mult timp pentru vizitele efective, pentru că ghida lor era ea mult mai bine organizată. De fapt, oricine ar fi putut fi mai bine organizat, pentru că nea Sandu este opusul a ceea ce înseamnă organizare, deși pretindea că, înainte de pensionare, a fost contabil.

M-a surprins încă de la început faptul că nu a reușit să impună o minimă disciplină, lucru destul de firesc, de altfel, din moment ce, mai mereu, cei care întârziau erau cei din ”grupul de sprijin”. La fel de surprinzător era modul nonșalant (sau inconștient ?) în care dădea semnalul de plecare, după ce întreba într-o doară dacă suntem toți, fără ca măcar să arunce o privire. Doar șoferii mai făceau din când în când numărătoarea pasagerilor.

În scurt timp, excursioniștii s-au împărțit (inconștient) în trei grupuri: cel de sprijin, cel al indiferenților (în care, recunosc, m-am plasat la început și eu, pe principiul să nu-mi stric concediul) și cel al ostililor, care nu au acceptat de la bun început fițele lui nea Sandu.

Eu am avut încă de la început vreo două probleme, dar am trecut peste ele, tocmai pentru că nu doream să-mi stric concediul.

La înscriere, mi s-a spus că mai sunt trei locuri, deci, normal era ca după noi să mai fie înscrisă o singură persoană. În goană după câștiguri cât mai mari, agenția a înscris însă două persoane. Asta însemna, atât timp cât nea Sandu ocupa două locuri, pe bancheta din față, ca unul dintre pasageri să ocupe locul din mijloc de pe ultimul rând, cel din dreptul culoarului. Normativele interzic acest lucru, dar ce contează ? Românește, merge și așa. S-a nimerit ca acel loc să-mi revină mie, dar nu am făcut caz de asta, pentru că locul cu pricina are și unele avantaje: o vizibilitate mai bună și spațiu suficient pentru a-ți întinde picioarele … :)).

Totuși, i-am atras atenția ghidului asupra acestui fapt, precum și asupra lipsei centurilor de siguranță. Răspunsul lui nea Sandu? Nu e treaba mea!. Iar la chestia cu centura de siguranță, ”grupul de sprijin” a izbucnit, stupid, în râs. Cum ar mai fi râs oare, dacă am fi fost noi în locul celor din autocarul care s-a răsturnat în apropiere de Veliko Tărnovo, pe unde am trecut și noi, la câteva ore de la accident?

Din fericire, am avut parte de doi șoferi cu adevărat profesioniști, de toată isprava, domnii Marian și Marius, cărora țin să le mulțumesc și pe această cale.

Legat de autocar, trebuie să subliniez că agenția nu a catadicsit să se intereseze de starea acestuia. Ca atare, firma transportatoare a pus la dispoziție un vehicul obosit și cu multe lipsuri, pe lângă centuri: spătare de scaune care nu se puteau regla ca înclinare, scaune care erau desprinse din suport etc. …

Evident, acest autocar nu ar fi fost admis să facă curse în vreo țară din Uniunea Europeană. Pentru Turcia însă merge … dar se putea ține totuși seama că aveam de parcurs cu el vreo 4000 km.

Revenind la nea Sandu, nu m-a deranjat faptul că ne oprea în diverse locuri, numai acolo unde avea și el un mic ”beneficiu”, știam de mult acest truc pe care-l practică ghizii, dar să te mai și lauzi cu chestia asta mi s-a părut de-a dreptul o obrăznicie și o mojicie.

Nea Sandu e certat foarte rău cu limba română. Fiecare frază, începe la el cu ”deci” și la două-trei cuvinte, mai adaugă și un tic verbal, ”mă rog”, de parcă povestea lui ar fi o lungă rugăciune … presărată cu multe cacofonii. Și multe exprimări ridicole …

În plus, e plin de sine și lipsit de respect față de cei care, de fapt, îl plătesc și în slujba cărora ar trebui să fie …

Așa cum era prevăzut în program și cum știam cu toții, trebuia să plătim 25 € de persoană, reprezentând taxele portuare pentru croaziera în Rhodos și plata ghizilor turci. Nu a catadicsit să vină el la fiecare să ia banii, ci a așteptat să vină fiecare la el. Surprinzător, marea majoritate a turiștilor au făcut-o. Eu, nu! I-am transmis să aștepte până când ne oprim, sau, dacă nu mai are răbdare, să vină el, să ia banii. N-a mai avut răbdare și a venit …

Prima mare ”ispravă” a lui nea Sandu a venit chiar în prima seară, când am ajuns la Gelibolu, unde urma să înnoptăm la hotelul Engin. Aici însă, surpriză! O parte dintre noi nu am mai avut loc și am fost duși la un alt hotel. În timp ce noi mai eram încă în autocar, cei de la excursia la Marmaris erau deja sub duș, pentru că ajunseseră primii! Nea Sandu ”s-a sacrificat” și a venit cu noi. Incapacitatea lui de organizare a făcut ca nici aici să nu mai aibă loc, urmând ca să meargă la alt hotel. Culmea a fost că două doamne (?) s-au oferit să-l găzduiască la ele în cameră, unde mai erau două paturi libere. Mă întreb de cât timp nu mai dormiseră cu un bărbat în aceeași cameră, încât să se comporte așa … Și cât de nesimțit poți fi ca să accepți o astfel de invitație ? Nea Sandu a acceptat-o !

A doua zi a început excursia propriu-zisă, cu vizita la Troia. Nea Sandu ne-a debarcat la intrare, unde ne-a trimis să ne luăm singuri bilete de intrare, în timp ce ghida de la celălalt grup a cumpărat bilete pentru tot grupul și, evident, aceștia au intrat înaintea noastră. Au și ghid turc … Noi nu ! Nu ne trebuie, zice nea Sandu, vă explic eu tot. Și se pune pe alergat, aruncând ici-colo câteva cuvinte pe post de explicații. Când i se reproșează că este superficial, ”grupul de sprijin” îi sare în apărare. Nu-i poți mulțumi pe toți, mai ales pe mofturoși …

La plecare, grupul de la Marmaris încă nu a sosit. Noi mai pierdem ceva vreme prin parcare, timp în care grupul de la Marmaris se adună și pleacă înaintea noastră.

Plecăm și noi spre Bergama (Pergamon). Aici lucrurile se petrec la fel. Noi fără ghid și dezorganizați, ceilalți cu ghid și organizați. Dar aici se petrece și un alt incident. Doi tineri din grupul nostru, I și T întârzie vreo cinci minute. Grupul de sprijin se simte îndreptățit să ia atitudine. Nea Sandu îi mustră și el. Atunci I nu mai rezistă și izbucnește. Au întârziat pentru că au vrut să afle mai multe și, pentru treaba asta a trebuit să se lipească de un grup cu un ghid adevărat … ceea ce nu se poate spune despre nea Sandu. Se lasă tăcerea …

Plecăm spre Kușadasî, deși în program mai era și vizita la Efes. Nea Sandu ne asigură că o vom face peste două zile, când plecăm de la Kușadasî și vom avea mai mult timp. Cred că a fost singurul lucru bun pe care l-a făcut în toată excursia …

Se lasă seara și, în apropiere de Kușadasî, nea Sandu ne anunță că nu vom mai merge la hotelul Prestige, unde trebuia să fim găzduiți și pe care ni-l lăudase, ci în altă parte, un fel de grup de apartamente. Poate unora le-a părut interesant, dar am constatat că locul cu pricina era foarte departe, într-o zonă aproape pustie.

Ajungem, iar nea Sandu, împreună cu turcul pe care-l luasem de la hotelul unde ar fi trebuit să stăm, se duce la recepție și ne spune să așteptăm. O parte din turiști coboară și rămân lângă autocar. După ceva timp, apare nea Sandu, care le zice șoferilor: Eu îmi iau bagajele. Și noi ce facem ? îl întreb. Păi luați-vă singuri bagajele, ce, vreți să vi le iau eu ? Ei bine, până aici ! Asta pune capac la toate. Păi bine domnule, este de datoria dumitale să urci în autocar și să le spui oamenilor ce să facă. Cum poți fi atât de lipsit de bun simț ? Și așa lumea este obosită și supărată de schimbarea locului de cazare, iar pe dumneata te doare-n bască.. Pojghița de bună creștere și om civilizat se topește brusc și imediat îmi aruncă două înjurături. Rămân fără replică, în timp ce individul se duce să-și ia valiza. O dă jos și, cum I îi stătea în cale, o împinge cu forță, ratând cu puțin să-i treacă cu valiza peste picioare. :((

Îmi iau și eu valiza și, ajuns la recepție, cu tot calmul de care eram în stare, îi spun că îl bănuiesc de hoție. De ce ? întreabă nervos. Arată-mi, te rog chitanța sau factura plății ghizilor turci, pe care spui că i-ai plătit doar ca o formalitate, pentru a nu avea probleme. Am, am chitanța, zice și se face că se caută prin buzunare, dar renunță repede. În acest caz, înseamnă că ești un hoț. Nervos, se duce la valiză și scoate de acolo o hârtie de format A4, scrisă la imprimantă, pe care mi-o arată, dar mi-o ia repede, pe motiv că e scrisă în turcește și oricum nu înțeleg. Cum spui că ai fost contabil, îți dai seama că ”documentul” nu poate ține loc de factură. Concluzia e clară. Ești un hoț și un mincinos. îi spun răspicat. Se enervează și mai tare și-mi mai adresează câteva înjurături. Ești un vierme! îmi aruncă printre dinți și continuă: Cu tot riscul, îți dau un pumn, de te las lat! Asta de față și cu alți colegi de excursie, dar și alături de câțiva membri ai ”grupului de sprijin”, care au schițat chiar o mișcare de inversare a rolurilor, adică de victimizare a ghidului, abandonată însă imediat, ca urmare a prezenței altor persoane, martore la comportamentul suburban al ghidului.

Din acel moment, persoana zisă nea Sandu a încetat să existe pentru mine și l-am ignorat până la sfârșitul excursiei. I-am consemnat însă în continuare ”faptele mărețe”.

Am ținut însă să comunic tuturor turiștilor din grup faptul că nea Sandu s-a dovedit a fi un hoț și un mincinos, întrucât, deși susținea că a plătit ghizii turci, nu a putut face dovada acestei plăți. De altfel, el a recunoscut implicit hoția, de două ori, Prima dată, a doua zi, când a încercat să se disculpe față de alți turiști, spunându-le că, de fapt, nu a angajat ghizii turci, întrucât nu erau disponibili. Cu alte cuvinte, a recunoscut că nu a făcut nicio plată. Atunci, ce a făcut cu banii ?

Între timp, au început să curgă plângerile din partea celor care fuseseră deja cazați : La mine în cameră nu s-a făcut curățenie. La mine sunt furnici! Tot e bine. La noi sunt gândaci ! Noi nu avem apă caldă. Ca să ajungem în cameră, a trebuit să urcăm două etaje pe întuneric. și tot așa, astfel că nea Sandu s-a trezit în fața unei revolte generale, chiar și unii din grupul de sprijin manifestându-și vehement nemulțumirea. Așa că, nu știu ce a făcut, dar în câteva minute, minunea s-a produs și nea Sandu ne anunță victorios că a reușit să rezolve problema și ne vom muta la un hotel mai bun, situat chiar în centrul orașului. Trebuie să precizez și faptul că la aceasta a contribuit probabil substanțial, poate chiar decisiv, telefonul dat de I la agenție.

Pe la ora 11 eram cazați la noul hotel, astfel că am putut ieși la o terasă să mâncăm. A fost o cină întârziată, sau un mic dejun devreme, pe care l-am luat împreună cu C și D și celălalt C, cei cinci ocupanți ai ultimului rând de scaune din autocar. C și D sunt o pereche de tineri din Iași, care ne-au încântat cu graiul lor moldovenesc, cu voia bună și cu glumele care ne-au binedispus mereu. Ne-am simțit foarte bine, am asistat și la un dans turcesc încins de tinerii de la o masă alăturată și nici nu am băgat de seamă prețul piperat al berii Efes (9 lire halba de jumătate de litru).

A doua zi aveam liber, așa că nea Sandu nu ne-a deranjat cu prezența lui. Trebuie însă să spun că în ziua precedentă strânsese de la majoritatea turiștilor câte 15 € de persoană, pentru croaziera pe Marea Egee.

Când am ajuns la plajă (în zona Insulei Porumbelului, pour les connaisseurs), am fost asaltați cu oferte pentru același tip de croazieră, inclusiv cu preluarea și aducerea la hotel. Prețul de pornire, 10 €. La grup de minim 10 persoane, prețul inițial era de 8 €. Oare cât a plătit nea Sandu pentru un grup de 40 de persoane? Oricum, cel puțin jumătate din cei 15 € de persoană i-au intrat în buzunarul propriu. E drept, cu siguranță, o parte din ei îi va fi dat cuiva, care îl va trimite din nou în altă excursie, ca să mai înjure și alți turiști …

A urmat apoi ziua cu vizitarea Efesului. Aici am avut ghid turc (de limbă franceză), prilej cu care am constatat că nea Sandu nu se descurcă prea bine nici cu limba franceză, având probleme mai ales cu numerele. Mai târziu am constatat că la engleză stă și mai prost (pentru el, two thousand înseamnă două sute).

Ne-a lăsat, ca de obicei, să ne luăm singuri bilete de intrare … pierzând astfel timp prețios. Dar Efesul a făcut toți banii … A urmat apoi Miletul, care nu prea merită efortul și, spre sfârșitul zilei, la Bodrum, Mausoleul din Halicarnas (sau mai bine-zis ce a mai rămas din el). Aici, chiar că e pierdere de timp …

Seara, frânți de oboseală, am ajuns la Marmaris.

A doua zi am scăpat iarăși de prezența lui nea Sandu, pentru că am făcut o croazieră de o zi în insula Rhodos. Acolo, imediat ce am ajuns la țărm, ne-am separat de grup, am luat busul turistic și am făcut un tur, după care am luat orașul la pas. Când ne-am dat jos din bus, am dat și de grup, care tocmai se îmbarca în trenulețul turistic, pentru a face cam același tur cu cel făcut deja de noi.

Seara, am cumpărat din piața de lângă hotel un pepene galben delicios, pe care l-am împărțit cu C și D.

A doua zi ne-am îndreptat spre Pamukkale. Aici am avut parte de o altă mostră de ”bun management”, oferită de ghid. Am avut și aici un ghid turc, dar nea Sandu a ținut să precizeze că, de obicei, aici nu ia ghid turc, pentru că el explică mai bine, dar, cum fuseseră ”niște discuții” zilele precedente, în compensație pentru lipsa ghizilor la Troia și Pergam, s-a decis să angajeze un ghid turc (asta fiind cea de-a doua recunoaștere a hoției din prima zi). Îndreptându-ne spre casa de bilete, turcul vede o persoană din grup înghesuindu-se să ajungă în față. Este cea care trebuie să cumpere bilete pentru tot grupul? întreabă turcul A, nu. Fiecare își cumpără singur biletul. răspunde nea Sandu. De ce nu mi-ai spus, că veneam eu cu bilete și mergea mai repede. Nu, să-și cumpere fiecare, e mai bine așa.. Fără comentarii …

După ce intrăm, nea Sandu ne spune că el și turcul au viziuni diferite în ce privește traseul de urmat. Ne spune doar versiunea lui, după care întreabă dacă suntem de acord. Grupul de sprijin aprobă în cor și toată lumea pornește la cucerirea pieptiș a coastei ce ne stătea în față, pentru a ajunge la partea de sus a amfiteatrului.

Cum printre noi erau și persoane mai în vârstă, sau supraponderale, a fost un adevărat chin pentru ei să urce coasta, biciuiți de ”îndemnurile” lui nea Sandu de a urca mai repede.

Sus, turcul era dornic să ne spună cât mai multe, inclusiv câteva legende, dar nea Sandu îl întrerupe și-i spune, fără să ne ceară părerea, că nu avem timp de legende și ne grăbim.

Coborâm, mergem la izvoarele termale și apoi avem timp, o jumătate de oră să intrăm în apă, pe platou. Între timp, reușesc să aflu câteva informații direct de la turc. În plus, îl întreb cum ar fi făcut el traseul. Exact invers îmi spune el. Sunt persoane care nu sunt interesate de vestigiile istorice și preferă să rămână să se bălăcească în apa termală. În plus, sunt persoane cardiace, sau cu alte probleme, care nu pot urca, la 35°C, sau mai mult și pe care le las tot aici, eventual la terasă, să bea ceva răcoritor și să admire peisajul.

Seara ajungem în Antalya, unde nea Sandu ne ia la o plimbare nocturnă pe care ar fi trebuit să o facă, conform programului, în dimineața următoare. A fost însă mai bine așa, pentru că a doua zi nici nu l-am văzut. De fapt, el a expediat rapid plimbarea, drept pedeapsă că nu a vrut nimeni să se înscrie la croaziera pe Mediterană, pe care o propunea la prețul de 15 €.

A doua zi, ne-am strâns 18 persoane și am închiriat un vaporaș, plătind câte 11 lire de persoană (3,85 €). Ne-a plimbat două ore, ne-a băgat și prin câteva peșteri accesibile doar dinspre mare, chiar și sub cascadă și a oprit și pentru o baie în mare. Vă dați seama ce pierdere a fost pentru nea Sandu că nu i-am dat lui câte 15 € pentru croazieră? După croazieră ne-am plimbat prin orașul vechi.

După masă nu am mai găsit alți amatori, așa că am mers singuri să vizităm Muzeul Arheologic Antalya, aflat la capătul liniei tramvaiului vechi. A fost o încântare … dacă ajungeți acolo, să nu îl ratați, este ceva deosebit. Muzeul a și primit în 1988 o diplomă de excelență internațională pentru modul de oranizare și prezentare a exponatelor. Informațiile despre cum se ajunge la muzeu le-am obținut direct de la recepția hotelului.

Seara ne-am încântat ochii la spectacolul de sunet, lumină și jocuri de apă de la fântâna aflată chiar lângă hotelul nostru.

Ziua următoare a fost una mai obositoare. Am început cu amfiteatrul de la Aspendos (preț de intrare prea mare, pentru ce oferă), am continuat cu orașul Side și vestigiile antice de acolo (simpatic, plin de nemți), apoi ne-am oprit la cascada Manavgat (nu e mare lucru și nu știu de ce e cu intrare) și după-amiaza am ajuns la Konya, unde am vizitat Mausoleul poetului mistic Rumi Mevlana, maestrul spiritual al ordinului dervișilor rotitori. Alături este Moscheea lui Selim, ca cea din Edirne, pe care nea Sandu a vizitat-o cu ai lui, fără să spună nimic celorlalți. S-a lăudat apoi, peste vreo două zile, zicând mirat: Cum, nu ați intrat? Doar ați trecut pe lângă ea …

În cea de-a noua zi am mers cu autocarul mult mai puțin, în schimb programul a fost foarte încărcat. Dimineața am mers la Kaymaklı, unde am vizitat orașul subteran (nerecomandat celor care suferă de claustrofobie), unde nea Sandu și-a făcut un cucui, dând cu capul de tavan, în timp ce exersa mersul piticului. Ne-am îndreptat apoi spre Valea Porumbeilor (popas pe marginea văii, cu un peisaj splendid), apoi la Uçhisar și, în final, la Göreme, unde am vizitat Muzeul în aer liber al bisericilor creștine. Pentru cei neinteresați în vizitarea interiorului acestor biserici săpate în stâncă, există posibilitatea de a vedea doar exteriorul, cu un peisaj extraordinar, de pe șoseaua care ajunge aici, fără a intra și fără a plăti bilet.

Apropo de bilete, de data asta, probabil pentru că așa era înțelegerea, aici, pe parcursul întregii zile am avut un ghid turc însoțitor. De la bun început, el ne-a dat biletele de intrare, încă din autocar, astfel că nu am mai pierdut timpul la casele de bilete. Fac o precizare pentru cei interesați: la toate aceste obiective, există posibilitatea de plată cu cardul, lucru de care am profitat și eu, la Efes și la Aspendos.

Biletele de la toate obiectivele turistice din Turcia arată la fel, doar că pe fiecare scrie obiectivul de vizitat și au un cod de bare, citit la intrarea în obiectiv (deci, un bilet nu poate fi folosit de mai multe ori). Prețul este trecut sub forma unui ”timbru”, lipit într-un loc destinat acestui scop, pe bilet, asta pentru că, în Turcia, inflația este lăsată liberă și prețurile se modifică destul de repede. Biletele vândute de ghizii turci nu au timbrul cu prețul aplicat pe ele, dar ei vând aceste bilete cu exact prețul de la casa de bilete. Evident, au și ei un comision, dar asta e treaba lor, turistul nu pierde nimic, ba dimpotrivă, în acest fel nu mai pierde timpul stând la coadă la casa de bilete. Măcar dacă nea Sandu ne-ar fi oferit ocazia asta …

Seara, în program figura o seară turcească (20 €), iar pentru curajoși, noaptea, spre dimineață, un zbor deasupra obiectivelor vizitate peste zi, în balon (120 €).

Pentru că nu mai doream să cotizez la nea Sandu, am vorbit cu șeful ghidului turc, apărut și el pentru a ne duce la un magazin de bijuterii (unde am văzut bijuterii cu ”ochiul sultanului”) și la o prezentare de haine de piele (cu vînzare, dar scumpe) și l-am întrebat dacă putem merge la seara turcească direct prin intermediul lui. Ne-a răspuns că se poate, dar asta înseamnă să mergem cu alții și ne recomandă să mergem totuși cu grupul nostru, prețul fiind același. Am înțeles că aici nea Sandu nu mai putea face el tot felul de pungășii (de asta nu a vrut să ia ghizi turci), așa că i-am dat lui banii și am mers cu grupul nostru. În preț erau incluse băuturile la discreție (uzo, vin, bere, răcoritoare), fructe și ”materiale de ronțăit” (cu acest prilej, am mâncat pentru prima dată năut, și mi-a plăcut).

Nea Sandu a coborât primul din autocar și s-a dus întins spre restaurant. Când am ajuns și noi, îndrumați de șoferi, care cunoșteau locurile, nea Sandu se așezase deja în cel mai bun loc, sorbea tacticos din paharul cu vin și ronțăia alune; în jurul lui, evident, ”grupul de sprijin”.

Unde ne așezăm și noi? întreabă cineva. Găsiți-vă singuri locuri, ce vreți să vă caut eu? vine răspunsul. Tot șoferii ne-au lămurit, că trebuie să ne așezăm la masa alocată grupului, dar, evident, mai în spate, că locurile din față erau ”rezervate”.

Oricum, a fost o seară superbă, spectacolul frumos și interactiv și, pentru cum ne-am simțit, a meritat toți banii.

La sfârșitul spectacolului, nea Sandu se ridică brusc în picioare și pleacă, împreună cu suita …

Observând că programul nu se terminase încă, o mare parte din grup a mai rămas și a ieșit la dans, care a mai durat încă o jumătate de oră. Cum șoferii au rămas și ei, nea Sandu și ai lui au așteptat afară, autocarul fiind, evident, închis.

Drept pedeapsă, a decretat scularea la 5:30 și plecarea la ora șapte, deși era evident că nu vom putea pleca mai devreme de ora 8, când au venit cei cinci curajoși care au făcut zborul cu balonul. Printre ei, partea masculină a celor două cupluri tinere, D și T.

Am pornit mai departe spre Ankara, unde am vizitat Mausoleul lui Atatürk și muzeul aferent. Nu am mai intrat însă și la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene, considerând că jumătatea de oră alocată de nea Sandu acestui obiectiv era un timp prea scurt, ca să merite efortul.

Am ajuns seara la Istanbul, unde am fost cazați la hotelul Grand Ant. Am remarcat că, atunci când a pătruns în recepție grupul nostru, recepționerul s-a grăbit să strângă de pe rastelul cu materiale informative, pe cele care nu erau gratuite, semn negreșit al unor experiențe negative anterioare! :((.

A doua zi, ne-am făcut singuri programul, deoarece pe cel oficial îl mai făcusem și anul trecut și vizitaserăm deja principalele obiective: Hipodromul, Moscheea Albastră, Sfânta Sofia, Topkapî, Bazilica Cisternă.

Așa că ne-am concentrat asupra celor trei obiective majore rămase de văzut: Miniatürk, Panorama 1453 (panorama cuceririi Constantinopolelui) și Palatul Dolmabahçe. Evident, nu era timp pentru toate, așa că ne-am urcat în tramvaiul T1 și am mers până la capătul acestuia, în Kabataș, de unde am mai mers câteva sute de metri și am ajuns la intrarea în Palatul Dolmabahçe. Aici, am trecut mai întâi prin filtrul de control, după care am mers la casa de bilete. În mod surprinzător, aici biletul (40 lire, cu harem și colecția de picturi) nu se poate plăti cu cardul, dar, ce e drept, alături se află un bancomat.

După ce am ieșit de la Dolmabahçe (undeva, după prânz), am urcat cu metroul până în piața Taksim, am dat o raită pe-acolo, am intrat și în Biserica Ortodoxă Sfânta Treime, Biserica Catolică Armenească, la Consulatul Francez și la Biroul de Informații Turistice, toate patru aflate la capătul dinspre piața Taxim, al celebrei İstiklâl Caddesi (Strada Independenței), stradă pietonală lungă de peste 1 km și care este încântătoare. Am coborât de-a lungul acestei străzi până ce am ajuns la Galata Kulesi, după care am coborât spre Altın Boynuz (Cornul de Aur), pe care l-am traversat peste podul Galata.

Se lăsa deja seara, așa că ne-am îndreptat spre hotel, unde cu greu am reușit să găsim o bere, la o dugheană ascunsă pe Hayriye Tüccarı Caddesi, la câteva sute de metri de hotel. Culmea e că patronul știa și ceva românește, semn că mulți compatrioți îi călcaseră pragul. De altfel, când am intrat, ne-a întâmplinat cu întrebarea: Beer?, după care, auzindu-ne vorbind românește între noi, a dat-o și el pe românește.

A doua zi, am pornit spre casă. Am trecut la câteva ore mai târziu pe la locul unde un alt autocar românesc, venind de la Kușadasî se răsturnase. La locul accidentului mai erau parbrizul făcut bucățele, o bucată dintr-un capac de la cala de bagaje, pe care se putea citi foarte clar numele agenției, Camira și alte bucăți mai mici. Am mulțumit lui Dumnezeu și le-am adresat un gând bun șoferilor noștri, care ne-au dus cu bine pe parcursul celor 4000 km.

La intrarea în București, nea Sandu a ținut să ne adreseze un ultim cuvânt, sub forma unei ode adresate propriei persoane, fără nici cea mai mică intenție de a-și cere iertare pentru mojiciile și hoțiile comise.

Cineva din grup a spus o vorbă mare: Bunul simț și înțelepciunea nu vin neapărat odată cu vârsta!

Închei cu o scurtă povestire, spusă de un alt membru al grupului. Pe parcursul zilei petrecute în Istanbul, s-au intersectat cu un alt grup de români, veniți cu aceeași agenție. Cineva din acest grup i-au întrebat cu ce ghid sunt. Cu Alex Constantinescu i s-a răspuns. Norocoșilor! a venit replica, însoțită de un hohot de râs.

Căci, ridendo castigat mores ...