vineri, 3 octombrie 2014

Cele douăsprezece biserici romanice din Altstadt Köln

Cea de-a doua zi petrecută în Köln a fost dedicată unui traseu prin Altstadt (orașul vechi), sugerat de un pliant pe care-l luasem cu o zi înainte de la Oficiul de Turism, pliant al cărui titlu, tradus, reprezintă și titlul acestui review.
Este vorba de un circuit în orașul vechi, cu vizitarea celor douăsprezece biserici romanice cu o vechime de (mai mult, sau mai puțin) o mie de ani. Mai exact, este vorba de douăsprezece bazilici. În vocabularul arhitectural, termenul bazilică desemnează o biserică fără transept, de formă dreptunghiulară, despărțită longitudinal în trei, sau cinci părți, prin șiruri de coloane.
Ei bine, orașul Köln, sediul diocezei cu același nume încă din secolul al VIII-lea, posedă un număr impresionant de biserici, unele în stil gotic, cea mai reprezentativă fiind actuala catedrală, Kölner Dom, iar altele în stil romanic. De altfel, până la jumătatea secolului al XIII-lea, când a fost înlocuită de catedrala actuală, pe locul acesteia se afla tot o biserică romanică. Ca o paranteză, precizez că stilul romanic nu este, ceea ce ar putea să pară, adică un stil artistic din perioada romană, ci un stil dezvoltat în Europa Evului Mediu (între secolele al X-lea și al XIII-lea). De asemenea, subliniez, pentru evitarea oricăror confuzii, că termenul romanic, din limba română, are drept echivalent în limbile engleză și franceză, termenul roman.
Cum spuneam, am luat de la Oficiul de Turism un pliant care propune o incursiune prin Orașul Vechi, pentru vizitarea bazilicilor romanice și am pornit chiar de acolo în descoperirea acestora.
► La prima biserică am ajuns foarte repede, plecând de la Oficiul de Turism, pe lângă Kölner Dom, spre sud, prin piața Roncalliplatz, până în piața Alter Markt, unde am zăbovit puțin, pentru a admira Johann-von-Werth-Brunnen (Fântâna cu statuia lui Johann von Werth) și clădirea Primăriei cu frumosul ei turn (din păcate, la data vizitei noastre, clădirea era în restaurare și nu se putea vedea în întregime). Apoi, am mers puțin spre est, unde, pe malul Rinului, se găsește bazilica Groß Sankt Martin ce a fost construită în secolul al XII-lea, ca biserică a unei mănăstiri benedictine, pe o fostă insulă de pe Rin, folosindu-se drept fundații niște depozite din vremea romană. Remarcabile la această biserică sunt strana trilobată și, mai ales turnul cu secțiune pătrată, având la colțuri patru turnulețe, turn vizibil din foarte multe locuri din Köln, dar mai ales de pe podul Hohenzollern. Pentru cei ajunși acolo și care doresc să găsească cu ușurință biserica, dau și coordonatele GPS: 50.938471, 6.961251.










► Plecând de la Groß Sankt Martin, spre sud, am intrat imediat în piața Heumarkt, dominată de Statuia regelui Friedrich Wilhelm al III-lea al Prusiei, după care, la vreo 100 m spre vest am ajuns la bazilica Sankt Maria im Kapitol, din piața Marienplatz. Biserica datează din secolul al XI-lea și a fost construită pe fundațiile unui templu roman. Și aceasta are strana trilobată și în interiorul său se găsesc două statui ale Fecioarei, una datând din secolul al XII-lea, cealaltă din secolul al XIII-lea. Ca și Groß Sankt Martin, Sankt Maria im Kapitol, fiind o biserică de mănăstire, are un claustru foarte frumos. (GPS: 50.934555, 6.959044)





► Ne-am îndreptat apoi din nou spre est și puțin mai la sud, pe malul Rinului, am ajuns la bazilica Sankt Maria Lyskirchen, cea mai mică dintre cele douăsprezece biserici romanice. Atestată încă din secolul al X-lea, biserica a fost construită în forma actuală în secolul al XIII-lea, ca biserică parohială a satului de pescari aflat în acele timpuri aici. A suferit cele mai mici daune dintre toate bisericile orașului în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Remarcabile sunt frescele de pe bolta bisericii, reprezentând scene din Vechiul și Noul Testament. (GPS: 50.932966, 6.962447)




► De la Sankt Maria Lyskirchen, am pornit spre vest, pe Große Witschgasse apoi pe Georgstraße și, după câteva sute de metri, am ajuns la bazilica Sankt Georg, construită pe fundațiile unui vechi oratoriu roman, aflat la poarta de sud a orașului, în secolul al XII-lea. În secolul al XIX-lea a fost renovată în stil baroc, dar prin renovarea din perioada interbelică, a fost adusă la aspectul inițial. Grav avariată în urma bombardamentului, biserica a fost reconstruită și redată în folosință în 1964. Interesant mi s-a părut faptul că biserica nu are nicio turlă. (GPS: 50.931899, 6.956473)






► La aproximativ 1 km spre sud de Sankt Georg, mergând pe Severinstraße, se află bazilica Sankt Severin, o biserică datând din secolul al XI-lea, având o structură romanică sobră, cu naosul împărțit în trei zone, delimitate de coloane de marmură. La capătul de vest se află o turlă înaltă de aproximativ 72 m (a treia, ca înălțime, după Kölner Dom și Groß Sankt Martin) în stil gotic, în care se află cele patru clopote. La capătul estic, biserica are alte două turnuri mai mici, dispuse de o parte și de alta a stranei, de asemenea construite în stil gotic. Biserica a suferit mari stricăciuni în timpul bombardamentelor, dar a fost adusă la aspectul inițial prin lucrările finalizate în 1961. (GPS: 50.923387, 6.959219)





► Sankt Severin este cea mai sudică biserică romanică din Köln, așa că, odată vizita terminată, am pornit înapoi, spre nord, dar nu înainte de a trece și pe la Severinstorburg, poarta sudică a vechiului oraș medieval. De aici, mergând spre nord-vest, pe Kartäusergasse, am ajuns, după aproximativ 1 km, la bazilica Sankt Panteleon, biserică a fostei mănăstiri benedictine aflate aici. Este cea mai veche dintre bisericile romanice, datând din secolul al IX-lea și încă mai păstrează în jurul său parcul împrejmuit de un zid de piatră. Aici am văzut diferite animale, inclusiv iepuri, plimbându-se liber prin iarbă. Biserica este mai puțin sobră decât celelalte, cu mai multe decorații (în special pe tavan) și mai luminoasă. (GPS: 50.929248, 6.947746)





► La câteva sute de metri spre nord se află bazilica Sankt Cäcilien, biserică a fostei mănăstiri cu același nume, a ordinului Augustinienilor, datând încă de prin secolul al IX-lea. Este o biserică fără turlă, al cărei interior nu l-am văzut, întrucât, din 1956, ea adăpostește Museum Schnütgen, un muzeu al artei creștine din Evul Mediu, pe care nu l-am vizitat, din lipsă de timp. (GPS: 50.934715, 6.952101)


► La capătul de vest al agitatei piețe [i]Neumarkt[/i], din apropiere de Sankt Cäcilien, se află bazilica Sankt Aposteln (GPS: 50.936509, 6.945646). Și această biserică a fost construită pe fundațiile uneia mai vechi, datând din secolul al IX-lea și, ca aspect exterior, ba chiar și în interior, seamănă cu Sankt Georg. La capătul vestic, are o turlă care, cu cei aproximativ 67 m, este pe locul trei ca înălțime printre bisericile romanice. La est, biserica are alte două turnuri, dispuse simetric, de o parte și de alta a stranei.
Ajunși în acest punct, am făcut o pauză de masă, după care ne-am reluat plimbarea, de data asta la nord de catedrală, zonă unde se află ultimele patru biserici romanice.






► Prima la care am ajuns este bazilica Sankt Andreas, aflată foarte aproape de Kölner Dom (GPS: 50.941899, 6.955420). Biserica datează din secolul al X-lea și, în ciuda distrugerilor suferite în urma bombardamentelor, prețioasele picturi murale medievale nu au avut de suferit și s-au păstrat în bună stare. Fostă mănăstire dominicană, bisericii i-a fost demolat claustrul la jumătatea secolului al XIX-lea, iar în prezent chiar lângă ea s-a construit o clădire laică, ce face imposibil să fie admirată în toată splendoarea ei.







► De la Sankt Andreas, am continuat pe Komödienstraße, pe lângă Kölnischer Stadtmuseum, pe care-l vizitasem cu o zi înainte și, la vreo 500 m spre vest, am ajuns la Römerturm, Turnul roman rămas din vechile ziduri ale cetății romane, turn pe care-l văzusem și în plimbarea cu busul turistic, dar care merită atenția de a fi privit mai îndeaproape. De aici, mergând spre nord, la vreo 100 m, am ajuns la un părculeț, în mijlocul căruia se înalță Mariensäule, una dintre cele mai vechi coloane din Renania, dedicate Fecioarei Maria, datând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Pe latura de vest a parcului se află bazilica Sankt Gereon, poate cea mai frumoasă dintre cele 12 biserici romanice din orașul vechi Köln. Biserica, datând din secolul al XIII-lea, a fost ridicată pe fundațiile unei bisericii mai vechi, construite pe locul unde, o legendă spune că se afla o fântână unde, în secolul al IV-lea, Gereon, un ofițer roman și cei peste 300 de legionari ai săi au fost aruncați, ca urmare a refuzului lor de a persecuta creștinii, sacrificându-se pentru credința lor. Zidurile bisericii inițiale se mai pot distinge ici-acolo, integrate în cele ale bisericii actuale. În baptisteriu se mai păstrează fresce murale datând din secolul al XIII-lea, iar în cripta de sub altar se găsește un sarcofag care conține rămășițele Sfântului Gereon și ale camarazilor săi de arme și credință. Foarte frumoase sunt și vitraliile, precum și capela Pietà, cu o statuie inspirată după Michelangelo. (GPS: 50.943258, 6.946573)






► La câteva sute de metri, la nord-est, în Ursulaplatz, se află bazilica Sankt Ursula, construită pe locul unde, spune legenda, se afla un cimitir unde au fost înmormântate cele unsprezece mii de fecioare care o însoțeau pe Sfânta Ursula  în pelerinaj. (GPS: 50.945526, 6.953878)





► Ultima bazilică dintre cele douăsprezece bazilici, cea mai ”tânără”, aflată la câteva sute de metri est de Sankt Ursula, chiar pe malul Rinului (GPS: 50.946551, 6.963284), este bazilica Sankt Kunibert. În secolul al VII-lea, episcopul de Köln, Kunibert, a construit o biserică pe locul unde, în secolul al XIII-lea, s-a ridicat actuala biserică. Ea a fost distrusă în mare parte în bombardamentele din Al Doilea Război Mondial și a fost restaurată în forma dinainte de 1830, prin lucrările dintre anii 1981-1993. Structura bisericii este interesantă, prin faptul că ea dispune de două transepturi, dar situate doar pe latura de nord a acesteia. În cel estic, scăpat neatins din bombardamente, se mai păstrează și acum vitraliile originale, din prima jumătate a secolului al XIII-lea.


Aici s-a încheiat și circuitul nostru, de vizitare a celor douăsprezece bazilici romanice din orașul vechi, dar noi ne-am mai continuat plimbarea, mergând spre nord, până în Ebertplatz, un frumos parc și o oază de verdeață în inima orașului, de unde am coborât spre sud, pe Eigelstein, trecând prin Eigelstein Torburg], una din cele trei porți păstrate din vechile fortificații și ne-am îndreptat spre podul Hohenzollern și spre Köln Triangle, din parcarea căruia ne-am recuperat mașina și am plecat spre hotel.
A fost o zi foarte frumoasă, la care, e drept, a ajutat și vremea și care ne-a dat satisfacția de a vedea lucruri foarte frumoase, străbătând la pas tot orașul vechi Köln.
Îndemnul meu pentru cei ajunși aici, dacă dispuneți de ceva timp liber, este să faceți și voi acest circuit (nu neapărat pe traseul urmat de mine). Poate unii veți spune că sunt prea multe biserici și traseul riscă să devină plictisitor. Ei bine, nicidecum. În primul rând, pe parcursul traseului nu veți vedea doar aceste biserici, ci o mulțime de lucruri interesante. Despre câteva am amintit și eu aici, dar nu am insistat, pentru că despre multe din ele am amintit în postarea anterioară.
Pe de altă parte, dacă veți avea răbdarea de a intra în toate aceste biserici, veți putea constata că în toate, fără excepție, se află niște panouri, pe care sunt afișate informații despre biserica respectivă, despre istoricul ei și, mai ales, despre cum a fost restaurată după bombardamentele din Al Doilea Război mondial.
Veți vedea fotografii cu bisericile în starea dinainte de reconstrucție și după și, astfel, veți putea să vă faceți o idee despre spiritul de învingător al acestui formidabil popor, care merită toată admirația și care ne poate fi un exemplu de patriotism și respect de sine. Veți putea astfel să înțelegeți cum a reușit acest popor, învins în ambele războaie mondiale, nu doar să supraviețuiască, dar să renască și să devină acum o mare putere economică, o țară respectată, ”locomotiva” Uniunii Europene, mai puternică decât țările care au învins-o pe câmpul de luptă.
Germania, o țară cu un popor în fața căruia chapeau bas!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu