Deși subiectul propriu-zis nu este unul de călătorii, totuși el are legătură și cu turismul, așa că am decis să-l împărtășesc cu voi. Și, în măsura în care voi avea timpul necesar, acest articol va avea și o continuare.
Moscal (muscal), substantiv comun, nu este un cuvânt prea des întâlnit în limba română a zilelor noastre. Cu siguranță, însă ați întâlnit cu toții persoane purtând acest nume: Moscalu sau Muscalu.
Dar de unde acest nume și ce înseamnă el?
Ei bine, acest nume, în ambele variante vine de la Moscova, capitala Rusiei. În trecut, românii îi spuneau acesteia Mosca, așa cum îi spuneau și îi spun încă și italienii. Evident, locuitorii marii metropole de azi, moscoviții, erau numiți muscali/moscali, la fel spunându-se și în rusă, ucraineană, poloneză (moskal). Treptat, termenul și-a lărgit sensul, ajungând să însemne, în limba română, pur și simplu „rus”.
Cum, prin secolul al XIX-lea era la modă, dacă erai bogat, să-ți iei birjă personală și cum acestea erau conduse îndeosebi de muscali (cei mai mulți, de fapt, cazaci pricepuți la cai), treptat, cuvântul „muscal” și-a redus aria de înțelesuri, fiind atribuit doar birjarilor. Ba mai mult, chiar birja era numită uneori „muscal”, de unde și vorba a te plimba în muscal. Chiar și moneda de douăzeci de lei, cât era odinioară tariful unei curse cu birja, a căpătat numele de muscal, căci întreprinzători din fire, muscalii și-au dezvoltat afacerea în mod independent, oferind servicii de „taximetrie” în birjă, oricui avea nevoie și putea să plătească.
Moda muscalilor-birjari a ajuns însă mai departe, până la Paris, unde muscalii dominau acum mai bine de 100 de ani piața transportului local individual. Se spune că, după după bătălia din 1814 dintre Napoleon și coaliția formată de Rusia, Austria, Prusia și alte câteva state, urmată de ocuparea Parisului de către armatele coaliției, ofițerii și soldații ruși au rămas celebri prin faptul că au invadat restaurantele pariziene, mici și ieftine, unde intrau grăbiți, strigând: bîstro (быстро), care înseamnă, în limba lui Dostoievski, repede. Graba era datorată, se pare, faptului că învoirile erau scurte, prea scurte pentru a pierde vremea într-un local mai sofisticat.
Obiceiul se pare că a fost preluat și de moscalii ce le-au călcat pe urme (doar motivele grabei erau altele), astfel încât aceste localuri au căpătat numele de bistro. Conform dicționarului Larousse, bistro/bistrot semnifică un mic local, un restaurant modest, sens pe care îl are și în limba română. Tot Larousse ne spune că sunt admise ambele forme (ortografii), dar prima este mai răspândită.
Evident, ca orice francez care se respectă, mulți lingviști iubitori ai Orașului Luminilor, au contestat și contestă în continuare explicația „rusă”, privitoare la etimologia cuvântului bistro, încercând, destul de neconvingător, totuși, să-l asocieze cu unele regionalisme franțuzești.
Asta nu l-a împiedicat pe patronul bistroului Mère Catherine, din Place du Tertre, aflată în Paris, pe colina Montmartre, să monteze pe fațadă (așa cum se vede în fotografia da mai jos,
ca și aici, o placă pe care scrie:
Le 30 mars 1814 les cosaques lancerent ici en premier, leur très fameux „bistro” et, sur la butte, naquit ainsi le digne ancêtre de nos bistrots. 180-eme anniversaire. Syndicat d’initiative du vieux Montmartre,
adică, pe românește:
Pe 30 martie 1814 cazacii au lansat aici pentru prima dată, celebrul lor „bistro” și astfel, pe colină, luă naștere demnul strămoș al bistrourilor noastre. A 180-a aniversare. Sindicatul de inițiativă al vechiului Montmartre.
În orice caz, indiferent de originea cuvântului bistro în limba franceză, el a fost împrumutat în română, unde își are locul asigurat, iar farmecul poveștii „ruse”, adevărate sau nu, este prea puternic, ca aceasta să fie uitată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu